(Preluare National – Catalin Tache):

Experiența de ”animal politic” pur și simplu fără echivalent în sânul Ministerului Afacerilor Interne a ”nemuritorului” chestor Ioan Buda l-a făcut pe acesta să simtă pericolul iminent care îl pândea și să se întoarcă de urgență din concediu. Astfel că din dimineața de 19 august acesta va trece la ”next level” al aplicării planului prin care încearcă să nu piardă butoanele Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

 Oricum ”linia directoare” dată de către Buda a fost una cât se poate de clară, cel puțin pentru inițiații sistemului din momentul în care o dată plecat în vacanță chiar înainte de schimbarea liniilor efectuată de încă interimarul Mihai Fifor la vârful MAI, ”piticul atomic”, așa cum este mai nou ”eticheta lipită” de cel mai longeviv șef din minister l-a lăsat la comandă pe chestorul Liviu Bute, și nu pe comisarul șef Adrian Popescu. De altfel, așa după cum anticipam doar cu câteva zile în urmă, pentru acesta din urmă vin zile grele, mai ales că Buda este decis să nu creadă în ”lacrimile manechinului”, transformându-l pe Popescu într-o adevărată țintă în mișcare… Iar concomitent cu declanșarea operațiunii de transformare a lui Adrian Popescu în unic și poate chiar penal ”Acar Păun” al scandalurilor și anchetelor ținute încă sub preșul Poliției de Frontieră, Buda ”lucrează” deja pentru a-și lăsa omul de încredere la conducerea operativă a IGPFR…

Al doilea puci!

De fapt este vorba despre revenirea la planul inițial al atotinfluentului chestor Ioan Buda, după ce ”puciul” de la sfârșitul anului trecut a fost amânat după ce credula Carmen Dan a făcut jocurile ”Frăției frontieriștilor”, fără ca măcar să bănuiască acest lucru. Iar cea mai bună dovadă este reluarea integrală a ”loviturii lu Tache” din data de 4 decembrie 2018, atunci cînd scriam negru pe alb că ” deocamdată Carmen Dan continuă să creadă în lacrimile de crocodil bătrân ale chestorului Ioan Buda, cel care dă asigurări prin toate canalele mai mult sau mai puțin oficiale că de la data de 28 decembrie, când îi va expira împuternicirea la conducerea IGPR nu va mai rămâne în fruntea Poliției Române. În tot acest timp însă, cu vigilența rivalilor amorțită de cele două variante privind fie trecerea direct în rezervă, fie întoarcerea la șefia Poliției de Frontieră, chestorul Buda continuă să-și securizeze structurile controlate prin frontieriștii săi de încredere. Astfel că, deși lăsat fără steaua de chestor, Florian Dragnea are culoar deschis să devină de neclintit din funcția de prim adjunct al inspectorului general al IGPR. Pentru că deși i-a promis șefia Poliției Române lui Dragnea, normal că Buda vrea să rămână tot el la butoane, lăsând-o din nou pe Carmen Dan cu buzele umflate. La fel ca atunci când a promis că pleacă de bună voie și nesilit de nimeni după ritualul de la cantina Poliției de Frontieră, prietenii știu foarte bine de ce… Mai mult chiar, din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră reiese că Buda s-ar fi sucit și în ceea ce privește succesorul său la conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, alesul fiind de această dată proaspătul chestor principal de poliție Liviu Bute. Astfel că se anunță vremuri grele pentru actualul împuternicit, comisarul șef Adrian Popescu, fiind pregătit chiar un puci intern pentru debarcarea sa, dacă acesta refuză să elibereze scaunul la timp”…

O fi și Fifor ”blond”…?

Și uite că nimic nu pare să se fi schimbat față de dezvăluirea din 4 decembrie 2018, cu singura diferență că de această dată Buda încearcă să-l ”împacheteze” pe Mihai Fifor. Cel care, dacă tot s-a decis să-și joace până la capăt cartea de a prelua MAI-ul și a operat câteva schimbări pe cât de fulgerătoare, pe atît de surprinzătoare în unele cazuri ar trebui să dea un semnal cât se poate de clar și dacă are de gând sau nu să se atingă și deBuda… Deocamdată însă Fifor ezită, astfel că nu a îndrăznit încă nici măcar să solicite oficial stadiul anchetelor în ceea ce privește fuga lui Sebastian Ghiță din România sau tonele de cocaină de pe Litoral, ca să dăm doar două exemple… Ceea ce nu face decât să crească pesimismul celor care aproape că ar băga mâna în foc că Buda va reuși să-l țină și pe Fifor de ”blond”, în timp ce pregătește instalarea favoritului Bute la conducerea IGPFR, drept soluție de rezervă, așa cum a făcut cu Dragnea la IGPR, după Caracal… Timp în care, odată ”însemnat”, Adrian Popescu nu doar că va plăti pentru ”arogamța” de a nu-i mai răspunde la telefoane lui Buda pe când se credea în grațiile personale ale ”blondei” Carmen Dan, dar chiar să fie ”predat” pe tavă organelor abilitate drept unic vinovat în scandalurilor drogurilor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here