(Preluare National – Catalin Tache):
Cu Traian Berbeceanu drept șef de cabinet, chiar că strategia de conducere a ministrului de Interne nu părea a putea fi bănuită vreodată de cine știe ce subtilități. Lucru dovedit și de pistele false pe care a tot alergat până acum Marcel Vela, acesta deschizând multe fronturi la nivel declarativ, dar nereușind să închidă nici măcar unul dintre acestea și în practică. Iată însă că, totuși, ceva s-a întâmplat, ”experimentul Carmen Dan” părând a fi repetat acum și pe spatele senatorului liberal. Cel care nu doar că a început să joace surprinzător de murdar, dar o face chiar împotriva propriilor colegi de partid.
Astfel că, simțind probabil în ceafă mult mai puternic decât alții suflul remanierii, Marcel Vela tocmai ce a participat la o ”documentare operativă” prin care s-a încercat o lovitură cu mantă în cadrul PNL și sistemului deopotrivă. Lovitură care însă nu doar că nu s-a dovedit a fi una decisivă, dar nu a făcut decât să avertizeze adevărata ”lume bună” a sistemului cu privire la noile ”apucături” ale lui Marcel Vela…
Dublă comandă?
Iată că, mai nou, principala grijă a ministrului Marcel Vela nu o mai reprezintă depesedizarea Internelor, ci apărarea propriului scaun în fața ”alternativelor liberale”. Pentru că deși inițial l-a convins până și pe Rareș Bogdan că el unul oricum se întoarce în primăvară să dea piept cu ”ciuma roșie” chiar în propriul fief electoral din Clisură, candidând la președinția Consiliului Județean Caraș Severin, acum pare să încerce un nou joc la două capete. Iar ”tălpile” pe care a început să le pună celor pe care îi simte potențiali viitori miniștri de Interne deja au fost identificate la un anumit nivel al sistemului ca purtând ”marca înregistrată Mocioalcă”. Acum rămânând de văzut dacă – după ce și l-a tras drept consilier de taină pe Gabriel Oprea!- Marcel Vela execută și la Ion Mocioalcă este chiar cea mai bună decizie pe care a luat-o ministrul de Interne. Cel care între timp s-a blocat cu totul cu reorganizarea ministerului, după ”lovitura” primită prin ”harta regionalizării” Jandarmeriei…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here