(Preluare National – Catalin Tache):
Mai că îți vine să iei de bune anunțurile triumfaliste ale autorităților centrale, în frunte cu chiar Ministerul Afacerilor Interne, atunci când vine vorba de pragmatismul măsurilor luate pentru limitarea efectelor ce se pot dovedi cu adevărat catastrofale ale de acum pandemiei cu COVID-19. Și, ce-i drept, nu de puține ori acestea sunt mai mult decât binevenite, mai ales atunci când vine vorba de ”turul de forță” făcut în ultimele zile de secretarul de stat Raed Arafat. Cel care, dincolo de orice alte controverse, continuă să fie singurul factor de stabilitate și încredere de la vârful sistemului. Pentru că, pur și simplu, ”doctorul” știe ce are de făcut! Și asta risipește panica și le dă oamenilor încrederea de care au atâta nevoie în niște vremuri atât de teribile.

Tabelul care aruncă în aer lupta anti COVID-19
Iar dacă medicii alături de asistente se află de departe în prima linie a frontului contra răspândirii coronavirusului și o fac atât de admirabil, în cea de-a doua linie sunt angrenate forțele Ministerului Afacerilor Interne. În frunte cu cadrele Inspectoratului General al Poliției Române, bineînțeles. Însă cum situația cea mai vulnerabilă este cea a Capitalei, normal că toată atenția Poliției Române se îndreaptă în mod primordial aici, greul căzând ca de atâtea alte ori în spatele Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Cea care nu are un sediu central funcționabil de un deceniu, dar asta este cu totul altă poveste acum. Prioritatea absolută fiind în acest moment prezența cadrelor Poliției Capitalei în teren, acolo unde este nevoie mai mult decât oricând de polițiștii bucureșteni pentru a asigura cu adevărat ordinea și siguranța. Iar spre cinstea lor polițiștii bucureșteni nu doar că nu au făcut niciun pas înapoi, dar preiau fără să crâcnească toate misiunile ce le revin. Asta cu toate că după cum o demonstrează pe deplin documentul oficial prezentat în exclusivitate, sunt trimiși între suspecții de COVID-19 pur și simplu ”câini surzi la vânătoare”! Și pentru ca Bogan Despescu, secretarul de stat care conduce de facto Ministerul de Interne să nu mai o dea pe urmă la întors cu amenințarea dosarelor penale pentru răspândirea de informații false cu privire la activitatea autorităților în lupta cu pandemia de coronavirus, acesta poate lesne verifica înainte autenticitatea documentului absolut șocant publicat mai jos. Și înainte să ceară ”urecheaților” de la ”Doi ș un sfert” verificarea surselor, mai bine ar remedia de urgență situația aberantă în care se află Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Situație absolut halucinantă și despre care tabelul de Repartizare pentru 12.03.2020 cu cele mai banale materiale anti-Covid spune totul despre cât de pregătită și mai ales dotată este DGPMB pentru lupta cu coronavirusul. Și dacă asta este situația la Poliția Capitalei,vă puteți da seama cum stau lucrurile în teritoriu…
Opt bidoane de săpun antibacterian în Capitală!
La Poliția Capitalei lipsește și săpunul, dar și măștile
Bogdan Despoescu și Liviu Vasilescu chiar nu știu?
Iar pentru că mai ales în București numărul bolnavilor infectați cu COVD-19 crește nu de la o zi la alta, ci de la o oră la alta publicăm tabelul și cifrele seci ale repartizării pentru data de 12.03.2020. Fără niciun fel de comentarii, care oricum ar fi de prisos. Ci pentru ca polițiștii bucureșteni, indiferent de structura la care lucrează să vadă că nu sunt singuri! Ci pentru ca mai-marii Ministerului Afacerilor Interne și guvenanții să nu zică că nu au știut. Deci, iată situația la zi, pe 12 martie. Pentru toate structurile aparținând DGMB , și anume : Secții 1-26, Sectoare 1-6, Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă inclusiv CRAP 1 și 2, CRAP 3-11, BCCOB, UTAI, BOS,SRPTB, Comanda DGPMB, Serviciul Cabinet, Serviciul Informare și Relații Publice, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Ordine Publică, Serviciul Resurse Umane,Serviciul Control Intren, Serviciul Juridic, Serviciul Financiar, Biroul Psihologie, Biroul Relații Internaționale, Serviciul Omoruri, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Furturi de Autovehicule, Serviciul Arme,Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciul Operațional, Brigada de Poliție pentru Transportul Public, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Biroul Structură de Securitate, Serviciul de Poliție Canină, Serviciul de Logistică, Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative, Serviciul Comunicații și Informatică, Serviciul Dispecerat, Serviciul Criminalistic și Brigada Rutieră. Iar dintre toate aceste structuri, după cum reiese din rubrica ” Săpun lichid antibacterian 5l SELGROS” a primit doar ”Beciul Domnesc” trei bidoane, și Serviciul Criminalistic 5 bidoane, barem să se spele ofițerii pe mâini după ce pun mâna pe morți sau alte probe delicte. Culmea este că nici măcar o secție de Poliție din București, din cele 26 nu a primit nici săpun de la SELGROS, dar nici măcar un mililitru de ”săpun lichid bacterian 5 litri”, ”săpun lichid bacterian 4 litri”, ”dezinfectant 5 litri”, ”săpun lichid dezinfectant 500 ml” sau măcar vreo mască!!! La fel ca și Brigada Rutieră de altfel, cea care trebuie să asigure escorta inclusiv a tuturor convoaielor de suspecți de COViD-19 pe teritoriul Capitalei! De altfel, după cum bine se poate observa din tabelul de repartizare, pe tot teritoriul Capitalei nu au fost împărțite nici măcar 100 de cutii cu măști! Ceea ce înseamnă cam o mască la 10 polițiști trimiși în stradă! Despescule…. Vasilescule… Berechetule… Voi ați văzut aceste cifre? Le-ați aprobat? Le-ați raportat ministrului de Interne? Sau barem lui Raed Arafat? Dacă nu aveți, cereți! Dar nu trimiteți așa polițiștii la suspecți! Că un polițist infectat care continuă să-și desfășoare activitatea în Capitală face mai rău decât toate cohortele de diasporezi care au ajuns să intre fraudulos în țară, de s-ar cruci și Ceaușescu în mormânt! Deci, pe când un comunicat cu remedierea de urgență a acestei situații?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here