(Preluare National –Catalin Tache):

Așa după cum dezvăluiam în ultima vreme, iată că i-a venit rândul și Serviciului de Telecomunicații Speciale să intre în ”lumea bună” a structurilor ajunse în ”malaxorul” aflat la dispoziția ”băieților deștepți” de la umbra sistemului. Însă lupta surdă dusă pentru preluarea sferei de influență a STS-ului nu doar că nu a încetat odată cu ”decaparea” anunțată în exclusivitate de ”Național” a fostului director Ionel Sorinel Vasilca, dar deja uite că s-a trecut la ”next level” al operațiunii.

 Una pe bani. Pe mulți bani… Find suficient astfel să amintim  din ”sarabanda” de licitații și contracte de achiziție ce urmează a fi derulate pe bandă rulantă în perioada următoare pentru ”retehnologizarea” instituției după ”momentul Caracal” doar ”Acordul cadru de furnizare echipamente de stocare”. Acord cadru al cărui beneficiar legal este tocmai Serviciul de Telecomunicații Speciale. Și al cărui ”cerc” va fi ”închis” până la data de 24.09.2019, ora 10.00. Valoarea fiind una deloc de neglijat, și anume 36.913.143.00 lei. Un ”mizilic” financiar față de alte ”acorduri cadru”, formula perferată de licitații de la STS și care explică multe despre schimbările care au avut loc aici în ultima vreme. Ca și de războiul pe viață și pe moarte purtat de cele două grupări care și-au declarat deja hegemonia pentru preluarea controlului serviciului…

Între Oprea și Opriș…

Și chiar dacă ”scurgerile de informații” temeinic controlate au ”legendat” unicul ofertant de până acum, inițaiții sistemului totuși nu s-au dus ”pe fenta” firmei de apartament și fără angajați care ar fi depus o ofertă la care niciun alt gigant din industria IT nu îndrăznește să vină cu o contra-ofertă. Mai ales că aici este vorba ”de mâncat un cozonac”, ci nu doar o ”pâine”… Însă dincolo de derularea finalizării acestor ”acorduri cadru” în care STS-ul cumpără de aproape 37 milioane lei doar ”stick”-uri, atenția sistemului este îndreptată mai degrabă spre lupta dusă între grupările lui Marcel Opriș, fostul șef al STS și Gabriel Oprea. Cei care, dincolo de afinitățile sau rivalitățile de-a lungul vremurilor de glorie ale celor doi de la vârful sistemului, au acum fiecare câte un candidat preferat pentru a-i lua locul naivului Ionel Sorinel Vasilca…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here