„Nu sunt membru ALDE. Am semnat ceva, dar nu adeziune de partid, ci o foaie de susținere a acțiunilor doamnei inspector Florina Stoian”.
Așa susținea in data de 14/05/2019 Adrian Răican, directorul școlii din Cătina.
Numai că în posesia reporterului buzoienii.ro a ajuns – prin intermediul unui coleg de școală și de partid de-al directorului – un document semnat și completat de Adrian Răican, unde apar însemnele ALDE și noțiunea „Cerere de Adeziune”.
Trebuie spus și că după doar câteva zile de la semnarea acestui document domnul Adrian Răican, profesor de sport, a fost numit – ce coincidență! – director al școlii din Cătina.
Altă întâmplare sulfuroasă
De la ce a plecat totul. Claudiu Voicu, colegul de școală și de partid al domnului Adrian Răican, a reclamat către reporterul buzoienii.ro faptul că în Școala Cătina un localnic cu dare de mână, Alexandru Fulgeanu, ar fi dat – cu acceptul directorului – bani (sub forma unor tichete cadou) cadrelor didactice, părinților și elevilor. Profesorii au primit zece bonuri de căciulă, iar părinții și elevii câte trei. La tichetele cadou s-au adăugat și câte o cutie cu dulciuri.


Întâmplarea a devenit brusc dubioasă după ce s-a aflat că binevoitorul domn Fulgeanu are de gând să candideze la Primăria Cătina. Astfel că acțiunea caritabilă a căpătat și un iz electoral. Iar directorul școlii iese șifonat și din această afacere. Cam multe legături cu politica domnule director, nu credeți ?
Reporterul buzoienii.ro e frământat și de alte două întrebări. De ce cadouri în bani (10 tichete X 10 de lei) către cadrele didactice ? Și de ce profesorii au primit mai mult decât elevii (3 tichete X 10 lei), din care unii erau într-adevăr sărmani. Cumva pentru ca la un semn, când va fi nevoie, profesorii să se activeze ca agenți electorali printre părinții elevilor ?
Reporterul buzoienii.ro a fost contactat și de Alexandru Fulgeanu care a ținut să precizeze următoarele:
„Fac astfel de gesturi caritabile de mulți ani și nu doar la Cătina, ci și în comunele învecinate. Dar n-au avut și nici nu au legătură cu politica. Sunt precum două linii paralele care nu se vor întâlni niciodată. Am ținut să fac cadouri și către cadrele didactice din respect pentru acești oameni care ne-au pus stiloul în mână și care au contribuit la formarea noastră ca oameni. Iar cadouri n-au primit doar profesorii, ci și ceilalți angajați ai școlii. Îmi pare rău că acțiunea mea este interpretată politic”, a spus Alexandru Fulgeanu care a admis că intenționează a se implica mai mult în viața comunității și de aceea va candida la funcția de primar.
De ce am readus in discutie articolul colegilor de la buzoienii.ro?
Simplu, ne-a atras atentia omul “potent” si plin de gesturi caritabile ale caror actiuni, zicea dansul, sunt interpretate politic.
Asa sa fie oare?
Investigatia noastra releva fara echivoc ca binevoitorul domn Fulgeanu are de gând să candideze la Primăria Cătina si isi pregateste cu “indemanare” fraudarea alegerilor in obtinerea postului mult visat.
Operaţiunea “Flotantul”
Alegerile locale riscă să fie un simulacru în mediul rural, din cauza unei mişcări de populaţie realizate în ultimele luni.
Am denumit-o Operaţiunea „Flotantul”.
În primele luni ale acestui an, numărul flotanţilor a crescut vertiginos în zeci de comune din ţară. Ca şi cum, după „autobuzele electorale” şi „listele suplimentare”, aceasta ar fi noua metodă de fraudă transmisă, de undeva, de sus, pe linie de partid.
Creşterea vertiginoasă a numărului de persoane care îşi mută reşedinţa la ţară în prag de alegeri nu poate fi o coincidenţă.
Gândiţi-vă că pragul electoral pe care trebuie să-l treacă o listă de partid pentru orice consiliu local este de 5%.
Şi mai gândiţi-vă că, într-o comună, numărul alegătorilor este mic în comparaţie cu electoratul dintr-un oraş. Ca atare, câteva zeci de persoane în plus pot înclina balanţa atât în ceea ce priveşte componenţa consiliului local, cât şi referitor la numele viitorului primar.
Viza de flotant: strategia electorală la alegerile locale de la Primăria Cătina pentru binevoitorul nostru si/sau pentru un posibil protejat al sau.
Metoda „autobuzul” înlocuită cu metoda „flotantul” de Alexandru Fulgeanu pentru fraudarea votului in vederea obtinerii postului de primar din Cătina, judetul Buzau.
In acest sens a solicitat vize de flotant pe adresa sa la peste 118 de cetateni, in conditiile in care comuna are 2170 de locuitori.
Incisiv National a solicitat organelor competente să dispuna, conform prevederilor legale în vigoare, anchetarea de urgenţă a acestui fenomen, care a scăpat de sub control şi care ar putea avea consecinţe grave, viciind astfel rezultatele proceselor eletorale din acest an. Vom reveni. (Gabriela Muntean).
http://www.licitatia.ro/lucrari-de-intarire-pentru-alimentarea-cu-energie-electrica-locuinta-fulgeanu-alexandru-constantin-sat-corbu-com–catina-jud–buzau-4401419-restricted.html?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here