(Preluare National – Catalin Tache):
Bineînțeles că în bilanțurile oficiale ale MAI totul este ”în grafic” iar secretarul de stat Bogdan Despescu dă asigurări că nicio sincopă organizatorică nu există în ”trierea” epidemiologică a tuturor celor care intră zilele acestea în România, indiferent că sunt cetățeni români sau străini. Numai că în realitate lucrurile par să stea cu totul altfel, mai ales că nu ”toată lumea” trece granița externă a Uniunii Europene prin punctele oficiale de acces control, atâtea cât au mai rămas deschise. Astfel că până și la vârful sistemului există voci tot mai puternice care susțin că, dacă tot au scos Armata pe străzi cu armamentul din dotare la piept, guvernanții ar face bine barem să îi trimită pe militari pe Frontieră!
În loc să se plimbe pe bulevarde, trupele Armatei ar trebui trimise la frontieră
Mai ales în zonele sensibile de la granița cu Serbia, acolo unde de luni bune de zile există informații alarmante privind mutarea ”traseului” folosit de călăuzele balcanice de migranți. Migranți care, după cum a răzbătut public chiar zilele acestea, sunt deja o prezență obișnuită pe străzile Timișoarei, atât de ușor de recunoscut după rucsacurile din spate sau pentru că petrec ore în șir în mijloacele de transport în comun, atunci când vremea este mai rece. Și cărora însă puzderia de patrule mixte polițiști-jandarmi nu le cere nicio ”adeverință pe proprie răspundere”, preferând probabil să nu se lege la cap și cu această nouă ”belea”. Și uite de ce, în loc să sperie copiii pe marile bulevarde ale Capitalei, militarii și transportoarele lor blindate ar trebui să ajungă de urgență pe frontieră!
Este jale cu funcționarea sistemelor de supraveghere
Mai ales acolo unde se știe atât de bine, deși se încearcă mușamalizarea situației cu o încăpățânare oricum demnă de o cauză mai bună că există ”felii” întregi nemonitorizate. Ca să nu mai vorbim că există și nu puține sectoare unde chiar dacă sunt montate sistemele de supraveghere acestea nu funcționează, în lipsa asigurării mentenanței. Iar această strămutare a efectivelor Armatei la frontierele României devine deja o urgență maximă cu cât ultimele rapoarte informative arată că ”erdoganii” se pregătesc pentru un nou asalt la frontiera externă a Uniunii Europene. În momentul de față călăuzele făcând deja ultimele ”deal”-uri pentru începerea transportului ”mărfii umane”. Principalele ținte vizate fiind tocmai frontiera Serbiei cu România și mai ales debarcarea pe Litoralul românesc de pe navele clandestine turcești. Iar dacă Armata nu va fi acolo să le blocheze intrarea încă din primele zile, apoi va fi târziu de gestionat acest fenomen. Unul extrem de îngrijorător fie și pentru simplul fapt că orice tentativă ulterioară de control a unor noi focare de infecție cu coronavirus va fi deja tardivă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here