(Preluare National – Catalin Tache):
E isterie generală la București, de zici că tocmai ce s-a descoperit vaccinul împotriva noului coronavirus COVID-19 și, gata, am scăpat pe veci de pandemie! Iar propaganda deja exultă după decizia CEDO care i-a dat cîștig Laurei Codruța Kovesi cu privire la plângerea depusă de noua șefă a Parchetului European cu privire la revocarea sa din fruntea Direcției Naționale Anticorupție.
CCR, ”țintă în mișcare” pentru Ludovic Orban
Numai că în loc să se limiteze la lustruirea statuii acesteia, ”vârfurile de lance” ale sistemului pe care uite că unii l-au crezut îngropat prea devreme cer deja represalii! Cu toate că, într-adevăr, Ludovic Orban a reușit să fure startul și să le ia fața tuturor prin atacul halucinant declanșat împotriva Curții Constituționale și a judecătorilor acesteia, premierul cerând nici mai mult nici mai puțin decât dărâmarea acesteia și reconstrucția din temelii. Ce-i drept, doar din postura de președinte al Partidului Național Liberal, ci nu de șef al Guvernului. În timp ce asociațiile progresiste ale magistraților cer deja intempestiv retragerea din funcțiile publice deținute ale tuturor celor implicați. Și uite cum toate acestea pot crea un efect de bumerang, prin care decizia în ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi să golească pur și simplu pușcăriile. Că doar CEDO a dat și mii de decizii în care le-a dat dreptate condamnaților care s-au plâns că nu au avut dreptul la un proces corect…
Pe repede înainte…
Iar înainte de trâmbițarea acestei decizii, una care nu este totuși chiar atât de ”radicală” pe cât o anunță fosta ”victimă”Ludovic Orban, poate că nu ar trebui uitat că, în cazul Laura Codruța Kovesi, procedura de judecare la CEDO a fost una pe repede înainte. Pentru că în timp ce alte zeci de mii de plângeri așteaptă și ani de zile pentru a ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cea a fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție a beneficiat de un tratament preferențial, fiind judecată cu celeritate. Ca și cum, în plină pandemie de COVID-19 în țară, un procuror ar fi testat înaintea tuturor celorlați suspecți. Sau așa cum a fost președintele Consiliului Județean Suceava, ”doctorul” Gheorghe Flutur…
Stabor sau CCR?
Totuși se poate observa că ordinul pe unitate executat cu tradiționalul exces de zel de propagandă vizează nu neapărat victoria Laurei Codruța Kovesi, cât Curtea Constituțională! Instituție aflată în plin proces de decredibilizare, atât din interior, ce-i drept, dar și din extreior. Și dacă tot avem o Divizie pentru Apărarea Cosntituției în cadrul SRI, poate nu ar strica o atenționare din partea acesteia că atacurile dezlănțuite venite tocmai din partea liderilor statului român și a anumitor asociații a magistaților nu este chiar calea legală de urmat… Asta, bineînțeles, dacă nu se dorește înlocuirea CCR cu un eventual stabor organizat la Palatul Cotroceni…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here