Prima etapa a Noii Conflagratii Mondiale, menita sa duca la realizarea unei noi ordini mondiale, unui nou tip de dominatie, a unei noi forme de sclavie, unul din elementele de baza ale acesteia fiind sclavia cibernetica, este pe cale sa se finalizeze. Doar cateva luni mai sunt necesare pentru realizarea acestui periculos demers, iar o analiza secventiala, intermediara, ne dezvaluie efecte cu mult peste asteptarile chiar ale initiatorilor si declansatorilor ei. Aceasta prima etapa a fost destinata testarii, verificarii reactiei populatiei si a structurilor statale decizionale, la o stare de pericol indusa si exacerbata prin diferite canale, rolul principal avandu-l social media. Pe fondul folosirii tehnicilor complexe de dezinformare si manipulare, deosebit de agresive, a componentelor de baza ale razboiului informational, cu sprijinul vadit al tradatorilor din structurile guvernamentale, dar nu numai al lor, arhitectii Noii Ordini Mondiale (NOM), cei care vor sa preia puterea si conducerea mondiala si sa-si impuna sistemul de valori si de dominatie, au reusit ca, intr-o perioada foarte scurta de timp, sa dezorganizeze puternic viata sociala, economica si politica, sa afecteze dramatic drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor in zonele tinta, zone extinse, ce cuprind teritoriile unui numar considerabil de tari. Va intrebati, firesc, ce obiective au vizat adeptii NOM in cadrul acestei prime etape, denumita si “ETAPA COVID-19”. In urma unei analize profunde a modului in care au fost pregatite, declansate si conduse actiunile a reiesit faptul ca GMU (Guvernul Mondial din Umbra) si-a planificat si urmarit realizarea a cinci obiective principale si anume:

  • Inducerea controlata si cu efecte maxime a starii de teama, de nesiguranta, a fricii in randul populatiei tinta, izolarea sociala cu consecinte devastatoare asupra relatiilor interpersonale si a sanatatii acesteia, provocand o adevarata EPIDEMIE A SINGURATATII. Studiile facute in ultimele decenii au scos in evidenta, cu certitudine, faptul ca oamenii care se percep ca nefacand parte din retelele sociale constituite din membrii comunitatii, din prieteni, si cel mai important, din membrii familiei, sunt supusi unui risc major al unei morti premature, cu mult mai mare decat in cazul a numerosi indicatori de sanatate, existand o corelatie nemijlocita intre gradul de conectare a unei persoane cu celelalte, si starea ei de sanatate fizica si psihica. Cele mai expuse acestui fenomen sunt persoanele in varsta, si, daca analizam atent ce s-a intamplat in aceasta perioada, vom observa foarte usor ca ele au fost supuse celui mai dur regim de izolare. De fapt, in loc sa li se protejeze sanatatea si viata, avand ca justificare apararea de pericolul COVID-19, s-au luat masuri care sa le expuna unui pericol mult mai mare. Principalul scop al acestor actiuni este acela al diminuarii vointei si actiunii, al reactiei sociale organizate si semnificative prin unirea eforturilor in cadrul unor manifestatii de masa, care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor propuse. Daca luam un singur exemplu, poate nu cel mai important, dar concludent, si anume achizitia unor bunuri si servicii cu sume colosale de bani, fara licitatii si la preturi supraevaluate, de catre guvernanti si functionari tradatori si corupti, si vedem orice lipsa de reactie din partea populatiei si a unor vectori sociali si politici care aveau obligatia sa o faca, vom realiza ca asa stau lucrurile. Exemplele pot continua cu restrangerea nepermisa a unor drepturi si libertati democratice, cu falimentarea voita a firmelor romanesti, a economiei nationale si in consecinta diminuarea veniturilor populatiei, si cu multe altele;
  • Un alt obiectiv urmarit a fost acela de a testa capacitatea guvernelor de a gestiona corespunzator o astfel de criza, in conditiile cresterii tensiunilor la nivel national, zonal si international, dar si a nemultumirilor populatiei pentru lipsa actiunilor, sau eficientei acestora. Evaluarea partiala ne demonstreaza incapacitatea structurilor statale de a face fata unor asemenea situatii, lipsa de pregatire prealabila pentru astfel de cazuri, inexistenta, sau ineficienta programelor de masuri, a protocoalelor ce trebuie urmate, a resurselor umane si materiale de care dispun, concomitent cu impotenta lor de a contracara actiunile agresive declansate in cadrul razboiului hibrid si de a-si proteja populatia si interesele. Furnizarea unor informatii false pe canale oficiale sau neoficiale si luarea lor in calcul in momentul asumarii deciziilor de catre factorii guvernamentali, decizii sortite esecului, au dus la sporirea neincrederii populatiei, dar si a ostilitatii acesteia fata de cei care ii conduc. Consecinta nu este alta decat diminuarea capacitatii structurilor guvernamentale de riposta la actiunile derulate din exterior impotriva tarii lor;
    -O prioritate majora a celor care deseneaza Noua Ordine Mondiala o reprezinta si verificarea dimensiunilor si eficientei actiunilor derulate in vederea distrugerii economiilor nationale, subordonarii acestora intereselor GMU, preluarea usoara a obiectivelor economice strategice, a afacerilor substantiale, controlul asupra finantelor nationale, a fluxurilor financiare nationale si zonale, cu repercursiuni directe asupra conditiilor, a nivelului de trai al populatiei si cresterii gradului de nemultumire si de razvratire impotriva propriilor guverne;
    -Sunt greu de realizat obiective de o asemenea anvergura fara sa ai controlul asupra ceea ce noi numim “social media”, iar testarea eficientei acesteia in conditiile declansarii cele-i de-a doua etape a Conflagratiei, care este si cea mai dura, a reprezentat o alta prioritate. Efectele au fost cele scontate, prima etapa, cea pregatitoare, si-a atins toate tintele;
    -Nu in ultimul rand, au avut ca obiectiv sa verifice trainicia, fiabilitatea aliantelor, uniunilor la nivel zonal si international, daca statele componente actioneaza unitar si bine organizat, daca isi acorda ajutor reciproc si isi conjuga eforturile pentru o aparare si rezolvare comuna a situatiilor grave cu care se confrunta. Spre bucuria lor, acestea au actionat necoordonat, haotic, s-au izolat, au uitat de tratate si intelegeri, de parteneriate strategice, de multe ori interzicand acordarea de ajutor partenerilor aflati in situatii mai dificile, demonstrand fragilitatea aliantelor, ineficienta lor, sporind neincrederea factorilor politici si a populatiei in ele.
    Planificatorii NOM au observat nenumarate oportunitati la nivel international sau zonal, si le-au speculat in favoarea lor. Una dintre acestea o reprezinta confruntarea deschisa dintre cei trei colosi la nivel planetar, in speta SUA, China si Rusia. Este o certitudine faptul ca asistam la o mutare a centrului de putere din Atlantic in Pacific. In timp ce China isi revendica cu hotarare locul si rolul de lider mondial, avand de a face cu o expansiune consistenta in majoritatea zonelor planetei, cele mai recente demersuri fiind cele din Orientul Mijlociu unde incearca, si cred ca si reuseste, sa devina acorul principal, SUA se afla in regres, regres amplificat si de curentul de antipatie a populatiei fata de ele, antipatie generata de atitudinea aroganta, sfidatoare, de masurile ce au depasit cu mult limitele admise luate fata de, sau impotriva statelor respective. SUA s-au trezit ca sunt singure in aceasta confruntare, fara niciun suport real din partea partenerilor si a populatiei din aceste tari. Spre deosebire de ele, China mizeaza pe sprijinul altui colos si anume Rusia, cu care incearca sa-si armonizeze interesele, dar si a altor state, nu de mult prietene, sau partenere ale SUA, creind un dezechilibru de forte in defavoarea americanilor. GMU spera in declansarea unei confruntari si de alta natura intre cele doua superputeri, care ar face imposibila colaborarea la nivel international pentru contracararea deciziilor si actiunilor sale. De aceea, nu este nicio surpriza ca incurajeaza China in confictul mentionat anterior, dupa principiul “Divide et impera”, dar si al principiului, “dezbina si foloseste”.
    GMU se foloseste de acest conflict, sustinand unul dintre actori, fara acordul acestuia, pentru a-si realiza scopurile, mai ales ca modelul chinezesc de conducere si actiune i se potriveste ca o manusa.
    Au fost si alte obiective importante urmarite, dar ma opresc doar la acestea, spatiul ne permitandu-mi sa le abordez in aceasta postare. O voi face in cea viitoare in care voi trata problematica declansarii celei de-a doua etape si cea mai importanta si dezastruoasa, a Noii Conflagratii Mondiale..
    Dumnezeu sa va apere de hienele acestui secol!, precizeaza fostul sef al SPP, Dumitru Iliescu. (A.R.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here