(Preluare National – Catalin Tache):
Oamenii premierului nu doar că se împuținează pe zi ce trece, dar deja au început să se văicărească tot mai des că sunt ”tocați” de oamenii președintelui. Astfel că, după ce au încasat cu un stoicism demn de o cauză mai bună mai multe lovituri sub centură, până și consilierii premierului au ajuns acum să acuze, doar cu jumătate de gură deocamdată, ce-i drept, un blat subteran făcut de oamenii președintelui cu USR-ul lui Dan Barna!


Până și Tănase Stamule are emoții
Fără știința premierului, bineînțeles! Astfel că, mai ales la nivelul Capitalei este de așteptat ca Ludovic Orban să nu reușească să își impună niciun apropiat drept viitor primar, măcar de sector. Înțelegerea intens negociată în aceste zile fiind că în timp ce se va risca pe mâna imprevizibilului Nicușor Dan la Capitală, la nivelul anumitor sectoare să ”se dea PSD-ului ce-i al PSD-ului”! Eforturile logistice ale susținătorilor liberali urmând a fi folosite, acolo unde lupta nu va fi abandonată din start, pe oamenii USR-ului! Astfel că până și unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Ludovic Orban, consilierul acestuia pe probleme economice, Tănase Stamule s-ar putea să rămână cu buzele umflate la Sectorul 1! Acolo unde deja s-ar fi bătut palma pentru susținerea necondiționată, fie și din umbră, a lui Clotilde Armand…

Au lăsat-o mai moale…

Desigur că se pune întrebarea ce ar putea câștiga Klaus Iohannis din acest joc dublu… Mai ales că, la prima vedere cel puțin, încurajarea fie și tacită a candidaților lui Dan Barna sau Dacian Cioloș pare una păguboasă…


Numai că pe președinte îl interesează în primul rând imaginea, orgoliul exacerbat al lui Iohannis determinându-l probabil să cadă la pace cu USR-ul. Astfel că în ultima vreme se constată nu doar că useriștii nu îl mai atacă pe șeful statului cu aceeași vehemență, dar deja pur și simplu au început să îi arunce din nou mingi la fileu. Cum ar fi reîncălzirea ”ciorbei ardelenești”, reprezentanții USR, ci nu ai PNL fiind cei care acuză că s-ar bloca rapoartele SRI din Parlament pentru a nu se afla despre ”extremismul” din Ardeal. Ceea ce îi vine mănușă lui Klaus Iohannis. Cel care nu are decât de câștigat pe persoană fizică, dacă oamenii premierului sunt ținuți cât mai mult în stand-by, pentru ca aceștia să nu capete prea multă influență și să refuze astfel cumva ”tutela” prezidențială… Și cu toate că Ludovic Orban nu avea cum să nu simtă ce se petrece în spatele său, acestuia nu îi dă încă mâna să miște în frontul prezidențial. Astfel că, fie și fără vlagă, acesta s-a văzut nevoit să reitereze decizia susținerii lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei…Rămânând însă de văzut dacă și aparatul bucureștean de partid va mai trage cu aceeași vitalitate în campanie ca și pentru unul cu adevărat de-al lor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here