“Grupul parlamentar PNL a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională această lege care după mine este de un populism foarte ieftin, şi v-o spune un ministru care nu avut nici o ezitare în a modifica Legea petrolului şi a impune nişte bariere pe motive de securitate naţională, de siguranţă naţională la înstrăinarea perimetrelor offshore petroliere şi acelaşi ministru care a declarat, foarte public, că în domeniile strategice nu se pune problema de cedare a participaţiilor majoritare ale statului. Deci nu vorbim de un guvern care vrea să vândă. Vorbim de un guvern care vrea prin anumite listări şi nu privatizări să strângă bani pentru investiţii pentru a investi cât mai mult în România în domeniile strategice”, a spus Popescu, la Digi 24, potrivit Agerpres.

Întrebat cât va pierde România dacă legea va trece de Curtea Constituţională, Popescu a precizat că nu crede că acest lucru va fi posibil pentru că, inclusiv în Constituţie, dar şi în lege, se spune “foarte clar” că Guvernul face politica economică a ţării.

“Mi-e greu să cred că legea va trece de filtrul Curţii Constituţionale, pentru că, inclusiv în Constituţie, şi în lege se spune foarte clar că Guvernul face politica economică a ţării. Guvernul deţine participaţiile la companiile din economia României şi Guvernul decide dacă listează, dacă vinde sau să nu vânde. Nu poate Parlamentul să se substituie Guvernului, e vorba de separaţia puterilor în stat. Constituia sfinţeşte cine face politica economică a României, constituţia spune de separaţia puterilor în stat şi legea care este în vigoare şi care nu a fost abrogată prin această jucărie care şi-au făcut-o în Parlament, prin această joacă care şi-au făcut-o în Parlament. Legea spune foarte clar guvernul face strategia şi guvernul face privatizarea. Noi aşteptam decizia Curţii Constituţionale şi pe urmă vedem paşii care vor fi urmaţi”, a mai spus Popescu.

Ministrul Economiei a subliniat că statul nu are absolut nici o pârghie de a interveni, de a cumpăra participaţii, fiind blocat de legislaţie veche din anul 1999, dar în prezent se lucrează în cadrul Guvernului tocmai pentru a se putea face achiziţii în caz de nevoie.

“Dacă i-ar fi preocupat cu ceva, ar fi văzut că din 1999, de la apariţia legii privatizării, statul nu are absolut nici o pârghie de a interveni, de a cumpăra participaţii. Îi este interzis. Noi lucrăm în cadrul guvernului tocmai la a permite statului, a permite companiilor deţinute de stat, a permite ministerelor să facă intervenţii, să facă achiziţii în caz de nevoie. Deci, practic, în momentul de faţă, statul nu poate să achiziţioneze absolut nici un pachet de pe piaţă, fiind blocat de legislaţie veche din anul 1999. Dacă îi durea grija de protejarea anumitor companii, chiar private sau de stat, s-ar fi gândit să modifice legea în sensul acesta, să permită statului să intervină şi să achiziţioneze acţiuni la diferite companii. Dar, evident, au vrut să facă o chestie de un populism ieftin care sunt convins că nu va trece de filtrul Curţii Constituţionale”, a mai spus Virgil Popescu.

În opinia sa, legea care interzice pentru următorii doi ani orice privatizare sau vânzare de acţiuni deţinute de stat la companii a fost făcută “doar aşa, de praf în ochi, crezând că pot să câştige un capital electoral”, fiind un semnal negativ dat investitorilor care vor să vină să investească în România.

“Sunt convins că oamenii îşi dau seama că o lege de genul acesta este un semnal negativ dat investitorilor care vor să vină să investească în Romania. Şi nu au luat în calul un singur lucru: statul, Ministerul Economiei, mai are participaţii, chiar majoritare, poate chiar 100%, la companii care sunt în reorganizare în momentul de faţă, din zona industriei miniere ne-energetice. Ce facem cu acele companii, timp de doi ani de zile, unde existau potenţiali investitori. Le închidem? Pentru că efectiv nu se pot finanţa. Statul nu poate să intervină, să mărească capitalul, să investească, fiindcă e ajutor de stat şi atunci ce facem cu oamenii aceia, de la acele companii? Îi dăm afară şi închidem, doar pentru că aşa a vrut Partidul Social Democrat, să dea o lege populistă? Evident că nimeni nu s-a gândit la lucrul acesta, nimeni nu a întrebat, nu au ţinut cont de avizul negativ al ministerului Economiei şi au mers înainte aşa, punctând populist. Nici un guvern nu este iresponsabil (…) să vână în pierdere sau sa la un preţ subevaluat o companiei în aşa fel încât România să piardă’, a declarat Virgil Popescu.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. Proiectul fusese deja adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz. Legea are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, determinate de efectele negative generate în plan economic de epidemia COVID-19.

De la data intrării în vigoare a legii “se suspendă pentru o perioadă de doi ani orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile nu se aplică operaţiunilor post-privatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor deţinute de stat s-a realizat”, se arată în actul normativ.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat, încă de miercuri, că liberalii vor ataca această lege la Curtea Constituţională. (C.U.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here