(Preluare National – Catalin Tache):

Fiți sinceri. Ați meditat, vreodată, cu privire la o întrebare simplă, care ar trebui să vă ocupe existența mai mult decât bârfele de pe Facebook? Și anume, de câte ori pe zi Marcel Ciolacu se îngrijorează cu adevărat -repet, cu adevărat- dacă nu puteți cumpăra mâncare sau medicamente, dacă nu vă ajung banii să plătiți facturile și ratele, dacă sunteți speriați de vremurile pe care le trăiți și dacă nu mai aveți puterea de a trece peste ele? Nu cred că ați făcut-o până acum. După cum nu cred nici că Ciolacu ar fi făcut-o. Și ca el, liderii altor partide. La acest capitol, toți au un numitor comun, nu are Ciolacu o stea în frunte.

Sigur că Ciolacu nu are înțelegeri cu Iohannis. Dar de ce se vede exact asta?

Marcel Ciolacu, repet, nu este singurul lider politic care are această atitudine. Toți gândesc la fel. Îi diferențiază numai inițialele partidului și momentul în care încep să plângă la televizor de grija celor mulți. De grija celor fără de care ei, de fapt, nu ar exista. De grija unui popor tot mai înfricoșat de la un an la altul, dar de la care așteaptă votul.

Partidul de muți

De ce zic de Ciolacu? Pentru că, fără a fi o fixație a mea, este complice, într-un fel, la dezastrul actual. Cu o ușurință condamnabilă, a stabilit în numele partidului ca Guvernul Orban să primească votul de încredere după ce tocmai fusese demis. Și tot ei l-au demis. Iar partidul de muți, mai muți decât Iohannis, s-a executat. Și apoi, cu aceeași nepăsare, i-a votat întâi lui Iohannis, apoi aceluiași Orban, toate mofturile cu stări de urgență și de alertă. S-a gândit vreo secundă la ceea ce vorbeam mai sus, dacă mai rezistați? Nu mi se pare că da. Dacă ar fi făcut-o, ar fi intuit și perspectivele sumbre ale tabloului actual. Că acum se văicărește de dezastrul din România, de sutele de mii de șomeri, de sărăcirea parcă intenționată a populației, de economia pusă la pământ prin deciziile de prostăvan ale Guvernului Orban și de jaful la drumul mare practicat de liberali, ei bine, acestea sunt doar gesturi de politicianist. Subliniez, politicianist. Nu politician. Nici măcar soarta PSD nu l-a interesat. Ci doar soarta lui în PSD.

Sub papuc, noua strategie

Fără regrete. Dăncilă și-a meritat soarta

Asta îl preocupă și în prezent. Nu primenirea și consolidarea partidului, ci consolidarea puterii personale. Muții din PSD vorbesc prin semne, pe holuri, nu mai au curajul opiniilor calme sau scuipate în față, ca în alte vremuri. Dar chiar și în felul acesta tot s-a aflat că Ciolacu este artizanul trimiterii în derizoriu a Vioricăi Dăncilă. Între paranteze fie zis, Dăncilă și-a meritat soarta, aceasta este realitatea. Dar s-a aflat și că tot Ciolacu a fost cel care i-a propus și chiar a insistat, cu luni înainte, să-și depună candidatura la alegerile prezidențiale. Jocul a fost simplu. Știa că Dăncilă va pierde dar, în felul acesta, îi creează lui culoar liber pentru a se autointitula președinte interimar. Spusele lui Paul Stănescu, privind dialogul particular dintre Dăncilă și Iohannis, de la care Dăncilă a ieșit cu dorința bruscă de a candida, apar acum mai mult ca o manevră de învăluire, un abur gros din care Ciolacu să nu se mai vadă. Îi era prieten, ce naiba, trebuia ferit, doar nu era să dezvăluie strategia prin care PSD urma să fie luat sub papuc.

Paul Stănescu la nevoie se cunoaște

E partidul lor, nu al vostru

Eugen Teodorovici, acuzat că vrea funcții în partid

Lupta pentru preluarea conducerii PSD abia a început. Gruparea Codrin Ștefănescu-Eugen Teodorovici își arată colții. Șansele de succes îi sunt totuși limitate. E drept că are în spate mai mulți baroni locali care sunt nemulțumiți de artificiile lui Ciolacu la cârma partidului, dar numărul celor care îi țin acestuia partea este mai mare și mai influent. Mai ales după ce, pe ultima sută de metri, a apărut Paul Stănescu, trompeta ruginită a lui Ciolacu. Atacurile furibunde la adresa lui Teodorovici denotă nu numai dorința de a-l scoate definitv din joc pe fostul ministru al Finanțelor, cât și blocarea accesului oricărui pretendent la șefia social-democraților. E partidul lor și asta nu le-o poate scoate nimeni din cap. Teodorovici și aliații vor avea de luptat nu numai cu bădărănia declarațiilor încă nerostite, dar previzibile, ci și cu lașitatea colegilor până mai ieri susținători ai reformei în partid. Nu le poți reproșa nimic. Cum să le poți explica ce înseamnă lașitate când ei nu au trecut de litera „D”, de la demnitate? Mai contează acum că sunteți înfricoșați de vremurile în care trăiți? Nu, bătălia pentru putere e mai presus de orice. La voi se va uita partidul doar când îi trebuie să îl votați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here