(Preluare National – Catalin Tache):

Au început exercițiile militare comune româno-ucrainene

Iată că presiunea constantă venind dinspre partea americană și care vizează ”înfrățirea” Armatei Române cu cea ucraineană în vederea constituirii unei flote militare comune în Marea Neagră produce primele efecte. Și asta în ciuda faptului că rapoartele contrainformative privind ”sinceritatea” colaborării structurilor informative ale Ucrainei, stat care nu este nici membru al Uniunii Europene și nici al NATO ar fi trebuit să producă îngrijorarea imediată a membrilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Asta, bineînțeles, dacă respectivele rapoarte ar fi ajuns în cele din urmă și pe masa de lucru a CSAT-ului…

Și uite cum într-o discreție suspect de întreținută la un anumit nivel, Forțele Navale Române au organizat, planificat și condus, în perioada 7 – 11 septembrie, exercițiul româno – ucrainean ”Riverine 2020”, în zona cuprinsă între Tulcea și Izmail(Ucraina), la care au participat 300 de marinari militari din cele două state.

”Riverine 2020”, miza ascunsă…

Oficial, ”Riverine 2020” a fost condus de Flotila Fluvială și ar fi urmărit ”consolidarea cooperării transfrontaliere româno – ucrainene în domeniul naval. La activitățile de instruire ar fi participat două vedete blindate din Divizionul 67 nave purtătoare de artilerie, două vedete fluviale din Divizionul 88 Vedete Fluviale, un remorcher fluvial al Divizionului 131 Nave sprijin logistic și un elicopter Puma Naval din grupul 256 elicoptere. Structurile militare angrenate au executat, împreună cu nave ucrainene, precum și cu nave ale Gărzii de Coastă din Ucraina și ale Poliției de Frontieră din România, manevre tactice, exerciții de inspecție și control la ambarcațiuni suspecte, exerciții de remorcaj și antrenamente de punere în aplicare a procedurilor de acțiune pentru intervenții în situații de urgență”.

Cam aceasta este , pe scurt, informarea pe are o vor primi partenerii externi cu privire la cum ” cooperarea dintre Forțele Navale ale României și cele ale Ucrainei a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare intensă în domeniul  instruirii pe mare, prin participarea marinarilor militari români și ucraineni la exerciții comune, precum și în domeniul învățământului militar de marină, prin extinderea parteneriatelor educaționale”.

Numai că miza reală a acestui exercițiu desfășurat cu forțe jenant de mici pare a fi cu totul alta. Sau cel puțin aceasta este teama cea mare a structurilor contrainformative românești, după ce în urmă cu doar câteva zile, generalul Nicolae Ionel Ciucă a semnat împreună cu ministrul ucrainean al Apărării un ”acord istoric” privind schimbul de informații militare între Armatele celor două țări. Dintre care una este membră UE și NATO iar cealaltă nu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here