Protagoniștii din imagini sunt nimeni alții decât Primarul comunei Brănești, domnul Niculae Cismaru și Secretarul U.A.T, doamna Vasile Mariana Liliana….”perechea anului”…privind înfăptuirea sistemului de ilegalitați pe bandă rulantă!

Și da, cei doi, alături de consilierii locali din cadrul C.L. Brănești…nu știm care pe care se au la mâna sau dacă sunt toți o apă și un pământ au pritocit cum nu mai ei știu, căci au aceste îndeletniciri jaful din avutul obștesc…adică, au pus în aplicare sintagma “NOI/AI NOȘTRI!” …. În primul rând dorim să aducem la cunoștință opiniei publice salariile acestor funcționari deoarece sunt destul de substanțiale față de salariul minim pe economie…și totuși, nu le ajung, mai vor și își vâră mâinile până la fundul sacului din avutul obștesc al comunei, căci cine să-i tragă la răspundere …își împart între ei și mai scapă când și când și la unul nevoiaș, așa de ochii lumii…să planeze imaginea perfecțiunii peste dumnealor!

Cu precizarea că sunt din anul 2019.

Vă prezentăm în continuare un document prin care, edilul în funcție…pardon ne scuzați….S.C. “CASA PUSTNICUL ” …a fost “procopsită ” peste noapte!

Se poate observa cu ochiul liber de la poștă cum se zice prin popor faptul că, domnul Președinte de comisie Toma Vasile (poștașul cel voinic de la Mănăstirea Pasărea) a semnat, precum și Secretarul U.A.T Brănești în persoana doamnei Vasile Mariana Liliana (adică cea care este răspunzătoare de tot ce mișcă prin Primărie din punct de vedere juridic).

De aici intrebarea …care-i la putere….Primarul, Secretarul sau consilierii? Care pe care? Care și cum? Ori, toți laolaltă căci ciolanul e mare și bun de ros pentru fiecare!

 Ne-a plăcut tare mult încheierea acestui document “Primarul prin serviciile de specialitate va pune în aplicare prezenta hotărâre!”….ei bravo, cum să nu pună în aplicare, că dă dintr-o parte pe altă parte ….adică de la statul pe care-l reprezintă la el acas’…chiar așa …societatea comercială are sediul la adresa unde locuiește edilul….și totuși el, „Primarul” n-are nimic …e sărac…”sărac și bogat!”

Să prezentăm câteva inadvertente cu privire la acest document….

1. S.C. ” CASA PUSTNICUL “SRL este situată pe raza teritorială a orașului Pantelimon;

 2. Balta cu același nume este situată distanță destul de mare față de restaurant…..iar malul lacului este tot în raza teritorială Pantelimon…cea care se cuvine de drept;

3. Ceea ce i s-a dat prin prezenta hotărâre este malul opus între malul fiind o distanță mare privind luciul apei….și totuși sub pretextul unor extinderi s-a trecut la aprobarea acestei mizerii de hotărâre. Hoți la grămadă fără nicio îndoială ( excepție făcând cele 3 abtineri).

Care extindere, dacă sunt pe maluri opuse? Și uite așa se fac manevre/fente de la lege…pentru edilul în funcție!

 Asta pentru a arăta viitorilor comentatori cum sunt prevederile legale în acest caz, cum este protejată zona numită “malul lacului “…

 La întrebarea care cu care? Venim și vă prezentăm o imagine cât o mie de cuvinte cu cei vizați să respecte aplicarea legii din cadrul Primăriei.

Cine sunt domnii? Păi cin’ să fie… acoliții „Primarului care este” …consilieri locali cu ceva vechime și care, au beneficiat de terenuri pentru copii lor, cu toate că au societăți comerciale și situație materială foarte bună în comuna respectivă!

Cum să nu voteze consilierii obedienți dacă „Primarul” le-a dat teren pentru ridicarea unor locuințe…doar așa s-a procedat pe mandatul edilului în funcție. Cum să nu-l slăvească pe edil în comentarii acești obedienți precum și rudele acestora?

Mai mult decât atât dorim să reiterăm finalul articolului prezentat anterior întrucât fiul domnului consilier Nicola Marin zis “Dudică ” …a recurs la amenințări pe o rețea publică de socializare Facebook deoarece s-a simțit cu musca pe căciulă. Cum să nu vadă edilul cum sar oamenii să-l apere de indignarea opiniei publice?

Și acum dorim să adresăm retoric o întrebare doamnei Secretar U.A.T Brănești: A fost sau nu, conflict de interese stimată doamnă în cazul hotărârilor prin care copii acestor consilieri au fost “procopsiți” cu „nițcaiva” pământ? Așteptăm un punct de vedere pe această temă și cu siguranță vom publica acest răspuns. Vă provocăm la transparență totală…așa cum îi „șade” bine funcționarului public din România!

Ups…mai avem o întrebare:

Unde a stat edilu ‘ cand s-a semnat actele pentru malul lacului conform hotărârii aprobate de C.L. Brănești…pe locul „Primarului” sau pe locul reprezentantului S.C. “CASA PUSTNICUL “SRL… asta așa ca să știm și noi, nu de alta dar se observă silueta atletică și poate “a făcut joc de glezne” dintr-o parte-n alta a mesei din ședința respectivă?

Și apropo de restaurantul Pustnicul, iată cum era și cum este ….ce lipsește?

Vă spunem noi, lipsesc arborii, falnicii stejari…De ce? Pentru că se poate domne ‘… că doar pentru “Nicu” se poate orice ilegalitate …nimeni nu vede, nimeni nu aude…pentru că toți “sunt o apă și un pământ”…

Cum a fost….

Și cum este….

Conducerea U.A.T Brănești în frunte cu Primarul Niculae Cismaru “un etalon de corectitudine!”

Tocmai am aflat, pe surse bineînțeles că doamna Secretar, Vasile Mariana Liliana și-a angajat nepotul (fiul surorii sale) la monitorizarea din cadrul Poliției Locale Branesti, lăsând la o parte că l-a adus pe locul altui nepot care a părăsit funcția respectivă din varii motive…nemaivorbind că și soțul „dumneai” este angajat tot sub umbrela Primăriei Brănești….halal corectitudine! (Frone Adrian).

N.R. Am fost acuzați că publicația noastră sprijină un partid politic sau mai multe, nu, noi nu facem politică….noi dorim să aducem în fața opiniei publice încălcările prevederilor legale ale funcționarilor publici….atât și nimic mai mult! Fiți corecți domnilor funcționari și lasați-ne fără obiectul muncii….ne-am bucura să scăpăm de funcționarii corupti de oriunde   s-ar afla! Si, apropo la prostii care comenteaza ca sustinem un partid politic in campanie: Bai papagalilor, noi dezvaluim ilegalitaile voastre de cca 1 an de zile si, din cate stim noi – atunci nu era campanie electorala.

Așa cum v-am obișnuit, în încheiere…, parafrazam un lider al vostru din PNL : Suntem cu ochii pe voi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here