(Preluare National – Catalin Tache):

Iată că luat de valul încasărilor de nabab pe care și le-a asigurat din postura de inspector general al Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu a uitat un mic amănunt. Și anume fosta sa soție… Și uite cum, aflând că tatăl copilului lor minor a ajuns să încaseze un miliard de lei vechi în doar trei luni de zile, aceasta tocmai ce este pe cale să îi dea o lovitură de proporții, cel puțin din punct de vedere financiar, șefului Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Colonelul Bogdan Enescu, somat să-i plătească pensie alimentară băiatului său.

Astfel că în acest moment colonelul Enescu este practic prins într-o capcană din care nu prea mai are cum să iasă fără a plăti ”prețul corect”. Pentru că în urma demersurilor legale făcute de către fosta soție a actualului inspector general al Jandarmeriei Române la instanța sibiană, judecătorii i-au solicitat oficial pârâtului Bogdan Enescu, în cadrul dosarului nr. 10801/306/2020 să  transmită instanței veniturile din ultimele luni!!! Astfel că ”Mâțu” ori trimite ”fluturașii” pe care s-a chinuit atâta să îi secretizeze și va plăti o sumă halucinantă drept pensie alimentară, ori … va cere sprijinul DIPI, ca să îl scape de procedurile legale. Făcând astfel o nouă eroare uriașă, după ce a ”bombardat” serviciul secret al Ministerului de Interne cu solicitări în care a ajuns să ceară inclusiv retragerea avizului de acces la informații clasificate pentru tot mai mulți subordonați. Motivarea oficială fiind că ”Național” i-a publicat veniturile reale din ultimele luni!!! Ceea ce înseamnă că recunoaște implicit sumele de-a dreptul ”nesimțite” pe care le-a încasat în plină stare de urgență și de alertă!

Dragoste acostă!

Implicat într-o poveste de dragoste asumată cu o tânără jandarmeriță subofițer din subordine, pe care a adus-o chiar la propriul cabinet după preluarea conducerii Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu are acum posibilitatea să constate și pe propriile conturi că ”dragostea costă”. Pentru că, după un divorț oricum zbuciumat, în care ar fi fost reclamat inclusiv de ”răpirea” băiatului minor după ce nu l-ar fi adus pe acesta înapoi la mama sa după ”ziua tăticuluI”, Enescu va fi nevoit să plătească acum și o pensie alimentară care se anunță deja una exorbitantă. Pentru că dacă nu a vrut ”să plătească de bună voie și nesilit de nimeni” pensia pentru propriul copil, acesta s-a trezit acum pe rolul instanței cu dosarul nr. 10801/306/2020. În care mama copilului său își cere la Sibiu, de acolo de unde își desfășoară activitatea tot în cadrul MAI, drepturile cuvenite băiețelului. Iar cel mai probabil în luarea deciziei de a nu îl mai tot păsui pe fostul soț cu plata pensiei alimentare a contat și aflarea sumelor amețitoare pe care acestea le încasează în ultimele luni…

”Mâțu” poată să facă orice vrea la IGJR, că Vela și Despescu nu se supără…

Iar cum Bogdan Enescu practic nu are nicio șansă de a fi ”scăpat” de instanța de judecată de ”corvoada” achitării pensiei alimentare, rămâne de văzut doar care va fi ”scorul final”. Pentru că, deși inițial fosta doamnă Enescu a solicitat  doar o sumă fixă mai mult decât rezonabilă, refuzul colonelulu Enescu l-ar putea costa extrem de scump pe acesta acum. Procentul care urmează să fie stabilit de instanța sibiană din veniturile totale ale pârâtului Bogdan Enescu putând stabili chiar un adevărat record al nivelului pensiei alimentare stabilit pentru un cadru militar. Fie el și ”jandarmul miliardar”, cel mai bine plătit om din întreg Ministerul de Interne ”ever”! Și cel care tocmai în aceste zle, în loc să se concentreze pe rapoartele și plângerile penale devastatoare care curg împotriva sa la structurile de Parchet, forțează  ”mutarea căsuțelor”, ca să îi poată înlocui pe cei considerați ”trădători” cu alți oameni ”de casă” de ai săi. Cu o seninătate de parcă nici nu ar ști că este anchetat de către procurorii DNA Militar tocmai pentru… abuz în funcție!

Râșnoveanu în locul lui Fetanu, Zamfirache adus peste Todoran

Și uite cum, în timp ce raportul Corpului de control al premierului este gata să ia calea Parchetului Militar, urmând a se adăuga la celelalte spețe deja instrumentate de către procurorii militari-anticorupție, colonelul Bogdan Enescu își plătește polițele fără ca măcar să îi pese că în această perioadă structurile informative stă cu ochii pe el ” ca pe butelie”. Că tot îi place acestuia să le ceară sprijinul, parcă pentru a se autolegenda și mai abitir cum că ar fi ”omul serviciilor”. Și uite cum disperat că nu a reușit să îl detașeze ”cu japca” pe noul ”trădător de serviciu”, colonelul Radu Todoran, nici la IJJ Giurgiu, dar nici la alte inspectorate județene, inspectorul general tocmai ce s-a răzbunat pe ”victima colaterală” Mădălin Fetanu. Astfel că în cadrul ”marii conspirații” pe care o suspectează împotriva sa și ”urmărit” de ”cercurile infracționale” de la conducerea structurilor MAI, colonelul Enescu l-a bănuit și pe acesta că este ”trădător”.

Oare și jandarmii ținuți luni de zile în stradă în pandemie au primit ”sporuri” și de 300%?

Și cu toate că respectivul șef de Serviciu în cadrul  Direcției de Resurse Umane era în concediu de odihnă, l-a și detașat pe ”feuda” sa de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Ilfov. După care l-a tăiat și de la solda de 50 la sută! Iar postul astfel vacantat de șef serviciu a fost oferit drept ”bonus” noului său ”aghiotant”, Laurențiu Râșnoveanu. Cel mai probabil drept recompensă pentru raportul întocmit de acesta parcă ”la dictare” pentru Consiliul Militar într-o speță care a avut un adevărat ”efect de bumerang”. Astfel că ”execuția” ordonată de Enescu s-a transformat într-un dosar penal de hărțuire în cadrul căruia procurorii avansează cu audierile.

Dar și a unui raport al Corpului de control al premierului, care pur și simplu ”demolează” tocmai ”lucrarea” aceluiași Râșnoveanu, tocmai pus de Enescu șef de Serviciu. Însă graba inspectorului general de a prelua cu totul, printr-un veritabil ”atac raider”, Direcția Resurse Umane l-a făcut să sară etapele. Astfel că deși nu a reușit încă să îl ejecteje pe colonelul Todoran de la conducerea Direcției, ”Mâțu” deja i-a adus acestuia înlocuitorul la București! Este vorba despre colonelul Daniel Zamfirache, cel care a părăsit structura IJJ Prahova, unde era șef Serviciu, pentru a veni pe o funcție inferioară, de ofițer specialist, la IGJR! Rămânând de văzut însă ce va face colonelul Zamfirache dacă Enescu nu își va putea onora ”oferta de nerefuzat” de a îl numi în fruntea Direcției Resurse Umane…

”Mâțule”, mai ușor cu ”cercurile infracționale” la DIPI…

Oricum, disperarea șefului Jandarmeriei că ”dosarele vor scăpa de sub control” este atât de mare, încât acesta a ajuns să facă ”liste negre” pe care să le trimită pe la Parchetul General și pe la DIPI. Iar cu fiecare nou nume pe care colonelul Enescu îl adaugă pe aceste liste- fără a avea însă și ”bărbăția” de a riposta la ”glumițele” BSIJ-iste din video-conferințe! – procurorii vor mai dispune de un martor în plus pentru confruntarea finală… Desigur, este strict decizia colonelului Enescu de a solicita Direcției Generale de Protecție Internă retragerea avizelor de aces la informații clasificate pentru unul sau altul dintre subordonați.

Cătălin Paraschiv, cap pe ”lista neagră” a lui Enescu!

După cum tot decizia inspectorului general era și de a da un drept la replică sau a face alte precizări publice, dacă dezvăluirile din ”Național”cu privire la veniturle sale începând cu luna aprilie nu ar fi fost deja probate prin docuemntele solcitate IGJR și ajunse deja pe masa de lucru a procurorilor militari. Dar nu a făcut-o… În schimb se joacă deja nepermis de mult de-a ”cercurile infracționale” vinovate, după cum chiar singur recunoaște, doar că i-au făcut publice veniturile suspecte a fi unele ilegale! Ceea ce înseamnă că acestea sunt reale! Astfel că decât să arunce structurile informative pe ”manta” unor sesizări ”fumigene” și cu atât mai grave cu cât nu sunt făcute pe persoană fizică, ci din postura intimidantă de inspector general al Jandarmeriei Române, mai bine colonelul Enescu și-ar asuma public banii pe care i-a luat! Și din care acum va trebui să plătească pensie alimentară! Una pe măsura sutelor de ore suplimentare bifate lunar în plină pandemie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here