Cam cum arată o țară în care statul a investit în mod sistematic în incompetență și impostură timp de 30 de ani: te trezești într-o sâmbătă dimineața, nici nu apuci bine să bei cafeaua că afli că procurorii fac percheziții acasă la șeful Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, despre care au indicii că și-a falsificat diploma de bacalaureat pe care pretinde că a obținut-o la frageda vârstă de 31 de ani!

Acest Laurențiu Baranga după ce se face la 31 de ani cu o diplomă de bac falsificată, după cum bănuiesc procurorii, face școli după școli, devine un profesionist al colecționării de diplome, titluri și certificate academice.

A ajuns doctor la Universitatea Valahia din Târgoviște, conferențiar tot la Universitatea Valahia și mai era și expert ARACIS, adică instituția care oferă acreditări universităților din România pentru a putea funcționa!!!!!!!

Laurențiu Baranga a fost și adjunctul ORNISS – instituția care îi certifică pe civili și militari pentru a putea avea acces și gestiona secretele statului. Oare unde or fi fost serviciile atunci când Baranga a fost numit adjunct la ORNISS? Nu au știut că cel care va fi șeful certificatelor de acces la secretele statului este un impostor? Sau au știut și le-a convenit să aibă un individ manevrabil și șantajabil în ditai funcția?

Credeți că Baranga a fost un accident? Bun, dacă Baranga a fost un accident, atunci cum se explică sutele, miile de doctori plagiatori, dar și concursurile blatuite din universitar – chiar așa, Baranga cum a ajuns conferențiar?!?!

Și un exemplu mai recent: cum se explică faptul că statul nu a intervenit să blocheze mascarada cu concurs de acum o lună a generalului Vasile Bucinschi de la Academia Forțelor Aeriene din Brașov, cel care a plagiat cartea doctorandului său ca să poată ajunge profesor universitar, caz despre care am scris acum o lună?, se intreaba Emilia Sercan pe pagina sa de socializare. (Irinel I.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here