(Preluare Inpolitics):

”În întregul an 2019 și în 2020 s-a putut sesiza nu numai că cetățenii votează una și iese altceva, dar și mecanismul măsluirii. Acest mecanism cuprinde în zilele noastre „greșeli” la numărarea voturilor, „neglijențe” în comisii, membrii fiind mai preocupați de remunerație, decât de corectitudine, softuri și computerizări ce falsifică, președinți de comisii corupți și, în final, misiunea STS-ului” acuză fostul ministru Andrei Marga într-un editorial pentru ”Cotidianul”.

Marginali în țările lor vin la noi și ajung peste noapte europarlamentar sau primar

”S-a continuat distrugerea pluralismului politic – până acolo încât un palavragiu, ajuns unde nu era cazul, atrăgea atenția camarazilor săi că un partid rival „mai mișcă încă”, încât mai trebuie aplicate lovituri. Probabil cu „justiția” aservită și noua Securitate, ca până acum! Acum se distruge durabil educația. Doar un ignorant poate crede că predarea online este educație, când mulți elevi și studenți nu mai fac școală din martie – fie că nu au tablete, fie că profesorii nu pot preda online, fie că nu există metodică și pedagogie, fie că ministerul nu are capacitate de organizare(…)
Grație politicii externe de excursii, România a ajuns să fie în afara rutelor continentale. Nu doar conductele energetice, ci și autostrăzile Europei o ocolesc la nord, la vest și la sud. Trenurile ce leagă țările europene o străbat rar – abia se mai trimit câteva vagoane la Budapesta sau Viena sau Atena. Nici o instituție internațională nu are sediu în România. S-au redus vizibil, deja înainte de pandemie, interesele de cooperare. România a fost adusă în ultimii ani în situația în care câte o persoană marginală în țara de origine vine aici și devine, peste noapte, parlamentar european și primar de sector în Capitală” mai constată filosoful.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here