(Preluare National – Catalin Tache):

Uite că am trăit să o vedem și pe asta! Pentru că, oricât ar protesta și dezminți oficial blajinul procuror șef Crin Bologa, poate chiar cu bună credință, Direcția Națională Anticorupție a ajuns să își facă o veritabilă Secție Maghiară! Acolo unde – bineînțeles că ”aleatoriu”- sunt repartizate toate plângerile penale împotriva unor demnitari, funcționari sau alți ”racordați” la interesele comunității maghiare din Românie. Și fie că sunt cu duiumul! Mai ales după intrarea UDMR-ului la guvernare. Moment care de altfel a și coincis cu implementarea ”cutumei” ca oamenii UDMR-ul să nu fie deranjați în această perioadă cu nici măcar cu vreo ”accidentală”deschidere a vreunei anchete penale.

Orban s-a dat la Ferdinand Nagy și… a plecat

La mijloc fiind, bineînțeles, tradiționalele calcule politice ale celor care iau în calcul o inevitabilă spargere a actualei coaliții guvernamentale. Mai ales după ce grupuri tot mai influente din rândurile ”oamenilor președintelui” au ajuns la concluzia că USR – PLUS trebuie ejectat cu orice preț din actuala coaliție. Ceea ce înseamnă că, fie și cu câștigarea sprijinului tacit al lui Marcel Ciolacu și tot mai obedientului său Partid Social Democrat, nicio altă formulă guvernamentală, fie ea minoritară sau majoritară nu se poate constitui fără bunăvoința Uniunii Democrate Maghiare din România. Păi și atunci cum să îndrăznească ”procurorii președintelui” să ”frunzărească” barem nenumăratele plângeri care se strâng cu fiecare nouă licitație organizată de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate. Acolo unde ”regina achizițiilor” a rezistat cu brio încercării de debarcare din partea fostului premier, Ludovic Orban. Mai mult decât atât, după ”anihilarea” taberei rivale de la UNIFARM, dar mai ales după ce UDMR-ul a intrat la guvernare, poziția Corneliei Nagy este una atât de puternică, încât și Raed Arafat a preferat să nu iasă din indicațiile ”reginei”. Cu toate că până acum ”Fan Curier”-ul Mihai Damian intra la ONAC ca la el acasă, comisarul șef în care Raed Arafat are încă încredere oarbă și după ce l-a ”plantat” la Gerota purtând cu el ”plicuri galbene” mai ceva decât cele legale, ale ofițerilor de informații la vedere.

DNA nu primește marfă de la UDMR

Iar tot mai multe companii, pur și simplu bulversate de ceea ce se petrece la ”Bursa ONAC” depun plângeri pe bandă rulantă la DNA. Plângeri care însă sunt ”stocate” la ”Secția Maghiară” a DNA, cel puțin până la noi ordine pe unitate…

”Pușculița” cu 50 de miliarde!

După cum titram pe 15 septembrie anul trecut ”Orban sparge pușculița UDMR”. Dezvăluind la acea dată că fostul premier își pusese ambiția de a sparge ”pușculița UDMR”-isă de la ONAC. Totul după ce Orban le solicitase oamenilor săi de încredere să declanșeze un atac total pentru debarcarea secretarului de stat Cornelia Nagy din fruntea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate. Mai ales că liberalii aveau nevoie de această demitere ca de aer, atât din punct de vedere al promovării imaginii unui partid cu toleranță zero la corupție, dar și pentru a își putea pune astfel un om de încredere care să spargă cu propriul ”ciocan” de interese ”pușculița” ONAC. Una care, pe lângă cele 43 de miliarde, ”fonduri structurale” aflate la dispoziție pentru diverse achiziții s-a mai trezit și cu ”pleașca” achizițiilor de urgență din domeniul medical, pe perioada pandemiei. Ceea ce reprezenta încă 7 miliarde, doar într-o primă fază. Astfel că, pentru ”potul cel mare” de 50 de miliarde le-a insuflat curaj liberalilor pentru a risca o ”aroganță” guvernamentală pe care însă știau de la bun început că UDMR-ul nu o va înghiți. Iar miza devenise cu atât mai mare după ”fumigena” anchetei DNA de la UNIFARM, acolo unde rivalul Adrian Ionel, în ciuda susținerii frenetice a unei părți din sistem, a fost scos din joc printr-o simplă descindere. Astfel că odată UNIFARM lăsat pe bară, ONAC își putea declara hegemonia asupra întregii piețe de achiziții din România.

S-au dat la Nagy! Dar doar la Ferdinand…

Iar poziția ”Reginei Achizițiilor” era una cu atât mai de neclintit cu cât, în afara baricadării udemeriste pe ”reduta Nagy” la ONAC, alte două influente grupări erau și ele alături de aceasta. Este vorba de influenta grupare transpartinică a vameșilor și de vechea gardă din SIE. Pentru că, după 15 ani de Vamă pe chiar cea mai râvnită ”felie”, cea cu Ungaria, de la Petea, Cornelia Nagy a ajuns în structura centrală a ANAF, la Direcția de Control Financiar. A preluat apoi funcția de șef de cabinet al fostului ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu și din 2007 s-a ocupat numai de achizițiile publice. Ocupând funcții de conducere pe acest domeniu la ministerele Economiei, Sănătății, Mediului și Finanțelor.

Bădălău, norocos că a fost coleg de lot cu șefa ONAC

Iar cel mai probabil cu același lobby udemerist în spate, și soțul șefei ONAC s-a menținut la vârful Centralei MAE, Ferdinand Nagy fiind legendat aici ca un apropiat al vechii gărzi din SIE. Astfel că a șocat și mai mult ”tupeul” fostului premier ca, după ce s-a declarat public nemulțumit de prestația Corneliei Nagy, să-i ”repatrieze” acesteia și soțul din postul de ambasador al României în Muntenegru. Post pe care acesta se afla de nu mai puțin de șapte ani, după ce anterior fusese subsecretar de stat în MAE, responsabil cu Secțiunile României la EXPO din Shangai – China și EXPO – Yeosu, Coreea, ca și președinte al Biroului Internațional de Expoziții de la Paris. Și uite că, totuși, Orban s-a dat la Nagy! Doar la Ferdinand, ce-i drept, că la Cornelia nu a mai avut timp…

Bădălău și ”Viziera”

Totuși, până la ”izbăvitoarea” intrare a protectoarei UDMR la guvernare, Corneliei Nagy i-au trecut două anchete pe lângă tâmplă. Una fiind cea a măștilor cumpărate de ONAC cu 5 euro bucata, de la un ”butic acoperit” din Giurgiu. Chiar fieful unui Niculae Bădălău care deja se pregătise să facă  ”hora mare” la audierile anulate în ultima clipă de la DNA. Oricum, procurorii au intrat tot atunci și în posesia altor documente menite a arunca în aer ONAC-ul. Este vorba despre finalizarea ”procedurii de negociere fără publicare prealabilă având ca obiect Achiziția de echipamente de protecție – Vizieră de protecție Cod CPV : 33100000 – 1- Echipamente medicale pentru asigurarea stocurilor de urgență”. Un document oficial de nu mai puțin de 87 de pagini, cu numărul de înregistrare 2274/CN/02.04.2020. Și prin care ”Oficiul Național pentru Achiziții centralizate vă invită să depuneți ofertă pentru achiziție publică de echipamente de protecție pentru constituirea stocurilor de urgență, respectiv VIZIERĂ de PROTECȚIE”. Iar fiind vorba de un lot de nu mai puțin de 1.750.000 de viziere medicale de protecție, normal că și miza financiară a fost un an pe măsură.

Mai ales pentru producătorii români care luaseră de bun apelul fostului premier cu privire la ”reprofilarea producției către echipamente medicale”, pentru a putea primi astfel contracte cu statul. Numai că șefei ONAC puțin i-a păsat de proiectul de țară al lui Orban de susținere a economiei românești. Astfel că în cele 87 de pagini conținând procedurile de achiziție a fost strecurat și Formularul 14, prevăzut la ” Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței lit. (b) : Declarație privind lista principalelor furnizări de produse similare în ultimii 3 ani. Se vor prezenta documente care dovedesc că operatorul economic a produs/furnizat/ distribuit produse similare în ultimii 3 ani, respectiv echipamente de protecție medicale pentru sistemul medical”. Ceea ce a însemnat practic încredințarea acestor contracte de miliarde doar samsarilor străini de echipamente medicale, mai ales în condițiile în care ”raidurile” DNA din ultimii ani oricum nu prea mai lăsaseră niciun producător român în picioare. Numai că, de această dată procurorii anticorupție au încetat brusc cercetările din Dosarul ”Viziera”. Iar mai mult decât atât, după intrarea UDMR la guvernare, cu sau fără știința procurorului șef Crin Bologa, deja se știe până la vârful sistemului că la ”DNA – Secția Maghiară” nu se mai primește ”marfă” cu privire la ONAC, Ministerul Mediului, Dezvoltării, Sportului sau celelalte structuri surprinzător predate de PNL la ”negocierile” de la Vila Lac 2!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here