Te ajut încă o dată bătrâne, dar te avertizez că mult timp nu mai pot s-o fac. La următoarea te va costa, nu pot să-ți scriu la infinit chestii pe care tu să le transformi în postări la fel de plictisitoare ca ieșirile tale publice. Nu mai vorbesc despre faptul că decent era să ieși să zici două-trei vorbe din alea de-ale tale adormitoare, dar probabil că ți-a fost lene să faci până și asta.

În fine. Iată, așadar, ce trebuia să scrii, dar bănuiesc că vreun consilier binevoitor s-a interpus între mesajul meu și ce a ieșit de fapt:

„Avem un stat oameni buni, dar habar n-avem cum funcționează! Nici eu, președintele României nu știu, darămite ministrul Justiției, sau ministrul Poliției, sau ministrul Salvării, sau cum se numesc toate aceste instituții care nu folosesc la nimic!

Polițiștii bagă oameni în boscheți și îi torturează, infractorii zburdă absolut nestingheriți, spitalele iau foc când aprinzi lumina, asta ca să nu mai spun că nu sunt făcute să te vindece, ci dimpotrivă. Într-un cuvânt, statul român e gândit în dezinteresul total al cetățeanului! Asta, bineînțeles, în cazul în care cetățeanul respectiv nu lucrează la stat. Pentru restul, însă, efectiv, nu știu ce căcat să fac! Habar nu am, nu știu, plecați și voi din țară, măcar se circulă liber! Încă.

Ah, și pentru că tot am ajuns la subiectul ăsta cu statul: stați liniștiți, cu toții vă luați sporurile! Absolut toți, de la primul și până la ultimul purtător de servietă. Că faceți, că nu faceți ceva, stați băi oameni buni liniștiți, că nu vă ia nimeni banii de la gură.

Ziceam mai devreme de 10 august. Adevărul e, băi, nene, că nu mai știu ce să fac. Dar trebuie să pară că mă interesează, pentru că altfel o iau pe urmele lu Milică Constantinescu, și nu e bine! Adică să te învingă și acum sistemul, în 2021, când Iliescu a bifat 91 de trandafiri în buchetu’ vieții, și pe toți în libertate, asta chiar n-ar da foarte bine pe CV-u’ meu. Asta e tot. În rest, măcar s-a încercat, ați văzut și voi. Am încercat, da’ ne-au furat arbitrii. Ne-au scuipat ăia din tribune, că altfel dădeam gol, știți asta foarte bine. Cu 5-1 îi băteam.

Mai departe. Mai departe chiar nu știu ce să mai zic, pentru că pe zi ce trece e tot mai nasol. Ar trebui, dracului, măcar să recunoaștem asta și să nu mai avem pretenții! Pompieri care nu au saltea și autoscară, trupe speciale care nu au lunetă, studenți care nu au rușine să copieze și, în general, o țară care nu are niciun viitor! Da, fraților, așa e, mai am 3 ani de mandat și nimic de pierdut, deci măcar acum pot să încep să nu vă mai mint!

Dacă am idee ce se poate face? Nu am! Sincer, nu am! Încercăm cu toții de 30 de ani să facem ceva ok și nu iese nimic. Bă, da nimic! Și atunci care e concluzia la care se ajunge? Că suntem varză, băi fraților, și asta nu pentru că am fost sub comuniști 50 de ani! Nu, așa suntem noi! Pentru că nu ne împiedica nimeni să facem curat în țara asta și să nu aruncăm gunoaiele-n șanț. Comuniștii cu siguranță nu, și nici urmașii lor.

A, și încă ceva. Dacă vă întrebați, dacă cumva nu sunteți siguri, pot să vă confirm: da, e pe zi ce trece mai rău! Ăsta e singurul lucru sigur în țara asta. Vă mulțumesc.”

Luca Dinulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here