(Preluare National – Catalin Tache):

La câți no name a promovat USR – PLUS pe importante funcții publice în urma ultimelor alegeri, ce mai contează un matematician în plus sau în minus? Mai ales că dacă tot ne-am procopsit cu matematicianul Nicușor Dan la Primăria Capitalei, de ce nu ar fi și matematicianul Radu Mihaiu la Primăria Sectorului 2?

Clotilde Armand, model pentru tot USR-ul

Mai ales că, în campanie, acesta s-a ambiționat să își ia angajamentul că va reseta din temelii administrația locală, fiind unul dintre cei mai radicalizați useriști în acest sens. Ceea ce nu este deloc puțin, ce-i drept. Deocamdată însă, Radu Mihaiu s-a făcut remarcat prin obsesia de a schimba toți directorii structurilor subordonate, fiind un promotor înrăit al ”marii epurări” politice. Iată însă că, totuși, ”cutremurul” promis de Radu Mihaiu la Primăria Sectorului 2 va veni! Sursele noastre susținând că există deja ”indicii temeinice” privind pregătirea unui ”tun” de proporții. Și care, ca orice userist care se respectă, Radu Mihaiu va încerca să îl dea prin intermediul unui ONG, după modelul deja brevetat de colega de la Sectorul 1, Clotilde Armand.

Totul la ONG-uri

Deși nu a câștigat alegerile cu această promisiune, prioritatea absolută a primarului de la Sectorul 2 pare să fie mai nou consolidarea clădirilor cu risc seismic. Ceea ce, desigur, nu este deloc rău. Dar alarmant este, cel puțin pentru cunocătorii sistemului, pregătirea terenului pentru ca această viitoare operațiune să fie predată unei rețele de ONG-uri. Unele apropiate de DSU… Și unde sunt fundațiile lui Raed Arafat, acolo sunt și banii de la buget încredințați societății civile! Astfel că rămâne de văzut cum va justifica primarul Radu Mihaiu ”expertiza” acestor fundații și asociații civile.

O ”rețea de ONG” va gestiona problematca consolidării ”bulinelor roșii”

Pentru a le încredința astfel de misiuni…Unele care deja își fac calculele cu privire la prima fază a proiectulu, cea de ”identificare și inventariere” a clădirilor publice care necesită consolidări anti-seismice. Și cum nu este vorba de clădiri private, ci doar de cele din administrarea Primăriei Sectorului 2, lucrurile se pot mișca cu repezicunea asigurată de gruparea transpartinică prin care s-au preluat frâiele Sectorului 2. Mai ales că pe lângă interesul civic, nici cel financiar nu este de neglijat în acest caz. Experții știind foarte bine că sumele alocate consolidării unei clădiri vechi și considerată cu risc seismic ridicat pot asigura construcția altor câteva noi. Dar ”cutremurul lui Mihaiu” de la Sectorul 2 se anunță unul pe bani. Mulți bani. Și derulați printr-o rețea de ONG-uri… Această schemă a implicării ONG-urilor în administrația locală a Sectorului 2 urmând de altfel a fi extinsă chiar în perioada imediat următoare, după cum se va dovedi în curând…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here