(Preluare National – Catalin Tache):

”Guvernul meu” l-a expulzat pe Alexey Grishaev, adjunctul atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse în România! Președintele României a convocat în chiar Săptămâna Mare o ședință extraordinară și fără precedent a Consiliului Suprem de Apărare a Țării! Ministrul de Externe Bogdan Aurescu l-a luat ”la mișto” pe ambasadorul rus, că Moscova nu ar fi aflat că România a intrat în NATO! Propaganda operativă a DGIA s-a autoexcitat deja de o manieră grețoasă, cântând osanale generalului Marian Hăpău, cel care ar fi reușit ”documentarea de spionaj a diplomatului militar rus”.

Ce se face ”neamțul” fără Merkel?

Și uite cum mai că ai putea crede că statul român are o poziție proprie fermă în domeniul politicii externe, cea al cărei girant este chiar președintele României. Numai că până și Klaus Iohannis conștientizează că decizia pe care o va lua în cadrul ședinței CSAT de la Palatul Cotroceni, chiar înaintea Paștelui ortodox este practic ”ultima” pe care o va lua și care să conteze cu adevărat. Mai ales că, în România, CSAT-ul este Iohannis! Și atât! Iar justificarea mărturisită chiar de către Iohannis pentru convocarea CSAT o reprezintă tocmai ”acumularea de trupe pe granița de Est a Ucrainei”! Ieșire publică prin care Iohannis a dat deja un semn concret, în afară de ”fumigena” expulzării diplomatului rus, despre ”strategia” pe care o adoptă cu privire la ”tensiunile din Marea Neagră”.

Șefii GRU, la dispoziția lui Putin

CSAT fiind convocat expres pentru ”acumularea de trupe” rusești la granița cu Ucraina, la aproape două săptămâni după ce acestea au fost deja retrase! Practic singura decizie pe care Iohannis o va lua la Cotroceni fiind doar cea dacă ”va pasa” România urmașului să ca ”gubernie” sau tot ”colonie”…

Hăpău, documentează-l pe Zisu!

Nu se vor opri arestările în ancheta ”fabricii de bani falși” de la Galați, în dosarul instrumentat de procurorii DIICOT ! Iar acest avertisment este cel mai de înțeles mesaj pe care autoritățile române îl pot transmite. Barem ca să arate că se știe ce se petrece ”la gurile Dunării”. Chiar dacă primele trei rețineri operate până acum nu sunt nici pe departe la fel de spectaculoase ca ”limbile” date în direct de către ”analiștii militari” oamenilor lui Hăpău de la DGIA. Cei care, la doar câteva zeci de ore după ce Iohannis și-a umflat mușchii informativi că ”suntem pe fază”, și-au pus ”lătrăii” să prezinte banala respectare a cutumei expulzării unui diplomat rus drept urmarea unei ”documentări” contra-informative a lui Alexey Grishaev. Implicat în activități GRU de spionaj. Ceea ce poate este adevărat… Dar în niciun caz nu este meritul lui Hăpău. Sau al lui Zisu.

Decorat de americani, generalul Sima dă cu cardul pentru politicieni, în loc să ia ”urma banilor” falși de la Galați

Cei doi ”decontatori” care mai bine ar face să se documenteze unul pe altul, la o vișinată de casă… Știu ei de ce! Decât să aibă nerușinarea de a se împăuna cu munca altora, punându-i astfel într-o situație cel puțin delicată pe adevărații ofițeri români de contrainformații care au lucrat sub acoperire totală la documentarea rezidenței GRU din România. Pentru că nici măcar acum, când speră în zadar că își vor salva pielea cu cazul Grishaev, ofițerii DGIA din cadrul Direcției anti- GRU a DIM încă habar nu au de desubturile afacerii ”fabricii de bani falși” de la Galați. Cea documentată ca la carte, de multă vreme, de o cu totul altă structură contra-informativă decât DGIA! Fiind suficient astfel să le dăm ”în cap” generalilor Hăpău și Sima cu ziarul din 12 august anul trecut, atunci când titram: ”Au intrat în țară! GRU își spală banii falși la Galați”! Și când dezvăluiam că misiunea singurei Direcții anti- Rusia din România care contează operativ ”este îngreunată de faptul că tupeul tot mai obraznic al SZRU – Serviciul de Informații Externe al Ucrainei – în ceea ce privește raportarea față de structura omoloagă din România este deja altoit pe o mai veche operațiune a GRU. Fiind vorba de un proiect de suflet al Moscovei derulat de ani buni și care, deși unul extrem de costisitor, și-a atins totuși scopul propus. Și anume divizarea mișcării unioniste de pe ambele tabere ale Prutului”.

GRU a penetrat totul!

Încă de atunci avertizând că ”supraveghetorii ruși au reușit deja să penetreze atât clasa politică românească la chiar vârful comisiilor parlamentare de specialitate, cât mai ales ”elita” socio – politică din Republica Moldova. Pentru că, dacă în România principala țintă a operațiunilor hibride desfășurate chipurile de FSB sau SVR, dar având de fapt în spate serviciul de spionaj militar GRU a fost Partidul Mișcarea Populară, în Republica Moldova există informații privind ”blatul secret anti-unionist” între principalii lideri care susțin interesele Partidului Social Democrat și ale Partidului Național Liberal în Basarabia. Și la care pun umărul agenții dubli racolați la Centrul Universitar Bălți și trimiși apoi să se bată în piept cu cărămida unionismului la București. Iar dacă ”spălații pe creier” de la Bălți au fost ”plantați” la nivelul tuturor partidelor politice, rezidența GRU anti-românească de la Odesa s-a axat pe penetrarea ”societății civile și a intelectualității” românești.

Banca din Geneva și ”Lista din Miami”

Strict instituțional vorbind, Direcția de Informații Militare din cadrul DGIA este singura care are atribuțiuni în combaterea acțiunilor GRU pe teritoriul României. Da, da, este vorba de structura condusă de generalul maior Marian Sima. Cel despre care chiar zilele trecute dezvăluiam că plătea cu cardul operativ al lui Hăpău vizitele politicienilor români la Washington, în frunte cu fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor. În loc să ia ”urma banilor” falși de la Galați. Mai ales că încă din august avertizam că există suspiciuni rezonabile că GRU își asigură ”auto-finanțarea” operațiunilor derulate în România printr-o rețea specializată în spălarea banilor falși.

Hăpău, chiar ești tu sigur că DGIA a instrumentat spionajul GRU din România?

Iar circuitul banilor rusești destinați destabilizării relațiilor româno – moldovene are drept destinație finală o anume bancă din Geneva. Una extrem de permisivă cu conturile oligarhilor ruși agreați de Regimul Putin… Cum la fel ar fi trebuit să îl pună pe gânduri pe ”creierul” Informațiilor Militare și că ”Lista de la Miami”, cea dată de Vladimir Plahotniuc agenților CIA nu a avut nicio urmare operativă… Deși fugit din România în SUA și înspăimântat că agenții GRU i-au luat urma încă de la Iași, ”Țarul Moldovei” a încercat să joace corect barem de această dată. Iată însă că ”spovedania” sa controlată de la Miami nu a produs încă niciun efect practic, ceea ce dovedește că până și CIA ezită în acest caz.

Sub ale cărui fuste se mai ascunde…?

Merkel este istorie, astfel că Germania deja țipă ca din gură de șarpe să nu se impună noi sancțiuni economice Federației Ruse. Iar după șapte ani petrecuți la adăpostul diplomatic ”de sub fustele ” Angelei Merkel, Klaus Iohannis încearcă o repoziționare pe plan extern. Dar va fi greu, fie și pentru că Macron nu uită și nu iartă atât de ușor ofensele lui Ciucă. Plus că Cioloș ”îl toacă” pe ”neamț” la Bruxelles cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună. Ușile Casei Albe sunt de asemenea închise președintelui României, după ce acesta nu și-ar fi onorat promisiunea de a preda ”guvernul meu” pe mâinile influenților pastori baptiști, penticostali sau adventiști care îl promovaseră peste Ocean. Iar la viitoarea întâlnire din iunie dintre Vladimir Putin și Joe Biden, numai grija României nu o are uitucul președinte american. Mai ales dacă Băsescu a avut gura aurită și Putin chiar se arată interesat să își relocheze omuleții verzi la Gurile Dunării. Situație în care ultima și singura decizie pe care mai poate să o ia Iohannis, după atâția ani de obediență diplomatică, fiind dacă rămânem ”colonie” americană sau devenim ”gubernie” rusească. Mai ales că Moscova nici nu trebuie să ne cucerească militar, fiind suficient să-i pună pe olandezi, germani, francezi sau mai ales unguri să le spele ”rufele murdare” din România…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here