(Preluare Inpolitics):

Președintele Vladimir Putin a promis azi, într-un discurs de ziua victoriei aliaților împotriva Germaniei hitleriste, că Rusia va apăra „ferm” interesele naționale și a denunțat revenirea „rusofobiei”. Discursul a fost rostit în fața a mii de soldați și veterani din Piața Roșie, unde a avut loc obișnuita paradă militară anuală.

„Poporul sovietic și-a respectat jurământul sacru, a apărat patria și a eliberat țările Europei de ciuma neagră”, a spus Putin mulțimii adunate.
„Rusia apără în mod constant dreptul internațional. În același timp, ne vom apăra ferm interesele naționale pentru a asigura siguranța poporului nostru”, a spus Putin. Liderul rus a denunțat, de asemenea, potrivit ziarului The Moscow Times, ceea ce el a numit o întoarcere îngrijorătoare a ideologiilor unor vremi trecute, în cadrul căreia „sloganurile despre superioritate rasială și națională, antisemitism și rusofobie au devenit din ce în ce mai acute”.
Agenția de stat RIA Novosti relatează că peste 12.000 de militari participă la parada de azi din capitala Rusiei, precum și aproximativ 190 de echipamente militare și 76 de avioane de luptă și elicoptere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here