(Preluare National – Catalin Tache):

Continuăm astăzi publicarea raportului cu privire la ”vulnerabilitatea” grupării de magistrați creată în jurul ”rebelului” procuror militar Bogdan Pîrlog. Cel care, după ”autosesizarea lui Cucoș” din noaptea de 10 August a devenit un adevărat simbol al ”nucleului dur” din Justiție. Numai că, după cum dezvăluiam chiar numărul trecut, surse din DIICOT susțin că într-adevăr ”s-a umblat” la probele din dosarul 10 August, astfel încât acesta să fie îndreptat spre un eșec de mulți așteptat. Culmea însă, nu în sensul închipuit de credulii susținători ai procurorului militar Bogdan Pîrlog.

Solomon și Ban îi țin spatele în CSM

Cel care are la CV-ul profesional o incredibilă ”repatriere forțată” din Afganistan, acolo unde a reușit să își pună practic în cap întreaga misiune EUPOL. Astfel că, după cum o dovedesc documentele publicate mai jos s-a ajuns până la ”expulzarea” sa din cadrul misiunii internaționale, fapt fără precedent la acest nivel.

Declarat ”liability”

”Suntem preocupați de comportamentul unui membru al personalului detașat, domnul Bogdan Ciprian Pîrlog. Conduita sa a demonstrat o tendință persistentă de comportament neprofesionist față de colegii săi, în mod special refuzuri repetate de a urma instrucțiunile superiorilor săi. Acesta demonstrând, de asemenea, o lipsă de înțelegere a intereselor Misiunii într-un mediu cu risc ridicat. Această atitudine nu reflectă nici principiile profesioniste înalte, nici cele ale Planului operațional pentru EUPOL Afganistan, nici așteptările pe care Misiunea le are de la experții detașați.

Toate măsurile manageriale și disicplinare, cum ar fi consilierea și emiterea unui avertisment final, nu l-au împiedicat pe domnul Pîrlog să își urmărească interesele personale într-o manieră inacceptabilă, făcându-l un ”liability” pentru reputația, managementul, eficiența personală și mandatul Misiunii” a comunicat părții române Karl Ake Roghe, șeful Misiunii EUPOL din Afganistan. Și ca să nu fie loc de niciun dubiu privind ”caracterizarea” șefului Misiunii, publicăm și varianta originală, în limba engleză, a documentului oficial semnat de către Karl Ake Roghe. Cel care, în ciuda respectării cutumei limbajului diplomatic, nu a ezitat să prezinte adevărata personalitate a procurorului român trimis acasă din Afganistan cu această ”tinchea” legată de cariera sa.

Filat de DGIA!

Oricum, cel mai probabil din perioada Afganistan, actualul procuror militar Bogdan Pîrlog pare să fi rămas și cu ”sindromul filajului serviciilor militare de informații”. Altfel fiind greu de explicat și alte ”autosesizări” de can-can ale lui Pîrlog, acesta fiind convins că prietenii săi magistrați ar fi fost filați tomai de ”serviciile militare de informații”. Adică DGIA, că la noi altul nu există… Cel mai relevant exemplu fiind cel de la începutul anului 2020, atunci când procurorul Horațiu Radu și judecătorul Răzvan Păștilă au fost filmați în timp ce chefuiau alături de jurnaliștii Alex Costache și Cosmin Savu. Și cine credeți că a sărit ca ars să se ”autosesizeze” și să deschidă un dosar penal in rem, dar cu vădite conotații ilegale, pentru a îi identifica pe cei care chipurile au încălcat viața privată a ”victimelor”, procurorul Horațiu Radu și judecătorul Răzvan Pastia?

Bineînțeles că același ”procuror de serviciu” Pîrlog, acesta justificând deschiderea abuzivă a dosarului sugerând că magistrații ar fi fost filați la băutură de ”servicii secrete militare”. Dincolo însă de ”resorturile lăuntrice” care l-au împins din nou pe Bogdan Pîrlog să facă alt ”show” pe acest subiect, dosarul este considerat pur și simplu o ”bazaconie” de către procurorul șef de la Inalta Curte de Casație și Justiție, care îl și anulează de altfel. Numai că neobositul Pîrlog iese din nou la rampă, acuzându-l pe procurorul șef că prin acest gest face un abuz de serviciu, fiindu-i astfel ”încălcată independența profesională”. Însă dosarul deschis pentru a fi răzbunați camarazii din Justiție a fost în cele din urmă clasat definitiv.

Lia mai stă o tură

Ca orice ”răzvrătit al sistemului” care se respectă, procurorul rezist Pîrlog este și președinte al unei așa-numite Asociația Inițiativa pentru Justiție. Un ONG extrem de gălăgios, dar care folosește doar o pagină de facebook pentru a da comunicatele preluate de propaganda de casă useristă. Asociație la care co-președinte este procurorul Lia Sorin Marian. Cei doi făcând de altfel obiectul unei cercetări disciplinare efectuată de către Inspecția Judiciară, la sesizarea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, după ce a rezultat că Pîrlog și Lia, prin acțiunile întreprinse, aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției. Mai exact, Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit că, prin intermediul Asociației, cei doi au făcut afirmații nepotrivite la adresa SIIJ. Într-o hotărâre din mai 2020, Pîrlog fiind umilit cu tot cu așa-numita sa Asociație de către decizia CSM. Una care practic îi reamintește lui Pîrlog că îi lipsesc cunoștințe juridice elementare sau că este incapabil să le înțeleagă! Mai exact, Pîrlog habar nu ar avea de chiar Constituția României, art. 132, alin. 1, care prevede că ”procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justiției”. Dar, impasibil, Pîrlog se ”autosesizează” și într-un alt caz intens mediatizat, cel al accidentului auto al fostului ministru al Transporturilor, doar reclamă să iasă! Oricum, încercările tot mai disperate ale prim-adjunctului de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București de a ”închide cercul” aici prin aducerea co-președintelui său Lia Sorin Marian a eșuat una după alta, după dezvăluirea ”NAȚIONAL” cu privire la acest plan. Ultima datând de chiar zilele trecute, atunci când CSM a respins din nou solicitarea lui Lia Sorin Marian, activând la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, delegat în funcția de prim procuror, de a fi transferat la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Numai că scorul strâns, practic unul la limită, ”majoritate : 3 voturi da, 4 voturi nu” arată că oamenii lui Pîrlog din CSM încă lucrează.

Polițistul Bălăceanu…

Pentru că procurorul Pîrlog, cel care la examenul din 2019 – atunci când a candidat pentru conducerea SIIJ – a luat nota 3,25 are ”canal de comunicare” cu doi dintre ”greii” CSM. La mijloc fiind vorba de o ”axă” bine documentată chiar de la vârful sistemului și care îi unește pe membrii CSM, procurorii Nicolae Solomon și Mihai Ban. Existând informații că Pîrlog este conectat la această axă prin polițistul Bălăceanu, fostul subordonat de la Omoruri al bunului său prieten Radu Gavriș. Și poate și de aceea Pîrlog își permite să posteze pe ”grupurile de lucru”ale magistraților ”rezist”, fie și sub indicativul de postac ”Caius Marcius”, tot felul de decizii politice și jigniri aduse unor colegi de breaslă precum următoarele: îl numește ”slugărete” pe președintele CSM; ”O gașcă de infractori” a acaparat Cotroceniul, ironizându-l în mod direct pe Klaus Iohannis; declară că ministrul de Interne, Lucian Bode a fost pus în funcție la presiunile șefului SPP, generalul Pahonțu; se amuză la știrea conform căreia judecătoarea Gabriela Baltag a fost victima incendiului de la Matei Balș, făcând ironii cu privire la greutatea corporală a acesteia; dezvăluie detalii cu privire la schema organizatorică a Parchetului Militar; face calcule cu privire la cum va arăta viitoarea majoritate din CCR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here