(Preluare National – Catalin Tache):

Iată că seria de dezvăluiri din ”NAȚIONAL” cu privire la ”tocarea” a peste 10 miliarde de dolari pe ”combinațiile” samsarilor americani de armament începe să aibă efectele scontate. Astfel că, simțind că ”se strânge lațul”, ministerul lui ”Ciucă al nostru” a încercat să iasă din corzi printr-o operațiune minuțios pregătită de către propaganda operativă a DGIA.

Să vezi de acum semnături pe contracte LOA

Cea care, după ce a solicitat o mână de ajutor de la ”dealerii” de peste Ocean s-a mobilizat pentru a trâmbița cu un exces de zel deja grețos ”succesul istoric” al generalului rezervisto – liberal Nicolae Ionel Ciucă. Cel sub al cărui mandat s-ar fi produs minunea ca Statele Unite ale Americii să acorde țării noastre statutul de ”Dependable Undertaking”! Ceea ce înseamnă că Ministerul Apărării Naționale va putea cumpăra de acum înainte echipamente militare americane fără avans! Informație oficială a MApN care nu face decât să confirme informațiile ”NAȚIONAL”, unele insistent dezmințite până acum tot de MApN despre faptul că generalul Ciucă a plătit până acum toate contractele încheiate cu americanii înainte, ca la …

Tot Guvern la Guvern…

”Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit la sediul MApN cu Heidi Grant, directorul Agenției pentru Cooperare în Domeniul Apărării și Securității din Statele Unite ale Americii. Pe timpul întâlnirii, oficialul american l-a informat pe ministrul Apărării Naționale despre faptul că România a primit, din partea SUA, statutul Dependable Undertaking. Obținerea acestui statut va permite, de acum înainte, încheierea contractelor de achiziții de echipamente militare fără a mai fi nevoie de vreun avans, derularea programelor guvern la guvern de tip LOA (Letters of Offer and Acceptance) fiind posibilă prin programarea trimestrială a plăților pe întreaga perioadă de derulare a acestora”. Adică de acum înainte vom putea cumpăra armament de la americani tot doar în sistemul ”Guvern la Guvern” atât de criticat la nivel european și fără a avea șansa organizării vreunei licitații internaționale. Atâta doar că vom plăti trimestrial, din trei în trei luni.

Armata Română, ”anexa” US Army

Însă anunțul că România rămâne prizoniera sistemului de achiziții LOA, prin care Ciucă acceptă scrisorile de intenții ale ”partenerilor strategici” l-a entuziasmat din cale afară pe ministrul Ciucă, acesta declarând că ” înscrierea României în rândul țărilor care beneficiază de statutul Dependable Undertaking în programele derulate cu Guvernul SUA vine ca o recunoaștere a seriozității cu care am tratat contractele de tip LOA pentru înzestrarea Armatei Române și are o valoare intrinsecă deosebită, și anume recunoașterea statutului de partener de încredere. Eșalonarea plăților pentru angajamentele viitoare va facilita atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus pe linia dotării cu echipamente performante și, implicit, va crește gradul de securitate al României”. Cu ”mica” mențiune că s-a primit acest statut pentru că pur și simplu MApN a depășit ”pragul” de cumpărături LOA din SUA, astfel că a primit o nouă ”linie de credit” pentru următoarea repriză de ”shopping”. Una de alte 12 miliarde de dolari, după cum dezvăluiam nu cu multă vreme în urmă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here