Pe data de 3 noiembrie 2021, Președintele Consiliului Economic și Social oficializa un „punct de vedere” potrivit căruia reprezentanții societății civile, într-o „emoționantă” și… suspectă unanimitate, spre deosebire de cei ai părții patronale și ai părții sindicale, au avizat negativ propunerea legislativă având ca obiect modificarea OUG 21/2004, referitoare la Sistemul Naționale de Management al Situațiilor de Urgență, precum și a odioasei legi 55/2020 referitoare la unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor Pandemiei Covid 19.

Modificările în discuție erau menite a accelera procedura de judecată a acțiunilor în anularea actelor administrative ilegale prin care, în numele luptei împotriva pandemiei, era restrâns abuziv exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale, astfel încât să existe cel puțin șansa ca procesul să se termine înainte ca actul contestat să iasă din vigoare și altul nou, cu exact același conținut, să îi ia locul.

În anii 1990, când la ordinea zilei era trecerea de la un sistem politic de tip comunist la unul de tip capitalist, la nivelul elitelor politice implicate în acest proces revoluționar s-a pus problema modelului de capitalism pentru care să se opteze. Una dintre alternativele teoretizate, inclusiv de către filosofi, sociologi și politologi occidentali, era aceea care distingea între „capitalismul anglo-saxon” și „capitalismul renan”. Cel dintâi punea piața înaintea statului și susținea ideea că libertatea pieței poate rezolva și problemele sociale. Locul său de naștere era în Anglia și SUA (de unde și numele de „anglo-saxon”) și ordinea promovată de el avea caracter liberal și inegalitar.

Cel de al doilea insista asupra faptului că economia de piață trebuia să fie disciplinată în așa fel încât, în afara profitului adus deținătorilor de capital, ea să îndeplinească și un rol social, astfel încât, prin redistribuția intermediată de stat, profitul respectiv să asigure un nivel de trai decent și celor defavorizați de aplicarea strictă a legilor concurenței libere sau excluși din circuitul capitalului prin capriciile naturii. Inclusiv acest sistem accepta inegalitatea ca fiind inevitabilă, dar recurgea la autoritatea publică pentru a o face suportabilă, atât la nivel individual cât și la nivel comunitar.

Pentru ca statul să nu intervină abuziv sau populist (ceea ce tot un fel de abuz este, în măsura în care populismul violează legile naturii, dacă nu și pe cele juridice) și totodată pentru a înlocui democrația electoralistă (cu tendința ei de a aluneca spre statul-spectacol și a conduce vehiculul social cu ochii în oglinda retrovizoare) cu o democrație participativă (ca fel de acțiune cotidiană în care actorii politici și cei sociali să participe împreună, cu ochii ațintiți spre viitor, la stabilirea ordinii de drept, în folosul tuturor locuitorilor cetății), „capitalismul renan” (al cărui nume provine de la regiunea germană a Renaniei, unde a fost inițial pus în operă) a adoptat dialogul dintre guvern, patronat și sindicate ca metodă obligatorie în conceperea politicilor publice și a programelor legislative. Aceasta, s-a spus, a fost una dintre cheile progresului Germaniei și ale păcii sociale care a caracterizat această țară după cel de al Doilea Război Mondial, ferind-o de crize economice grave și de instabilitate politică.

Constituția României din 1991 a fost influențată de descrisa experiență germană și cei care au / am lucrat la edificarea statului român post-comunist au/am promovat în România instituții specifice capitalismului renan, chiar dacă structura socială moștenită de la regimul anterior nu prea furniza actori și mentalități apte a face ca acestea să funcționeze la parametrii normali. Trebuia admis, însă, că și forma poate uneori naște fond.

O asemenea instituție a fost Consiliul Economic și Social (CES). Acesta trebuia să primească în mod obligatoriu inițiativele și propunerile legislative spre avizare („avizul obligatoriu” fiind definit, contrar a ceea ce se crede, ca aviz care trebuie cerut, sub sancțiunea nulității actului adoptat în lisa lui, dar nu trebuie neapărat urmat, așa cum este cazul cu „avizul conform”). Dialogul social purtat anterior adoptării legilor de către Parlament, respectiv de către reprezentanții aleși ai întregii națiuni, era conceput să aibă loc între factorii politici cu drept de inițiativă legislativă (guvernul sau parlamentarii, ieșiți din rândurile partidelor politice) și reprezentanții „societății civile” grupați în reprezentanți ai patronatului (adică proprietarii de capital, furnizorii de locuri de muncă și producătorii de profit) și reprezentanți ai sindicatelor (adică furnizorii muncii și producătorii de valoare adăugată prin muncă).

Curând s-a constatat că „societatea civilă” ar mai include o categorie de entități și anume organizațiile neguvernamentale (ONG), care au cerut să li se recunoască și lor dreptul de a participa la dialogul social organizat în cadrul CES. Acestea nu erau formate nici din agenți politici, mandatați cu exercițiul puterii publice, nici din agenți economici, deținători de capital, nici din agenți ai masei salariale, ci din membrii unor comunități socio-profesionale de situație, acționând în afara pieței (atât piața economică, cât și piața muncii) și preocupate de a găsi cadrul normativ care să le permită a-și promova interesele specifice prin forțe proprii.

La prima vedere și analizând lucrurile cu bună credință (sau în respectul prezumției de bună credință), includerea acestei a treia dimensiuni a „societății civile” în CES (o componentă care a pretins apoi că epuizează întregul concept) a fost considerată ca acceptabilă, dacă nu chiar de bun simț. Asta până la apariția „organizațiilor neguvernamentale politice” sau „militante” care, sub pretextul apărării unor drepturi civile, fie sunt partide politice deghizate, acționând în special ca forțe de opoziție și pretinzând să aibă un rol în luarea deciziei politice, deși nu participă la alegeri și, în consecință, nu au legitimitate democratică și scapă oricărui control democratic, fie sunt antene ale partidelor politice declarate, îndeplinind netransparent, deci înșelător, misiuni în folosul acestora.

Finanțate de cele mai multe ori din surse oculte, adesea domiciliate în afara României, având susținere populară în marja de eroare a sondajelor de opinie și resurse umane selecționate după criterii confidențiale, structurile acestei societăți civile aparente, nu de puține ori articulate în rețele emulând practicile crimei organizate, au reușit să scape de sub orice control public, au acoperit prin zgomotul lor vocea societății civile reale și au canibalizat-o, marginalizând-o și excluzând-o în cea mai mare măsură de peste tot (în special din forurile decizionale) unde aceasta ar fi putut juca un rol social util. Sub cuvânt că se opun dictaturii majorității, ele au lucrat spre a instaura dictatura minorităților. Totul sub ochii închiși ai instituțiilor mandatate cu apărarea Constituției și aplicarea legii, atunci când nu a fost vorba despre complicitatea acestora.

Astfel, prin proceduri, chipurile transparente, dar croite în așa fel încât să favorizeze tocmai mișcările politice antidemocrate și antinaționale acționând sub acoperire civilă, ONG-urile falsei societăți civile au reușit să infecteze cu ideile lor neomarxiste sau neofasciste toate instituțiile statului național, social și democrat (potrivit Constituției), intrând pe poarta generoasă a dialogului social. Invocând principiile democrației pluraliste, ele au dorit să lichideze tocmai pluralismul, obiectivul final fiind abolirea libertăților individuale.

În luna decembrie 2020, după numai două luni de stagiu ca membru PNL, generalul Nick Ciucă, în acel moment ministru al apărării, după ce anterior fusese numit neconstituțional Șef al Statului Major General, a fost desemnat de Președintele Klaus Werner Iohannis prim ministru interimar. În timpul scurt în care a deținut această funcție, zisul Ciucă (Ciucă al lor, din Virginia, specialist în achiziția de tehnologie militară trans-atlantică) s-a grăbit să-i numească pe reprezentanții organizațiilor neguvernamentale care să facă parte din Consiliul Economic și Social.

Prerogativa de a numi reprezentanții societății civile în CES revine Primului Ministru, care decide în urma unui proces electoral desfășurat în interiorul acesteia, potrivit cu reguli agreate și supervizate de Secretariatul general al Guvernului. Că Guvernul își alege, mai mult sau mai puțin discreționar, partenerii de dialog din societatea civilă este o metodă care frizează conflictul de interese.

Legiuitorul a recurs, însă, la această soluție cu gândul că este singura aptă a corecta sau limita efectele unui fenomen pe care altfel nu știe cum sau nu are forța să îl controleze, astfel încât să se asigure că teritoriul societății civile organizate nu este invadat peste măsură de entități nerelevante, nereprezentative, excentrice, deviante sau aflate în serviciul unor interese oculte. Patronatul se legitimează prin capitalul deținut și prin impozitele plătite; sindicatele prin membrii lor, care își aleg democratic liderii. ONG-urile se auto-legitimează prin declarații de intenții, fără a avea nici o confirmare obiectivă; această confirmare ar putea veni din direcția activității concret desfășurate, dar orice persoană terță ar fi chemată să o evalueze s-ar vedea imediat pusă sub tirul presiunii exercitate de diverse clanuri oligarhice, interne și externe, ale căror „săgeți” sunt mulți dintre pseudo-actorii în uniformă civilă (sic!).

Partidele politice răspund în fața electoratului care le sancționează prin vot; patronii răspund în fața pieței care, la limită, îi sancționează prin faliment; liderii sindicali răspund în fața salariaților care îi pot demite. ONG-urile militante nu răspund în fața nimănui.

În anul 2020 numirile reprezentanților ONG în CES s-au făcut ținându-se seama, în linii mari, de rezultatele unui proces electoral reglementat în comun de către câteva ONG-uri și de Secretariatul general al Guvernului. Un sistem nou, din punct de vedere formal transparent și democratic, dar care s-a aplicat unui mediu invadat de agenții falsei societăți civile. Ce poate ieși din aplicarea unei proceduri electorale transparente în concursul dintre actori în care majoritatea s-au născut și funcționează netransparent?! Cum poți pune semnul egalității între o veritabilă ONG care se chinuie să apere interesele legitime ale unui grup socio-economic doritor să se autoguverneze, preluând asupra sa unele dintre sarcinile puterii executive, și o falsă ONG care se inserează ilegitim în jocul politic cu intenția de a modifica sistemul de guvernare a țării, și să acorzi fiecăreia, „democratic”, câte un vot?!

Sistemul de desemnare a reprezentaților societății civile în CES și mai exact aceea a alegerilor interne între candidații ONG-urilor interesate, ar trebui să facă obiectul unei detaliate analize parlamentare, pentru ca apoi să fie adoptată prin lege, căci în joc sunt interese publice majore. Până atunci, putem aprecia valoarea actualului sistem prin prisma rezultatelor la care a condus.

Se zice că practica este criteriul adevărului. În limbaj metaforic, proba plăcintei este mâncatul plăcintei. Care este natura și calitatea „plăcintei civile” gătite de Guvernul interimar Ciucă pentru a fi pusă pe masa CES s-a dovedit în chiar ultimele zile.

Când pretutindeni în lume adevăratele organizații ale societății civile apără drepturile și libertățile cetățenești, mergând uneori până la granița nerezonabilității, ONG-urile trimise prin ordinul generalului Ciucă în CES se pronunță împotriva unei legislații concepute tocmai pentru a ocroti aceste drepturi pe calea asigurării unor procese echitabile în cazurile în care este pusă în discuție legalitatea actelor administrative având ca obiect restricționarea lor. Și asta se întâmplă pe când patronatul și sindicatele se plasează de partea celor ce vor să își recupereze drepturile încălcate.

Ce fel de proces echitabil poate fi acela care, prin aplicarea procedurii standard, se sfârșește după ce actul administrativ pus în discuție a expirat și, deci, a apucat să își producă toate efectele nocive? Chiar dacă repararea prejudiciilor create în timpul valabilității lui mai poate fi realizată și după ieșirea din vigoare, fiind vorba despre drepturi fundamentale, valoarea reparației stabilită în echivalent nu acoperă niciodată cu adevărat valoarea daunei; ca să nu mai vorbim de cheltuielile de timp, energie și nervi făcute pentru obținerea despăgubirii.

Ce fel de proces echitabil poate fi acela care permite actului administrativ anulat prin hotărârea instanței de fond să continue a-și produce efectele, prelungind astfel limitarea exercițiului unor drepturi fundamentale, deși prezumția de legalitate a măsurii respective a fost serios zdruncinată? În caz de dubiu cu privire la legalitatea actului, reprezentanții societății civile în CES preferă să protejeze restricționarea drepturilor și libertăților civile decât să protejeze acele drepturi și libertăți înseși, până la clarificarea definitivă a situației în apel.

Ce fel de proces echitabil este acela în care instanței i se interzice să suspende aplicarea unui act administrativ până la judecarea pe fond a acțiunii, deși are indicii temeinice că limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți civile prin aplicarea actului respectiv putea fi înlocuită și de alte măsuri la fel de eficiente sau mai eficiente, ori că gravitatea limitării nu este proporțională cu gravitatea amenințării?! Cu privire la acest aspect reprezentanții societății civile în CES, sau mai degrabă cei ai guvernului interimar #rezist condus de generalul Ciucă, nu se simt mișcați nici atunci când află că dispoziția legală ce se dorește modificată este neconstituțională întrucât, pe calea unei reglementări infra-constituționale, a adăugat o nouă excepție de la regula suspendării actelor administrative, celor prevăzute limitativ de legea fundamentală.

Că actuala reglementare, a cărei modificare se propune, încalcă și Constituția, fapt confirmat de CCR, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărei practică este cât se poate de explicită, nu contează pentru ONG-urile reprezentate în CES conform ordinului emis de generalul Ciucă. Ele afirmă că „deși există interes în adaptarea procedurilor în perioada de pandemie, mai ales în ceea ce privește măsurile cu potențial de restrângere a drepturilor, propunerea (legislativă -nn) are potențialul de a genera haos legislativ și judiciar prin abrogarea normelor de procedură de bază, substituind prevederile relevante din legea cadru a contenciosului administrativ și din normele de procedură civilă.”

Prin urmare, o procedură de natură a asigura un proces echitabil celor care urmăresc salvgardarea drepturilor lor fundamentale generează haos legislativ și judiciar. Dimpotrivă, încălcările aduse Constituției nu creează haos constituțional și judiciar. Nici încălcările drepturilor civile nu creează haos social și judiciar. Și, în orice caz, disciplina legislativă și judiciară trebuie preferată respectului pentru drepturile și libertățile individuale. O societate fără libertăți, dar disciplinată. O ordine fără drepturi cetățenești, dar sigură și stabilă. Iată concepția promovată în CES de reprezentanții societății civile selectați de generalul Ciucă, pe când era prim ministru interimar.

Ei au fost aleși după chipul și asemănarea celui care i-a ales și care, la rândul său, a fost ales de forțe politice opuse unei societăți libere. Dacă el ar reveni în fruntea guvernului nu ar ezita să promoveze aceleași anti-valori precum cele cu care a infectat activitatea CES și dialogul social căruia acesta îi era cadru.

Cu toții sunt acum brațul înarmat al partidelor antidemocrate și antinaționale care, ajunse în parlament, vor să schimbe ordinea constituțională a țării, clădită în primele decenii de după căderea vechiului regim totalitar, cu una proiectată de globalismul dogmatic neo-marxist, caracterizată, în primul rând, prin abolirea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului. Partide care și-au devoalat încă o dată natura și intențiile frânând punerea la vot a proiectului legislativ privind accelerarea procedurii judiciare în soluționarea cererilor de anulare a actelor normative ilegale prin care se limitează drepturi și libertăți sub pretextul luptei împotriva pandemiei Covid 19, prin refuzul de a-l dezbate în regim de urgență. Aceasta în timp ce proiectul de lege privind „certificatul verde”, cu amendamentele sale neofasciste, trece prin Parlament cu toată viteza.

Aici nu mai este vorba despre dialogul liber, rațional și pozitiv între guvern, partidele parlamentare și societatea civilă, ci de o conspirație a acestora împotriva cetățenilor cu scopul de a instaura în România ordinea și liniștea cimitirelor, dorită de oculta globalistă fără neam și Dumnezeu.

Ce pot face cetățenii în acest caz? Ce pot face ei pentru a determina Parlamentul să adopte proiectul legislativ amintit și totodată să îl respingă pe cel care discriminează cetățenii prin introducerea unui așa zis „certificat verde”, fără nici o legătură cu ameliorarea sănătății populației, dar vizând diminuarea libertății ei?

La începutul anului 1859, bucureștenii au urcat dealul mitropoliei și au început a-și ascuți cuțitele pe pervazul clădirii unde delibera adunarea electivă, indicând, astfel, reprezentanților națiunii ce îi așteaptă dacă nu vor vota pentru alegerea domnului unirii. Și acesta a fost ales iar unirea s-a făcut spre binele poporului și după dorința lui.

Este ceea ce trebuie făcut din nou acum, desigur cu mijloacele vremii actuale. Este nevoie de un gest solidar al cetățenilor lucizi, iubitori de liberate și de patrie, neinfectați cu vaccinul #rezist și netulburați mental de propaganda globalismului dogmatic, care să îi facă pe toți cei ajunși în forul legislativ prin voința electoratului, dar și, deopotrivă, prin concurs de împrejurări ori, la ordinul hegemonilor globali, prin malversațiunile statului subteran, să știe că revenirea în circumscripțiile din care și-au luat mandatul nu mai poate avea loc în siguranță dacă votul lor va da expresie intereselor de partid în locul interesului național, respectiv al interesului cetății și membrilor ei.

Adrian Severin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here