(Preluare National – Catalin Tache):

Dezvăluirea ”planului nebun” al generalului Marian Hăpău de șantajare a șefului statului pentru a nu mai fi nevoit să plece de la conducerea Direcției Generale de Informații a Armatei pare să fi umplut paharul răbdării prezidențiale. Astfel că a avut exact efectul invers celui scontat.

Cine să regrete un șef de serviciu cu șapcă și burtă…?

Informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră confirmă poziția fără echivoc a președintelui României de a nu permite nici măcar generalului Hăpău să se joace cu astfel de ”scenarii”, doar pentru a își salva propriul scaun!

E 1… Dar iunie!

Încă din data de 7 aprilie dezvăluiam ”cuvântul militar” pe care generalul Marian Hăpău și l-a dat la cel mai înalt nivel al sistemului că va trece în rezervă odată cu împlinirea vârstei de 60 de ani. Astfel că acesta ar fi trebuit să își depună deja și oficial raportul de pensionare, ci nu doar ”proiecția”, pentru data de 1 iulie, așa cum a promis. În schimb, a încercat să arunce în ”ventilatorul” sistemului informații despre ”iminenta” scoatere din arhivă a dosarului de infomator al Securității a șefului statului. ”Scurgând controlat”, în stânga și în dreapta, ”ponturi” despre o pretinsă operațiune sub acoperire derulată în acest sens de Serviciul de Informații Externe.

Președintele a reacționat!

Totul cu speranța deșartă că președintele Klaus Iohannis va reacționa și va apela la el, ca să blocheze scandalul. Iar președintele Iohannis chiar a reacționat! Numai că, ghinion, și-a declarat disponibilitatea de a semna ”de îndată” trecerea în rezervă a generalului Marian Hăpău. Astfel că deja acesta nu mai are nicio șansă de negociere ”subterană”. Și dacă ar respecta cu adevărat haina militară pe care a îmbrăcat-o atâta amar de vreme, atunci nu ar mai trage de timp nici măcar până pe 1 iulie. Pentru că altfel riscă să nu mai plece ”de bună voie și nesilit de nimeni” de la conducerea Direcției Generale de Informații a Armatei! Ci să fie ”scuipat” ca o ”măsea stricată”! Tot pe 1… Dar iunie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here