În acest document oficial, publicat de două bloguri specializate în Vatican și consultat de AFP, cardinalii îl interpelează pe Papă cu privire la binecuvântarea cuplurilor de același sex, la hirotonirea femeilor și la condițiile de absolvire a păcatelor.

La întrebarea adresată, Vaticanul a făcut trimitere la un răspuns de șapte pagini în care Papa afirmă că „Revelația divină” este „imuabilă”, afirmând totodată că Biserica „trebuie să crească în înțelegerea sa”.

Nemulțumiți de acest răspuns, semnatarii și-au reformulat „Îndoielile” („Dubia” în latină) și au publicat o scrisoare deschisă către catolici, care a fost difuzată prin intermediul acestor bloguri.

În ea, ei explică faptul că, „având în vedere gravitatea problemei”, au „datoria de a-i informa” pe credincioși „pentru ca (aceștia) să nu fie supuși confuziei, erorii și descurajării”.

Cei cinci cardinali, numiți de Benedict al XVI-lea și Ioan Paul al II-lea și cunoscuți pentru pozițiile lor conservatoare, sunt cardinalul german Walter Brandmüller, americanul Raymond Burke, mexicanul Sandoval Íñiguez, guineanul Robert Sarah și cardinalul Joseph Zen, fost episcop de Hong Kong.

Niciunul dintre ei nu deține o funcție în guvernul Sfântului Scaun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here