Italianul Beppe Grillo, comediant de profesie, a făcut o carieră
spectaculoasă în politică pornind de la un site care făcea lumea să
rîdă și ajungînd la un partid parlamentar important, Mișcarea Cinci
Stele. Aceeași strategie pare să fi fost adoptată, mai nou, și de fostul
șef al SIE, generalul Silviu Predoiu, care și-a lansat platforma virtuală ”România, implică-te!”.
La cum se prezintă lucrurile, însă, sunt slabe șanse de reeditare a
succesului lui Grillo, pentru că umorul lui Predoiu e involuntar, așa că
generalul va trebui să se mulțumească doar cu patru stele, cele de pe
umăr.
Cariera politică a lui Silviu Predoiu a suferit nu demult două mici accidente.
Primul: partidul susținut de el fățiș, Pro România, a ratat cam tot
ce se putea rata în alegeri și va sta o tură pe bară. Generalul a
candidat de pomană la deputăție.
Al doilea chix e mai personal. După alegeri, pupilul Victor Ponta s-a
reorientat spre afaceri oficiale în Turcia, petrece mult timp acolo,
învață limba turcă și spune public că ține legătura cu Erdogan și are
relații cu oameni politici din Turcia. De asemenea, fostul premier a
luat cetățenie sîrbă, e apropiat al președintelui Alexandar Vucic, chiar
consilier al acestuia, conform unor surse. Doi președinți acuzați de
autoritarism și care cultivă relații strînse cu Rusia. Neplăcut, din
perspective occidentale.
Dacă pentru ex-politicianul Ponta noile sale activități nu ar
reprezenta nicio problemă, pentru generalul SIE în rezervă Silviu
Predoiu ele s-au dovedit fatale. Statutul său de general, care poate fi
oricînd reactivat și trebuie să continue să respecte niște reguli chiar
și după trecerea în rezervă, nu putea fi periclitat de apropierea de
amicul lui Erdogan, așa că, de voie, de nevoie, Predoiu a trebuit să ia
distanță de Ponta.
Atît de mult încît pe noua sa platformă virtuală îl bagă în poză alături
de Udrea, Băsescu, Vanghelie sau Mazăre pe lista neagră a
politicienilor care au dezamăgit românii.
Fostul șef al SIE are doar trei coledzi deocamdată, în bătălia
pentru reformarea României, începînd cu planul moral: pe fostul patron
al FC Național, controversatul afacerist Constantin Iacov, despre care presa a relatat
că a fost condamnat pentru violare de domiciliu și agresiune și pe care
Liviu Dragnea îl acuza de trafic de influență în guvern. Și mai are
alături o afaceristă din Botoșani, cu părul vopsit verde și albastru,
pregătită anul trecut pentru a candida din partea Pro România la
primăria municipiului, dar retrasă umilitor în ultima clipă și înlocuită cu alt candidat. Plus un anonim.
Ce își propun generalul Predoiu și cei trei colaboratori prin noua platformă:
”“România, implică-te” va urmări evoluțiile politice care au
potențialul de a ne afecta viața și le va prezenta explicit, pentru o
informare corectă și responsabilă a cetățeanului, prea des intoxicat de
“fake news” și teorii ale conspirației lansate de cei interesați. De
asemenea, va monitoriza conduita actorilor politici sau a aspiranților
la acest statut, cu accent pe competența și onestitatea lor, astfel
încât cetățeanul să decidă în cunoștință de cauză atunci când își alege
reprezentanții”.
Platforma lui Predoiu, trebuie spus, are și o secțiune de ”Opinii” plină de materiale nesemnate și neasumate, dar foarte curajoase.
Unul dintre ele atrage atenția în mod deosebit, pentru că spulberă o
foarte răspîndită teorie a conspirației, cea conform căreia serviciile
secrete se implică în politică, în afaceri, au acoperiți în presă șamd.
Iar argumentul folosit e imbatabil: nu ar avea nimic de cîștigat din
asta!
”Întotdeauna se vorbeşte despre personajul colectiv
„serviciile”, niciodată despre persoane şi foarte rar despre cum s-ar
face acest lucru. Lipsa de argumente concrete nu ne împiedică, însă, să
avem certitudini: serviciile stabilesc cine câştigă alegerile,
serviciile sunt responsabile pentru numirea sau demiterea membrilor
guvernului, serviciile blochează sau promovează legi, serviciile au
acoperiţi în politică, serviciile controlează marii investitori şi multe
altele. Nu explică nimeni foarte clar de ce, nu se întrebă nimeni ce ar
câştiga din acest sabotaj al democraţiei subofiţerii şi ofiţerii,
cadrele de execuţie sau de comandă, căci ei şi nu directorii efemeri
constituie „serviciile”, dar de fapt nici nu contează, pentru că „noi”
ştim sigur că ei o fac. Şi la urma urmei de ce nu am crede, câtă vreme
asta ne spun oameni „avizaţi”, cunoscători „buni” ai domeniului, de la
jurnalişti şi analişti până la politicieni, evident dintre puţinii
integri care au scăpat de caracatiţa serviciilor. Nu are niciun rost să
îi întrebăm de unde ştiu sau ce probe au pentru că, evident, aceşti
cruciaţi ştiu, ei au surse sau au acces la informaţii şi este suficient
că ne spun şi nouă” relevă bravul autor nesemnat al textului.
Așa cum spuneam, platforma lui Predoiu bate la umor blogul lui Beppe Grillo. Doar că involuntar.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.