Întrebarea de pe buzele întregului mapamond, dar, mai ales, ale americanilor, după retragerea din Afganistan este ”ce au căutat occidentalii acolo timp de două decenii?”, dacă tot nu au rezolvat nimic.

Preluare Inpolitics:

Asemenea întrebări au mai fost puse, în mai toate țările prezente în teatrele din Orient și au generat adesea vii și firești dispute. Mai puțin în România, țara slugilor perfecte, unde acum un deceniu și jumătate o armată de politicieni s-au repezit să înăbușe în forță întrebările legitime, care sunt puse azi de toată lumea. Un rar moment de demnitate și resonsabilitate națională a fost călcat în picioare de dragul licuriciului american, iar slugile de atunci au rămas și azi tot slugi.

Să amintim pe scurt, celebrul scandal al retragerii trupelor din Orient, din 2006.

La trei ani de la invadarea Irakului de către forțele aliate a zeci de state, inclusiv România, mai peste tot a început să prindă contur o întrebare legitimă: cît de necesară și de justificată mai e prezența de trupe străine în Irak și Afganistan, unde nimic nu se părea să se lege. În zeci de țări sondajele de opinie relevau o nervozitate crescîndă a cetățenilor. ”De ce am intervenit noi în țări îndepărtate și în care nu prea știm ce avem de făcut?” erau întrebări la ordinea zilei. Guvernul irakian însuși vorbea tot mai des, după 2005, despre necesitatea retragerii trupelor străine, la fel și guvernele europene și nu numai, fără a mai vorbi de serioasele dispute din SUA.

Simțind presiunea publicului, guvernul liberal Tăriceanu consideră că a venit momentul unei discuții serioase, instituționale, despre rolul trupelor românești în teatre de luptă din țări ca Irak și Afganistan și solicită oficial dezbaterea în CSAT, în iunie 2006, a problemei Irak, mandatîndu-l pe ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, să solicite retragerea trupelor româneşti din Irak, având în vedere pierderile de vieţi omeneşti. În plus, explica Tăriceanu, era vorba și de costuri imense suportate de țara noastră, în vieți omenești și bani și puncta că decizii similare deja fuseseră luate de alte state.
”Nu e normal ca România să evite o dezbatere publică pe această temă” mai spunea premierul. Tăriceanu și PNL veniseră și cu propunerea unui referendum național prin care românii să decidă.

Poziția PNL era susținută și de UDMR, prin vocile lui Marko Belo și Kelemen Hunor, care considerau, totuși, că prezența în Afganistan e altceva decît cea din Irak.
Vocile din PSD erau împărțite, Victor Ponta salutînd ideea PNL – „Acum este cazul să îndreptăm această greşeală şi să ne hotărâm să fim un stat european, nu al 51-lea stat al SUA, şi să procedăm la fel ca restul statelor Europei” -, în timp ce Mircea Geoană și George Maior nu prea.

În toamnă, însă, Geoană începuse să înțeleagă și el că e groasă și ieșise la rampă pe fondul zvonurilor că Băsescu vrea mai mulți militari în Afganistan: „Vreau să-i întreb pe preşedinte şi pe premier dacă nu cumva de această dată nu ne vom trezi cu o propunere din partea PNL care ar dori să retragem trupele din Irak în timp ce le suplimentăm în Afganistan”,  spunea Geoană. Foarte incisiv și tranșant în problema retragerii trupelor românești era și liderul PC, Dan Voiculescu, care susținea ideea dezbaterii propuse de PNL.

Revenind la momentul iunie 2006, la vîrful statului, propunerea PNL a stîrnit reacții absolut halucinante.

Președintele Traian Băsescu s-a repezit să declare public că propunerea de dezbatere publică a chestiunii retragerii trupelor din orient e un act de trădare și un atentat la siguranța națională.

Acelși președinte care, un an înainte, stupefiase românii declarînd că „România nu este în Irak cu flori, este într-o alianţă care a intervenit fără aviz ONU, fără binecuvântare NATO, ci este o alianţă pur şi simplu, în care ţări aliate au intervenit în Irak” și că ”România este în Irak într-o situaţie de ocupaţie a unui alt stat. Avem trupe, suntem reacţionari, suntem în această realitate. Suntem trupe de ocupaţie, alături de aliaţii noştri în Irak”. (7 martie 2005)
El mai tuna că ideea liberalilor ”aduce prejudicii grave credibilităţii României în plan internaţional”.
Trena lui Băsescu era ținută și de cozi de topor cotroceniste precum Mona Muscă, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Raluca Turcan, George Maior, Mihai Răzvan Ungureanu, Sebastian Vlădescu șamd.

“Disidenţii sunt în general persoane care stau pe lângă Cotroceni. Valeriu Stoica locuieşte în cartier, Theodor Stolojan îşi petrece 13-14 ore la Cotroceni, s-ar putea să existe ceva în aerul din apropierea Cotrocenilor care le spune să nu fie de acord cu conducerea PNL”, declara pe atunci Ludovic Orban.

Propunerea PNL a fost respinsă de CSAT în aceeași zi în care Polonia anunța retragerea propriilor militari. Și Slovacia după cîteva zile, la fel și Japonia. În august, Partidul Democrat din SUA îl soma pe Bush să anunțe calendarul retragerii trupelor.

Băsescu și-a aranjat rapid o vizită la Casa Albă pentru a-i oferi lui George W.Bush jurăminte fierbinți că România nu pleacă din Irak și Afganistan, fie și cu riscul că rămîne singură acolo.

„România va continua să rămână un aliat SUA, să susţină regimurile democratice în Irak şi Afganistan şi libertatea în regiune”, a afirmat Traian Băsescu în conferinţa de presă susţinută împreună cu George W. Bush în Biroul Oval.

Băsescu mai oferea și o explicație năucitoare poziției sale, susținînd că angajamentele României s-au făcut “în alte condiţii” decât cele asumate de ţările care își retrăsesră deja forţele militare.

România, ca întotdeauna, mai ”altfel” decît ceilalți.

Să mai spunem că ministrul liberal al Apărării fusese lăsat acasă în vizita oficială din SUA dedicată tocmai problematicii militare, o umilire a propriei armate din partea comandatului suprem.

Întors din SUA, ca să își arate și mai dihai supunerea, Băsescu propune contrariul retragerii trupelor, și anume trimiterea de soldați și în Liban. CSAT a blocat propunerea, din fericire.

În februarie 2007, Teodor Atanasiu comenta, ironic:
„De ce nu vrea Traian Băsescu să ne retragem, nu ştiu. Probabil crede că i se va face statuie în faţa Casei Albe, probabil vrea să ajungă să fie invitat de Bush la ranch-ul din Texas. Nu ştiu, pentru că un argument serios şi credibil nu are”.

Tot atunci, slugărnicia românească bătea toate recordurile: ambasadorul român în Italia cerea guvernului italian, printr-o scrisoare, să nu își retragă trupele din Irak!!!

Intervenția sa a fost imediată taxată oficial drept ”o ingerinţă externă, inoportună, în procesul de luare a deciziilor pe o temă care rămâne strict de competenţa exclusivă a Guvernului şi Parlamentului” de la Roma, de către ministrul italian de Externe, Massimo d’Alema.

A trecut de atunci un deceniu și jumătate.

Afganistanul e într-o situație mult mai gravă decît înainte de invazie, acum talibanii au și armamament american de miliarde de dolari. Irak, Libia ori Liban sunt considerate tot eșecuri ale intervențiilor occidentale.

Mai mult decît în 2005-2007, lumea se întreabă azi dacă a meritat intervenția occidentului în orient.

Există o singură țară, implicată profund în problemele de mai sus, în care s-a refuzat nu atît retragerea de trupe într-un moment cînd totul recomanda asta.
Nu!
În România s-a refuzat, de la nivelul unor politicieni cu mentalitate de valeți, însăși ideea de dezbatere publică pe aceste teme.

Cei care au îndrăznit să ceară discuții publice serioase, Tăriceanu, Atanasiu și alții au fost contrați violent cu etichete de trădători și atentatori la siguranța națională.

Le oferă azi cineva o minimă reparație morală?

Să mai spunem că în decurs de cîteva luni, în perioada scandalului retragerii trupelor, lui Voiculescu i-a ieșit miraculos dosarul de turnător de la CNSAS, Atanasiu a fost demis de la minister după o plîngere penală nejustificată, iar lui Tăriceanu i s-a trîntit megascandalul bilețelului roz. Coincidențe?

Mulți dintre cei predați necondiționat Washingtonului în acei ani sunt plasați și azi în aceleași poziții de supunere deplină, în spatele unui alt președinte la fel de obedient, deconectați permanent de la agenda cetățeanului și conectați strict la interesele adminstrațiilor americane, indiferent care ar fi acestea.
Niște interese care sunt puse vehement sub semnul întrebării în acest moment de către americani înșiși.
Cum spuneam, România, țara slugilor perfecte.