„Mă numesc
„agent” Boran George și sunt un băiat din Caraş-Severin care a fost
plecat în Spania, împreună cu familia, timp de 15 ani, adica de la vârsta de
trei ani.
La vârsta de 18 ani am decis să fac „minunatul pas” de a mă întoarce
în România.
Deoarece visul meu din copilărie a fost să devin polițist, am zis că cea mai
adecvată opțiune este cea de a da admitere la Școala de Agenți de Poliție
„Septimiu Mureșan” Cluj – Napoca.
Întrucât eu nu făcusem nicio clasă în România, timp de aproximativ șase luni am
fost nevoit să iau intensiv ore de gramatică, limba română și engleză, iar
odată pregătit, am susținut examenul de admitere, unde am obținut 74 de puncte.
Îmi amintesc că în momentul în care am văzut la avizier că punctajul meu, care
reprezenta media ultimului admis, a fost obținut de mai mulți concurenți, am
fost convins că n-am nicio șansă să fiu declarat admis din moment ce eu făcusem
studiile în Spania, iar media mea de „BAC” era irelevantă. Asta e,
mi-am zis, am picat.
Am ieșit din școală și am plecat spre casă, având 250 de km de parcurs, cu
gândul că voi da un nou examen de admitere în anul următor.
A doua zi însă am avut parte de o surpriză. Am primit un telefon de la Școala
de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj – Napoca si mi s-a
comunicat că s-au eliberat niște locuri şi am fost și eu admis. Bucuros de
vestea primită, m-am urcat din nou în maşină şi am plecat la Cluj, pentru a mi
se lua măsuri pentru uniformă.
Totul a fost bine până când am intrat în școala de agenți de poliție şi m-am
lovit de bătăile de joc excesive venite din partea cadrelor, de uniforma ruptă
și pantalonii cu gauri în loc de buzunare, care mi-au fost oferiți.
În prima luna în care am ajuns în Şcoala de Agenți de Poliție ni s-a cerut să
intrăm în IPA obligatoriu fiind nevoiți să plătim o suma de aproximativ 60 de
lei. De mai multe ori ne-au fost ceruți banii pentru a cumpăra veselă la
cantină şi pentru a repara defectele complexului şcolar care pot spune cu
certitudine că nici până acum nu au fost remediate. De exemplu, în sala de
sport poate să îți „pice” din „întămplare” o bucată de
tencuială în cap, deoarece o şcoală „EUROPEANĂ” prevede lucrul astă,
din căte se pare. Totodată, pentru a susține tragerile în poligon am fost
nevoiți să achiziționăm fiecare clasă etichete pentru a lipi țintele, adică mai
25 de lei/clasă. Ne-a fost cerută şi suma de 13 lei, pentru a susține proba
sportivă de absolvire şi 5 lei pentru „Locul de parcare” al
echipajului SMURD, care a supravegheat întreaga activitate, plus copierea xerox
a cursurilor care a fost peste 100 lei de persoană.
Avănd în vedere că eram 300 de elevi țin să cred că suma pe şcoala depaşeste un
total de 70.000 de lei. Bani pentru care nici în zi de azi nu avem siguranța că
au mers unde trebuia, deoarece nu ni s-a oferit niciodata o factura sau o
chitanță pe sumele cotizate.
Țin să spun că ingredientele folosite în măncarea pe care o serveam la cantină
erau de cea mai penibilă calitate posibilă, în așa hal încât mai bine de
jumătate dintre elevi nu măncau la cantină, deci peste 100 de kilograme de
mâncare erau aruncate zilnic. Totodată, precizez că nu caut să fac rău nimănui
şi nu pun la îndoială profesionalismul bucătarilor şi a personalului
angajat la cantină, deoarece ei s-au ocupat de gătit cu produsele pe care le-au
avut şi vreau să clarific faptul că nu încerc să îi atac pe ei, ci doar doresc
să scot în evidență faptul că din norma de hrană, care era folositā la
achiziționarea produselor, probabil pentru a face economie, conducerea şcolii
cumpăra cele mai proaste produse cănd vorbim de calitate.
Cea mai gravă problemă a mea a aparut atunci cănd m-am întors din practică,
timp în care mi-am făcut un tatuaj pe picior cu o semnificație personală, de
suflet. Tatuajul constă într-o aripă cu diferite culori, aripa pe care, cu o
săptămână înainte de a susține examenul de absolvire, în momentul în care
elevii ne-am prezentat la examinarea medicală, doctorul mi-a observat-o şi l-a
chemat pe domnul director al Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu
Mureșan”, pentru a decide ce măsură se va lua împotriva mea.
Acesta, când a vazut tatuajul mi-a spus că în niciun caz nu mai pot să susțin
examenul de absolvire şi că va trebui să mi-l scot cu ședințe laser și de-abia
atunci îmi va da şansa să susțin examenul, cu următoarea serie de elevi ai
școlii de poliție, adică peste două luni, în noiembrie 2019.
Când m-am văzut în acea incredibilă ipostază și am realizat că toată munca și
eforturile mele timp de un an, în școala de poliție, riscă să fie în zadar, am
fost nevoit să apelez la domnul Marius Bărbulescu lider al Sindicatului
Polițistilor „Mihai Viteazul”, pentru ai cere sprijin. Acesta a fost
dispus să mă ajute din primul moment şi urmăndu-i sfaturile am redactat o
adresă către conducerea Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu
Mureșan” Cluj – Napoca, pe care am depus-o la secretariatul unității, cu
număr de înregistrare. A doua zi am fost chemat de directorul școlii, în biroul
acestuia, iar în prezența dirigintelui meu, mi-a comunicat că a analizat
cererea mea, nu mai e nicio problemă cu tatuajul, iar eu pot să susțin examenul
de absolvire. Probabil a realizat penibilul situației în momentul în care şi-a
dat seama ca nu există bază legală pentru a-mi interzice dreptul meu de a
susține examenul de absolvire.
Pentru a se răzbuna pe mine și a-mi taxa îndrăzneala de a apela la liderul de
sindicat, domnul director, om „ambițios”, fiind într-o ipostaza
negativă, a decis sa mă trimită la o examinare psihologică, pe motiv că modul
în care am scris adresa, i s-a părut a fi unul „agresiv”, iar dănsul
s-a găndit „citez”: „George, tu trebuie să te examinezi
psihologic, deoarece eu ție nu pot să îți dau pistol, fiindcă ești o persoană
agresivă și mâine – poimăine mă împuști”.
Până la urmă nu am avut ce să fac și a trebuit să mă prezint la psihologul
şcolii ca să fiu puțin „examinat” de către acesta, pentru liniștea
domnului director. Mare mi-a fost mirarea atunci cănd tot de la el am aflat că
pe director l-a deranjat foarte tare faptul că eu am apelat la Sindicatul
„Mihai Viteazul” şi nu felul în care m-am adresat în adresa pe care
i-am înaintat-o, deoarece în nici un moment nu am fost agresiv.
Desigur, până la urmă era unicul lucru pe care îl mai puteau face împotriva
mea, deoarece excluderea mea din examen nu era un lucru legal. Totuşi am decis
să tac şi să trec peste toată bătaia de joc.
Odată ce am terminat cu examenele și am absolvit școala, am primit o pereche de
pantaloni care nu erau de talia mea şi nu intrau pe mine, o cămașă cu însemne,
o pereche de pantofi și câteva geci de poliție cu care urma să mă descurc
următoarele săptămâni pe teren.
Am absolvit şcoala pe 20 septembrie 2019 iar pe 1 octombrie 2019 a trebuit să
mă deplasez la IPJ Prahova unde eu, împreună cu zeci de proaspeți absolvenți, a
trebuit să ne căutăm cazare în Ploiești deoarece ne-au plimbat o săptămână până
să știm unde am fost repartizați.
Mai concret, vreau să spun că în 5 zile am cheltuit peste 800 de lei pe cazare,
mâncare și transport, deoarece demersurile au fost făcute cu calm și nepăsare,
fără a se ține cont de problemele și de situația noastră de tineri şi proaspeți
absolvenți.
Scârbit fiind din școală, cănd am ajuns la IPJ Prahova, unde am observat lipsurile
logistice cât și multe „drepturi” care figurau doar în scris, am
decis să îmi dau demisia.
Din momentul acela au început bătăile de joc şi „miştourile” din
partea unor colegi cu funcții înalte. De exemplu: „Sper să ai frigiderul
destul de mare acasă fiindcă ți-l vor umple cei de la conducere”.
Odata depusă demisia aveam nevoie de semnătura Inspectorului Şef, pe care l-am
asteptat de mai multe ori căte 8 ore pe zi, timp în care am ajutat un coleg să
facă arhivă.. măcar ca să nu pierd timpul…
Au trecut căteva ore bune şi am cerut Şefului de la Resurse Umane dacă îl poate
ruga frumos pe Şeful de Inspectorat să aibă o discuție cu mine ca să îi explic
personal de ce am nevoie să renunț la perioada de preaviz, iar răspunsul lui a
fost că: „Şeful de Inspectorat nu are timp să vorbească cu oricine”,
moment în care am rămas „mut” şi am evitat să mai fac comentarii.
Poate dacă aș fi fost un semizeu m-ar fii băgat în seamă, dar cum sunt un
simplu agent a trebuit să aștept ca să văd răspunsul la cererea de preaviz din
raportul de demisie.
Văzând că se repetă același lucru zile în șir am decis să îmi amân demisia și
să încerc totuși viața de pe teren, adică adevărata muncă de polițist.
A cincea zi de umblat pe la inspectorat am aflat unde am fost repartizat, adică
la Secția 11 de Poliție Drajna, Postul de Poliție Ceraşu.
Odată ajuns pe teren m-am trezit într-o secție în care nu aveam căldură,
toaletă şi nici apă curentă unde să ne spălăm pe mâini. Adică, dacă mergeam la
un caz de înjunghiere și mă pătam cu sânge nu puteam să beneficiez de o igienă
normală pe care o găsești în orice țară civilizată. Pe scurt, dacă prin absurd
eram eu mai „prost” și peste 2 ore uitam că m-am pătat cu sânge și nu
am avut cu ce să mă spăl și îmi rodeam unghiile mai luăm și o hepatită cadou.
Să nu mai spun că în 20 de zile nu ni s-a oferit nicio dotare, nici tomfa, nici
catuşe, nici spray iritant-lacrimogen, nici pistol, etc… dar să avem în
vedere că am avut apeluri „112” cu scandaluri destul de grave, cu
peste 5 persoane nervoase implicate, la care eu am fost nevoit să merg cu
mâinile în buzunar și coada între picioare rugându-mă să nu fie recalcitranți
făptuitorii că poate îmi iau și bătaie. Deci nimeni nu a fost interesat că nu
aveam echipament și dotare corespunzătoare şi pur şi simplu eram
„carne de tun” .
Autospecialele cu care ne deplasam la aceste apeluri nu sunt mai presus de
condițile „optime” oferite de Minister. Acestea nu sunt dotate nici
măcar cu sistem de cuplare pentru centurile de siguranță din spate. Deci dacă
ai „norocul” să fii al treilea funcționar cu „STATUT
SPECIAL” și să fii nevoit să stai pe bancheta din spate la un apel
„112” s-ar putea să primești gratuit cursuri de „zbor” din
partea MAI.
Rămân cu aminterea că am purtat haina de polițist pe care am îmbracat-o cu
măndrie şi anexez o poză cu mine în uniformă atunci cănd încă eram fericit, din
păcate acum sunt scărbit şi nu mai pot spune lucrul acesta.
Vă mulțumesc că nu mi-ați dat altceva de ales decăt să mă întorc în țara de
unde am venit. Totodată anexez nişte poze cu stadiu „singurei
toalete” de la Secție căt şi cu interiorul „autoSPECIALEI”.
Deja m-am lungit prea mult, dar sincer, după 20 de zile în Poliția Română îmi
este de ajuns și unicul lucru pe care îl iau cu mine este ajutorul pe care mi
l-a dat Sindicatul „Mihai Viteazul” şi ajutorul pe care mi l-a oferit
domnul Marius Bărbulescu, care până la capăt m-a susținut și m-a ajutat și nu
m-a văzut ca pe unul care vrea să își dea demisia pur și simplu, ci ca pe o
persoană căreia nu i s-au oferit drepturile legale de care trebuia să
beneficieze.
Vă rog frumos pe toți să distribuiți mesajul meu, ca sa ajungă căt mai departe,
să ajungă poate chiar la Minister pentru a-i întreba: PÂNĂ CĂND? Până cănd
trebuie umiliți polițiștii? Până cănd să se iese în străzi cu pieptul dezvelit
şi cu centura goală pentru că „nu sunt” bani de echipament? Doresc să
văd măcar pentru colegii care au rămas în „afacerea voastră” o
schimbare în bine, findcă pentru mine nu va fi, pe mine de astăzi m-ați
pierdut… nu am de gănd să mai îmi risc viața pentru voi…”
