Risul curcilor: Generalul de razboi vrea armistitiu inainte de a intra in lupta

(Preluare Inpolitics):

Jenant: eroul de la Nassyriah intră în lupta politică reclamînd armistițiu. Cam subțire, pentru un brav bărbat incapabil de compromisuri, cum îl tot prezintă propaganda militară de cîteva zile încoace. E ca și cum boxerul își aruncă singur prosopul înainte de primul gong. Ce nu știe generalul Ciucă, autorul propunerii de armistițiu politic, e că, în România, asemenea cereri se traduc prin accelerarea dramatică a conflictelor. Așa ne-a dovedit cu vîrf și îndesat istoria post-decembristă. Așa va fi și acum, cu siguranță.

„Venim azi cu încă un element nou care sperăm să deblocheze această situație măcar pentru o perioadă… Azi premierul desemnat a trimis către liderii politici ai partidelor parlamentare un document, practic, un armistițiu prin care aceste partide vor susține acest guvern minoritar”, a anunțat azi Florin Cîțu.

Nu a învățat nimic din istorie.
Dacă ne amintim bine, primul mare armistițiu politic s-a produs în februarie 1998, în coaliția de guvernare, după grava criză provocată de Traian Băsescu. Atunci s-a decis și parafat un protocol care să pună capăt luptelor interne, spre binele guvernării și al cetățenilor.

”Protocolul este un armistiţiu destul de ambiguu” comenta atunci Varuja Vosganian, liderul PAR, iar Adrian Năstase, prim-vicepreședintele PSD, spunea că e un „armistiţiu care doar amînă unele chestiuni pînă la 31 martie, fiecare parte a dat în partea cealaltă o serie de prizonieri, pentru a se asigura de bună credinţă.”
Răstimp, liderul țărănist Ion Diaconescu observa că pactul nu e „pentru o bună parte a conducerii PD, o pace veritabilă, ci un armistiţiu provizoriu”.

De fapt, nici măcar provizoriu nu a fost: partidele au reluat în forță conflictele, iar luna următoare cădea guvernul Ciorbea, cu mare zgomot.

Adevăratul campion al armistițiilor politice a fost, însă, de departe, Adrian Năstase. Culmea, în momente cînd era greu să fie suspectat de intenții neoneste.

În august 2001, el propunea un asemenea armistițiu partidelor parlamentare pînă la summit-ul NATO, ”în vederea asigurării stabilităţii climatului politic intern, necesară îndeplinirii obiectivului aderării la organizaţia nord-atlantică”.

L-au plesnit cu toții peste bot fără milă.

”PD nu are nici un motiv să semneze un armistiţiu cu partidul de guvernămînt. Ce refuză Năstase să accepte este că are de făcut reforma în economie, de stîrpit corupţia.”, declara Traian Băsescu.

”Propunerea privind încheierea unui armistiţiu politic pînă la summit-ul NATO este un fals subiect care abate atenţia de la problemele ţării”, decreta și Valeriu Stoica, liderul PNL.
„Membrii actualului Guvern încearcă să-şi ascundă neputinţa de a oferi românilor traiul îmbelşugat pe care l-au promis în campania electorală” completa el, adăugînd că iniţiativa lui Năstăse urmăreşte de fapt „să lege de mîini şi de picioare” opoziţia democratică.

„Nu sîntem în război, după cunoştinţele mele, deci nu avem nevoie de un armistiţiu”, declara și liderul UDMR, Marko Bela.

În octombrie 2003, de acum președintele PSD, Adrian Năstase, a cerut liderilor de partide instituirea unei perioade de „armistiţiu politic” şi sprijinul pentru mobilizarea populaţiei îm vederea referendumului pentru noua Constituţie, o propunere similară făcînd și președintele Ion Iliescu.

Replică fulger a lui Băsescu, de acum președintele PD: „Ei se opresc din furat pînă atunci?”

În decembrie, Năstase revenea cu o propunere similară, adresînd partidelor politice o scrisoare deschisă în care propune ca în luna decembrie să fie „pusă între paranteze disputa politică” şi să fie „un moment de reflecţie” asupra a ceea ce este de făcut anul următor.

Din nou, replică-fulger a lui Băsescu: „Adrian Năstase nu se poate aştepta la un armistiţiu în timpul căruia să nu-i mai spunem că reprezintă vîrful piramidei corupţiei în România. Din punctul de vedere al PD şi al meu personal, Adrian Năstase nu va avea cum să aibă linişte”.

În septembrie 2005, Năstase propunea un nou armistițiu politic în timpul scandalului monstru privind regulamentul parlamentar, demers inutil.

În octombrie, el revenea cu o nouă idee de armisitțiu pentru gestionarea crizei gripei aviare:

„Gripa aviară nu este doar un bulgăre de zăpadă care se rostogoleşte geografic şi poate lovi orice regiune a ţării. O eventuală epidemie poate avea implicaţii nebănuite. Ea este deja o miză în războaiele economice din întreaga lume. De aceea propunem un armistiţiu politic şi constituirea unui grup de analiză împreună cu actuala putere, care să găsească răspunsurile cele mai adecvate la această problemă” cerea el.

Puterea replica tăios prin Emil Boc, liderul PD: ”Năstase vrea armistiţiu ca să rămână şef la Cameră”.

Nu a avut succes nici Călin Popescu Tăriceanu cînd, în martie 2015, a propus un armistițiu politic pe Codul fiscal, pentru a evita blocajul acestuia.
Evident, nu a dat nimeni curs propunerii. Bătălia politică a continuat să se poarte la cote uriașe culminînd, cîteva luni mai tîrziu, cu violenta cădere a guvernului în urma amplelor mișcări de stradă.

Așa cum spuneam, în România, apelul la armistițiu politic are un singur efect: cel al capei roșii fluturate prin fața taurului.
Să ne așteptăm, deci, ca actuala criză să urce la cote încă mai înalte în următoarele zile, în urma propunerii lui Ciucă.