Abonament sau cartelă Pre Pay? Care sunt cele mai mari avantaje la PrePay?
Un număr tot mai mare de persoane aleg să renunțe la abonamentele de telefonie mobilă în favoarea cartelelor PrePay, în ultimii 10 ani. Asta pentru că, odată cu dezvoltarea internetului, comunicarea nu mai depinde doar de undele telecom, ci și de aplicații ca WhatsApp, care permit nu numai convorbiri vocale sau video, dar și schimb de documente între utilizatori, fiind nevoie evident de tehnologia smartphone. Pe scurt, oamenii nu mai au ce face cu mii de minute incluse în abonamente de care se bucurau înainte de 2009, minutele fiind unul dintre atuurile abonamentelor față de cartelele PrePay în acele vremuri. Astăzi s-a întors roata, cartela PrePay prezintă mult mai multe beneficii decât abonamentul și vom vorbi despre câteva dintre cele mai relevante dintre acestea în continuare.
Avantaje cartele PrePay
Sentimentul de Siguranță
Cei care au fost abonați la Vodafone, Orange sau Telekom și au întâmpinat probleme cu taxarea excesivă, cu facturile umflate, cu sumele nejustificate cerute de ei, au observat cu uimire faptul că nu prea pot scăpa de abonamente deși s-au simțit înșelați. Anularea contractelor presupunea niște sancțiuni abuzive care te împiedicau să încerci măcar să rezolvi problema pe cale pașnică. Foarte mulți nedreptățiți au mers la Oficiul Pentru Protecția Consumatorului pentru facturi umflate sau incorecte, iar alții nu le-au plătit și au ajuns astfel să se confrunte în instanțe cu operatorii de telefonie mobilă sau cu executorii judecătorești. La PrePay, primești exact cât plătești, de la început, fără echivoc, nu există riscul să consumi mai mult internet decât ai achiziționat sau alte situații de genul.

Cartela PrePay devine tot mai populară și printre companii, care nu mai au nevoie de avantajele abonamentelor business și care trec treptat la reîncărcarea electronică. Pentru a le ușura acest proces, există servicii precum re-incarcare.ro, care pot reîncărca cartelele tuturor angajaților prin intermediul unui tabel de comandă, simultan și la timp, evitând astfel riscul blocajelor. Serviciile re-incarcare.ro se adaptează schimbărilor din lume și oferă soluții care să le susțină. Fie că este vorba de reîncărcare Telekom, Orange sau Vodafone, angajații din spatele portalului re-incarcare.ro se ocupă fără niciun ban de această sarcină, prețurile de achiziție fiind aceleași sau în unele cazuri chiar mai mici decât cele vândute de operatorii de telefonie mobilă în unitățile sau pe site-urile proprii.
Sentimentul de Libertate
Dacă vrei să schimbi operatorul și ai abonament este foarte de complicat. Dacă ai încheiat contract pe 2 ani, nu vei putea indiferent dacă ești sau nu satisfăcut de serviciile lor. Poate să se întâmple să te muți într-o zonă în care nu ai semnal bun la operatorul actual și ca să schimbi rețeaua va trebui să termini abonamentul, sau să plătești o mulțime de taxe exagerate, cum se obișnuiește pentru rezilierea anticipată a abonamentelor. La fel și în cazul în care călătorești și observi că operatorul tău, despre care știai că la tine în oraș stă foarte bine pe semnal, în zona rurală nu se descurcă prea bine la acest capitol.
Clar nu vei putea face nimic, nu vei putea face operatorul să instaleze antene GSM suplimentare astfel încât să ai semnal bun și în afara localităților. Cu PrePay, lucrurile sunt mai simple. Poți să schimbi operatorul oricând vrei, dacă nu ești satisfăcut de serviciile lui, fără să plătești nimic în plus. De asemenea, poți să-ți păstrezi numărul de telefon, indiferent de rețeaua pe care o alegi, pentru că portarea este foarte simplă. Nu ai nicio obligație contractuală să rămâi la un operator pentru 2 ani, așa că nu ai nicio taxă de reziliere.
Nu mai ai treabă cu OPC-ul sau cu tribunalele, lipsa contractelor înseamnă siguranță și libertate. Fiecare este liber să aleagă varianta care i se potrivește cel mai bine, cartelă PrePay sau abonament, însă cred că nimic nu se compară cu libertatea pe care ți-o oferă cartela PrePay prin lipsa contractelor care în România, de multe ori devin abuzive și absurde.




































