Contextul global în care se votează local în România e mai
puţin băgat în seamă de conaţionalii noştri : epidemia de Covid-19 e planetară,
o pandemie deci, o criză economică de o amploare nemaivăzută e în plină
desfăşurare, e deja prezentă ameninţarea mai multor focare de război, reale sau
imaginare, în primul rând între marile puteri prin proxies. Alegerile locale ar
trebui să aibă un conţinut democratic mai consistent decât alegerile
prezidenţiale (cel mai uşor de manipulat) sau decât cele parlamentare
(influenţate de cele prezidenţiale). Motiv pentru care populaţia ar trebui să
se deplaseze în masă ca să-şi voteze reprezentanţii de proximitate. Lucru care,
din păcate, e evident că nu se va întâmpla.
Deşi alegerile locale, prin natura lor, sunt cel mai puţin controlate de statul
profund, de SRI, de STS şi de prea mulţii noştri protectori şi garanţi, ele
apar totuşi ca la fel de corupte şi de compromise ca şi prezidenţialele şi
parlamentarele. Apartenenţa la un partid sau altul nu ar trebui să conteze. Ar
trebui să primeze calitatea candidatului cunoscut direct de mulţi dintre cei
care votează. Dar şi în acest an va fi votat candidatul partidului cu cele mai
multe şanse să se afle la butoane în anii următori. Se va vota mai degrabă PNL
pentru că preşedinte e Klaus Iohannis şi el va numi, oricum, un prim-ministru
PNL. Iar banii se redistribuie de la Bucureşti.
Spre deosebire de Bucureşti, candidaţii locali din restul ţării sunt mult mai
bine cunoscuţi, mult mai apropiaţi de alegătorii lor. Şi de aceea sunt presaţi
să obţină rezultate tangibile. Un bun administrator dovedit, ca Mircea Moloţ în
judeţul Hunedoara, ar trebui să revină in business. Dar are în spate ALDE,
partid care nu-l prea ajută. Va câştiga oricum reprezentantul PNL, oricum s-ar
numi el şi orice ascendenţă ar avea. Gruparea „minuşilor politici” de la Cluj –
Emil Boc, Alis Tişe, Daniel Buda (europarlamentar) – ar trebui să câştige fără
probleme. Ei sunt miezul „bun” al PNL, sunt fostul PDL. Clujul e oraşul cel mai
greu de înţeles din România. Probabil, lunga ocupaţie maghiaro-habsburgică îşi
spune cuvântul – supunerea, chiar şi colorată de revoltă, pare a fi în ADN.
Bucureştiul e un caz aparte. În Bucureşti avem de-a face şi cu o repetiţie
generală pentru alegerile parlamentare care urmează calendaristic. Partidul
care câştigă alegerile în Bucureşti va domina şi Parlamentul şi va da un guvern
mai puţin minoritar decât cel de acum al lui Ludovic Orban. Eventual, va da şi
preşedintele de după Klaus Iohannis. Fără să mai vorbim de enormul buget, o
traistă din care se hrănesc miriade de ONG-uri, fundaţii, asociaţii, comitete
şi comiţii. Bătălia se dă între Nicuşor Dan pentru USR-PNL şi Gabriela Firea,
primarul în funcţie, pentru PSD. Cine va fi viitorul candidat cu şanse la
preşedinţia României ? Nicuşor Dan ?
În anii trecuţi, Crin Antonescu şi Liviu Dragnea au ratat cu brio, fără
explicaţii şi fără scuze, angajamentele pentru o nouă Constituţie şi pentru
descentralizarea României. Deşi primiseră voturi mult peste merite pentru
struţocămila USL (PSD împreună cu virginul PNL contra PDL şi Băsescu), din care
făcea parte şi tânărul prim-ministru Victor Ponta. Atât Crin Antonescu, cât şi
Liviu Dragnea, analizaţi în mii de articole şi sute de emisiuni TV, pentru
injectarea cu conţinut şi, mai ales, pentru umplerea spaţiului public, sunt azi
neant politic. Doar Victor Ponta mai face încă gălăgie pe la margini.
Azi, prima şansă o au candidaţii locali ai PNL şi ai USR, susţinuţi la greu de
acelaşi Sistem, la comanda partenerilor externi. Totuşi, cel puţin teoretic, în
mai multe localităţi şi chiar în unele judeţe, printr-un vot masiv şi hotărât,
cetăţenii încă români îşi vor putea impune aleşii în care cred, pe care îi
cunosc. Recuperarea treptată şi dificilă a ţării din condiţia de colonie se va
face acum sau altă dată doar prin alegerile locale. Procesul e lung şi dureros.
Ne întoarcem la timpurile juzilor, cnezatelor şi voievodatelor. Singura
democraţie la care putem avea acces în viitor e cea de la nivelul local. Sau,
dacă nu, ne pierdem ţara.
Sunt multe „jafuri” de primari care vor fi aleşi sau realeşi. Traseismul
dinspre „coruptul” PSD spre „angelicul” aşa-zis „partid al meu” a luat nişte
proporţii observate până şi de vuvuzeaua Rareş Bogdan. În sate, marea bătălie
se dă pentru posturile de consilieri, care echivalează, în condiţiile marii
secete de locuri de muncă, cu nişte salarii domneşti. Dar nici consilierii din
Bucureşti sau din marile oraşe nu sunt mai breji.
Foarte probabil, pe lângă „partidul meu”, PNL, celălalt câştigător al
alegerilor locale din 2020, la vreme de pandemie, va fi încă o dată
absenteismul, cel mai mare partid din România. (Petru Romoşan)
