Toate cele caligrafiate cu grație-natur de Dorin Tudoran despre Ana Blandiana sunt acuzații corecte. Extrag dintre reproșuri pe acela cu care o acuză pe poetă de ușoară perfidie.
Adică, a profitat de moda zilei, nu excesiv de curată, ce-i drept, și a acceptat, cu grația-i cunoscută, să fie împodobită cu eșarfa poetei disidente. Poetă a fost. Disidentă, nu.
Doar că reproșul este tardiv. De ce astăzi, și nu când a fot cazul? Anei i-a plăcut să fie ce n-a fost. I-a plăcut și a primit. La fel stau lucrurile cu Dorin. Disident a fost, printre puținii autentici. Poet, o spun cu părere de rău, nu. Dar i-ar fi plăcut și lui o măruntă perfidie. Ca pe lângă disident să fie poreclit poet. I-ar fi plăcut. N-a primit, au primit alții. Așadar, să sintetizez, pamfletul lui Dorin, mustind de eleganță și adevăr, are acoperire în invidie. Niște oameni. De ce n-aș spune-o? Dragi nouă.
Cât despre Dinescu, disidența lui a fost o joacă, un răsfăț, un alint. Dar, asta-i treaba lui. Tot de modă este vorba. Diferă epocile. N-a fost rănit niciunul. Profit sută la sută.
Nicolae Cristache
