(Preluare Inpolitics):

Deputatul USR Radu Molnar, fost membru al Comisiei de apărare, lansează un scenariu halucinant, susținînd, într-o analiză publicată de Digi24.ro, că armamentul rusesc este vechi de aproape jumătate de secol, iar NATO ar putea înfrînge Rusia fără să piardă vreun tanc ori avion.

”De la aviație la tancuri, blindate sau echipamentele soldatului de rând, toate sunt vechi, datând din anii ‘70-’80. Emblematică este imaginea portavionului rusesc Kuznetsov, singurul portavion rusesc de altfel, scoțând un fum negru gros, de parcă ar avea probleme tehnice – dar nu, nu avea, doar așa funcționează el. Mă rog, atunci când funcționează. Pentru că, un lucru mai puțin știut, probabil, este că nu a fost în stare nici să ajungă până în Siria fără să se strice și să aibă nevoie de tractare. Iar acum, în Ucraina, am văzut imagini cu tancuri folosind grilaje improvizate pentru a se proteja de atacuri cu drone, sau camioane de transport atât de vechi că par scoase din filmele despre al doilea război mondial.

Toată tehnica militară nouă, ca de exemplu tancurile T-14 Armata, sau avionul de generația 5, Su-57 Felon, au fost folosite în scop propagandistic, dar ele încă nu au ajuns să fie utilizate la scară largă. Mai mult, calitatea lor este foarte îndoielnică. Primul Su-57 ieșit de pe linia de producție s-a prăbușit la primul său zbor, iar un T-14 s-a stricat în fața prezidiului, în timpul unei parade militare și a trebuit să fie tractat.

Abia acum, când armata rusă e pusă față în față cu un adversar care nu poate fi călcat ușor în picioare, în câteva zile, începe să se destrame acest mit. Aș zice că asta este, de fapt, cea mai mare pierdere a lui Putin în războiul din Ucraina – demontarea iluziei de invincibilitate” susține deputatul.

”Diferența de tehnologie e atât de mare, încât problema nu este dacă NATO ar câștiga, ci dacă ar reuși să o facă fără să piardă nici măcar un avion sau tanc. Bineînțeles că exagerez, dar nu foarte mult. Chiar și în cazul României, faptul că avem o escadrilă de avioane de luptă F-16, integrată în sistemul de apărare NATO, ne pune în poziția de a fi un adversar redutabil pentru aviația învechită tehnologic a Rusiei, deși aceasta e mult mai numeroasă” conchide Molnar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here