„Încălcarea, eludarea sau retragerea de către UE din acordul de facilitare a vizelor încheiat cu Rusia nu va rămâne fără consecințe. Vom decide singuri dacă măsurile vor fi simetrice, asimetrice sau ceva la care UE nu se așteaptă”, a declarat pentru RIA Novosti ministrul adjunct de externe rus, Aleksandr Gruşko.
„Dacă Bruxelles-ul decide să se împuște din nou în picior, e alegerea lor atunci”, a mai spus el.
După o reuniune informală de două zile la Praga, miniștrii de externe ai UE au ajuns miercuri la un consens politic de a suspenda în totalitate acordul dintre Uniunea Europeană și Rusia privind facilitarea vizelor de călătorie.




































