Confirmăm poziţiile publice ale colegilor Cozmin Gușă, Octavian Hoandră, Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu ş.a. privind boicotarea sărbătoririi centenarulului Trianon !
Mai mult, ministrul de externe, acest AURICĂ TRA-BUCICĂ (rima întâmplătoare, sensul se pare că nu…) iubitor de Lagavulin şi trabuce exclusiviste, a dispus ca nici o reprezentanţă diplomatică/Institut Cultural Roman din străinătate să nu celebreze acest simbol vital al existenţei statului unitar roman, acestă năzuinţă a tuturor conaţionalilor, indiferent de vremuri, veacuri şi realităţi politice ! Cum şi-a permis acest personaj să-și bată joc de istoria României, asta o veți înțelege după ce veți şti cine este cu adevărat – povestea din spatele poveştii …
În acest context, solicităm de urgenţă o precizare punctuală / rapidă din partea lui AURICĂ-LUCICĂ unde exact (ne referim la ambasade / consulate / I.C.R. ) a fost sărbătorit centenarul Trianon ! Va răspundem noi de pe acum : NICĂIERI !!!
In stilul consacrat de minciuna, deja a elaborat un comunicat prin direcția de profil, negând bineînțeles totul!
AȘTEPTĂM PRECIZĂRI UNDE A FOST COMEMORAT CENTENARUL, PUNCTUAL !
Aurescu a fost adus in M.A.E., fara examen, in 1996, de către profesorul și mentorul său (în fapt, persoana căreia îi datorează absolut totul, carieră şi ascensiune), Adrian NĂSTASE. Initial i-a fost student, ulterior asistent la Facultatea de Drept a Universității București la disciplina Drept Internațional Public, cei doi scriind împreună inclusiv tratate de drept. Ulterior, a fost promovat, fără a se remarca cu absolut nimic (nici măcar cunoaşterea limbilor străine nu îl avantajează, de abia se descurcă într-o engleză cu accent jamaican – a la Bob Marley, degeaba ne “impopoţonim” cu tot felul de titluri / premii / etc. etc. doar ştim cum se obţin acestea astăzi), în funcțiile de director, subsecretar de stat și de secretar de stat de către acelaşi Adrian Năstase (că informaţiile acelor timpuri relevă faptul că erau foarte “apropiați”, nu e important, nu? doar cunoaştem “apetitul” lui Adrian NĂSTASE pentru tineri studioși … oricum noi suntem convinşi că această ascensiune are la bază exclusiv partea intelectuală, nu credem in bârfe ………………….).
“Împins” astfel, Aurescu ajunge Agentul României pentru CIJ , in perioada demersurilor privind delimitarea maritima in Marea Neagră și, cu toate ca nu a avut nimic de-a face cu acest proces faimos – a fost angajata, pe o suma considerabila, de ordinul multor milioane de dolari, o firma de avocatura din Londra, care a finalizat acest demers (vom prezenta aceasta situație ulterior) – s-a împopoțonat cu titlul de “câștigător” , “salvator”, bla-bla-bla si tra-la-la.
În fapt, pentru cei care încă nu au aflat, nu s-a câștigat și nu s-a pierdut nimic, a fost delimitat platoul continental cu Ucraina (ca “moștenitoare” a fostei URSS, astfel de delimitare neexistând cu fostul vecin de la răsărit, fiind şi obligatorie în contextul integrarii europene și euroatlantice, normal), conform tratatelor in vigoare, nici vorba de Insula Șerpilor sau alte minciuni !!!
Astfel, prin operațiune tipica, coordonata de o fosta persoană – venită din negura comunistă a Securității , având oareşce simpatii estice – cu funcție de conducere intr-o instituție specială, ce probabil îl “preluase” pe AURICĂ MINCIUNICĂ și trebuia să-i facă o imagine de erou național legendar, s-a pornit o campanie susținută in acea perioada in unele mijloace media controlate atunci de anumite zone afiliate ! Noroc ca, între timp, adevarul a ieșit la iveală, opinia publica înţelegând ca ii fusese oferită iar o gogoașa umflata (nu e pleonasm), mai mult, persoana de care vorbeam a fost data afara (cu un șut in dos poate nu întâmplător, revenim …) de președintele Iohanis (ce i-a “stricat” aspiraţiile post-pensie de anvergură), ducându-se suparata – fiind PRO activă – imediat intr-o funcție politică ce i-a trădat poziționarea și jocul făcut pana atunci (vom reveni și aici punctual).
În noiembrie 2014, Năstase a participat la un eveniment girat de Ministerul Afacerilor Externe și de ministrul Bogdan Aurescu. Recent liberat din închisoare, unde a fost încarcerat în urma a două condamnări cu executare pentru infracțiuni de corupție, Năstase i-a fost alături lui Aurescu, care abia fusese numit ministru de Externe, la un eveniment de lansare a unei carți. În aprilie 2015, fostul premier si ministru de Externe Adrian Năstase, care are avea două condamnări la închisoare cu executare, a revenit la Guvern, mai exact la Ministerul Afacerilor Externe, la invitația ministrului în exercițiu Bogdan Aurescu, la întrunirea unui consiliu consultativ. Ministerul condus de Aurescu a argumentat atunci că invitația s-a făcut ”datorita expertizei instituționale și profesionale considerabile”.
În iunie 2015, Premierul Victor Ponta (bun prieten dealtfel cu AURICĂ, pe aceeaşi filieră descrisă anterior dar şi pe una mai specială – vorba lui Băse – vom discuta despre …) a fost pus sub acuzare de DNA pentru mai multe infracțiuni de corupție. La acel moment, Bogdan Aurescu era membru al Guvernului Ponta și a rămas în funcție până în noiembrie 2015, când premierul și-a prezentat demisia.
Si acum, surpriza … nu, nu e cântăreaţa LIA ! AURICĂ TRA-BUCICĂ a candidat pentru un loc în PARLAMENT din partea PSD în 2004 în Dâmbovița (pus pe liste de acelaşi mentor Adrian Năstase, mare candidat la preşedinţie pe acele vremuri), însă nu a câștigat – nu are rost să mai comentăm faptul că, la acel moment, judeţul Dâmboviţa avea, în proporţie covârşitoare, culoare roşie, el era sprijinit de preşedintele partidului şi de liderul local PSD Sache Neculăescu, apropiat al lui Năstase şi Ion Stan, fost activist comunist inainte de 89, avocat, arestat in 1991 pentru implicarea în traficul şi vânzarea de copii. Şi, ca să inchidem cercul şi să întelegeţi, acest Sache Neculăescu este tatăl lui Dănuţ Neculăescu, promovat în MAE fără concurs prin 2002 (la recomandarea aceluiaşi Nastase), prietenul intim al lui AURICĂ, singurul secretar de stat din ministerul de externe păstrat de acesta în funcţie după numirea ca ministru (inclusiv soţia lui Dănuţ Neculăescu, Raluca, a fost detaşată din MAE la Administraţia prezidenţială în aparatul consilierului Bogdan Aurescu, în perioada când acesta a fost consilier prezidenţial pe probleme de politică externă). Acelaşi Dănuţ Neculăescu a fost consilier al premierului Sorin Grindeanu în perioada 2016-2017, deci dragi români, când voi protestaţi paşnic, în număr covârşitor, împotriva OUG 13, acest domn vă privea de sus (în sensul de la etaj …) din clădirea guvernului în calitate de consilier al prim-ministrului PSD –ist Sorin Grindeanu.
În rest, să auzim de bine, aspiraţiile tovarăşului AURICĂ privind o viitoare candidatură la preşedinţia Romaniei din partea PNL (ei ştiu???) pare o glumă pe care doar el o crede (poate ai şanse mai mari la PSD, dar dacă nu ai fost în stare să câştigi nici macăr un mandat de parlamentar în 2004 …), cât despre ambasador în SUA (tot împărtăşeşte în mediul relaţional apropiat), distanţa dintre el şi Maior (nu suntem fani ai acestuia din urmă, dar totuşi … ) e cam de la pamânt la lună … si apoi, chiar dacă ai titlul de ambasador dar nu ai fost ambasador niciodată si nici vreun post exterior nu ai făcut, cum vine asta ??? poate judecator la curtea europeana de justitie, ultima varianta, dar trebuie să înveţi bine cel puţin o limbă străină că domnii de acolo posibil să nu fie fani UB40 / Bob Marley …
Domnilor de la PNL, trebuia să vă puneţi un semn de întrebare când, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, a fost singurul ministru PNL care nu a fost deranjat cu vreo întrebare din partea PSD si PRO Romania !!!
Nu insistam atât dacă la acest moment MAE nu s-ar afla / nu s-ar îndrepta către colaps, fiind în cea mai dificilă situaţie după 1989.
Acţiunea sau în fapt inacţiunea probabil voită (aici e marele semn de întrebare) duce către o situaţie fără ieşire. Interesant este cum de acest personaj atât de legat si promovat de PSD, ADRIAN NASTASE si VICTOR PONTA ajunge consilier prezidenţial si ministru de externe in guvernul PNL – Orban. Nu numai ca nu a promovat pe nimeni in minister din partea PNL, dar persoanele ce conduc acum ministerul (el se ocupa de plimbari pe la diverse congrese / comisii / comitete fara nici un beneficiu pentru Romania – ati vazut / auzit ceva de Schengen, vizele SUA sau altceva concret ? … numai ca aceste deplasari au diurne, si chiar speciale pentru ministri … asa s-a intamplat si in primul mandat) reprezinta PSD sau in cazul altei persoane de incredere trusturi de presa si alte formatiuni politice – foarte interesant si acest exemplu.
Vom reveni in numerele viitoare punctual cu prezentarea camarilei lui Bogdan Aurescu, cine sunt si ce recomanda aceste personaje (ce nu au nici in clin nici in maneca cu partidul de guvernamant), veti avea mari surprize incepand cu asa-zisa mana dreapta a acestuia, toate pentru a intelege cum functionează un cal troian.
Daca repercursiunile asupra ministerului in sine, asupra romanilor din diaspora (inclusiv in prisma apropiatelor alegeri parlamentare) nu ar fi dezastruoase, am intelege. Revenim insa cu nedumerirea fata de inactiunea PNL in ceea ce il priveste, mai ales ca liderii partidului cunosc multe din aceste aspecte. Vom prezenta si activitatea acestuia de cand a preluat mandatul, minciunile consacrate privind Task Force –ul din perioada alegerilor (Alo, AURICA, aterizeaza strabunica … Rambo, Rocky si Batman sunt ocupati …), cu ce ne ocupam – convorbiri telefonice cu omologul din Kyrgyzstan de exemplu, intr-adevar pot fi probleme privind vanatoarea cu soimi din regiune, mai sunam ministrul de externe bulgar si decongestionam tot traficul din regiune (asta a fost maxima), organizam toate zborurile de repatriere pentru romanii aflati in alte zone in perioada coronavirusului – dragi compatrioti, cei care ati platit fiecare zbor cu sume deloc modice, pai nu mai bine il rugati pe Aurica sa va returneze banii, daca tot a organizat aceste zboruri ?
Acestea si multe altele (sunt persoane declarate pozitiv cu Covid 19 in minister dar noi mergem inainte cu activitatea si nu aplicam procedura standard ??? vom verifica punctual cazul), felul cum trateaza personalul MAE, arogant si cu o atitudine dispretuitoare (asta e de la mentorul lui probabil, ca si Lagavulin-ul si trabucul ce il savura cu manusi la Guvern – va ramane in memoria colectiva cu asta), plus doua situatii ce, dacă se confirmă, sunt de o gravitate fără precedent (sigur nu de latură civilă), le vom verifica si prezenta opiniei publice precum şi organelor abilitate.
Încheiem cu parte din excelentul articol al lui Octavian Hoandră (https://evz.ro/portiade–sictir–aristrocratic–cu–manusi–si–trabuc–arhetip–de–tavi–hoandra.html) :
“… Criton – Bogdan Aurescu, își priveste, probabil, șeful, cu îngrijorare, fumând emoționat, pâna la “chiștoc”elegant, cu mânuși de gumilastic, un trabuc …

Am fost, însă, uluit de acest ”Criton” modern, Bogdan Aurescu. Coborît, parcă străvechea nobilime siciliană, asemeni lui Giuseppe Tomasi, duce de Palma și principe de Lampedusa, ori cu personajul său fabulos, Ghepardul, „crescut într-o Sicilie a vechilor mituri grecești, preumblat pe cîmpurile ce inspiraseră lira lui Teocrit, unde visase poetul filosof de la Agrigento, înainte de a fi înghițit de vulcan”, vorba poetului… Dl Aurescu, cu șosete albastre, pantaloni negri, pantofi cu talpă de gumă și mânuși chirurgicale ședea cu distincția lui Odobescu și fuma cotorul trabucului cu prestanța lui Churchill. Din spate, așa cum a fost fotografiat, poate fi oricând luat, nu-i așa, drept Che Guevara, Fidel sau oricare alt celebru fumător al ierbii din Vuelta Abajo… Cu siguranță că se gândea la traducerea în marile limbi de circulație a cărții despre Transilvania a președintelui Academiei Române, profesorul, istoricului Ion Aurel Pop, sau la organizarea de către Ministerul de Externe a vreunui colocviu european, prin care să celebrăm ziua în care a avut loc prima aliniere la valori comune europene, care a fost Trianonul.”

Comentariile sunt de prisos … (Ec Adrian Radu).



































