(Preluare
Inpolitics):
Ministrul
Sănătății, Nelu Tătaru, a spus, azi, că România a ajuns „ciuma Europei” din
cauză că românii nu au respectat regulile sau au instigat la nerespectarea lor.
Totuși, el a afirmat că „nu avem perspectiva unei noi stări de urgență”.
„În acest
moment, nu avem perspectiva unei stări de urgență, dar starea de alertă se va
menține atâta timp cât vom reuși să gestionăm să mergem pe acea pantă
descendentă. Nu m-aș putrea gândi cam când ar trebui să vină o stare de
urgență, m-aș gândi cum am putea face ca toți dintre noi să ne respectăm partea
noastră de treabă. Atâta timp cât avem acele curente negaționiste, cât avem
acea bagatelizare a celor trei, patru luni prin care am trecut împreună și
toată lumea a respectat niște reguli, este destul de greu. Rămâne ca noi, la
nivelul nostru, la Ministerul Sănătății, dumneavoastră ca media, să aducem în
imagine ce se întâmplă și care este această față adevărată a infecției cu
coronavirus. Trăim un moment dificil, dar dacă am fi numai noi am spune că
suntem subiectivi. Dacă ne uităm în toată Europa și în toată lumea nu avem cum
să mai fim subiectivi. Am ajuns ciuma Europei. Cum am ajuns ciuma Europei?
Nerespectând niște reguli sau instigând să nu respectăm niște reguli”, a spus Nelu Tătaru, într-o declarație de presă,
conform Mediafax, susținută după ce a vizitat Spitalul din Mureș.