De ce e PSD obligat sa-l retraga urgent pe Rafila de pe liste

(Preluare Inpolitics):

Scandalul amorsat de suspiciunile apărute în spațiul public că medicul Alexandru Rafila e fiul unui torționar securist s-a cam încheiat, odată cu clarificarea situației de către însuși liderul PSD, Marcel Ciolacu, cel care l-a pus pe listele parlamentare. Informația e reală, confirmată de Ciolacu. Și tot Ciolacu e obligat să-l retragă urgent pe Rafila de pe listă, în numele moralității, al corectitudinii și, nu în ultimul rînd, mai înainte a permite deschiderea unui front generos de atac împotriva partidului său, în perioada care urmează.

Să recapitulăm pe scurt: abia plasat medicul pe listele PSD, explodează în spațiul public informația că ar fi fiul unui fost torționar securist din perioada stalinistă.
Se declanșează fireștile discuții aprinse, controverse, apar acuzații dure, dar și apărarea ”inculpatului”, anume că odraslele nu trebuie să plătească pentru păcatele părinților.
Și asta chiar așa și e.
Cel mai important aspect, nu exista confirmarea că informația e corectă. În această seară, a confirmat-o, însă, chiar Marcel Ciolacu, pentru Ziarul de Cluj:

”Am avut o discuție cu domnul profesor. Tatăl dânsului, cu toate că e decedat de vreo 20 de ani… lucrurile invocate în Memorial sunt din luna august. Tatăl lui nu mai lucra în acea perioadă acolo. Eu înțeleg acest atac asupra părinților, presupun că urmează copiii. Urmează și atacurile asupra domnului Cercel. Este un atac murdar dus de PNL în acest moment. Eu dacă aș fi în locul domnului Orban aș chema acești specialiști, de altfel unicii doi specialiști ai României să mă sfătuiesc cu ei, nu să îi atac. Aceasta este părerea mea”.

Din nefericire, apărarea profesorului Rafila a fost spulberată de el însuși.
În unele interviuri mai vechi, de bună voie și nesilit de nimeni, el a ținut să specifice că e fiul unui medic.

Rafila Sr. a avut, însă, un cu totul alt profil și destin. Unul învăluit de mister, am spune.

Născut în URSS în 1920, el a ajuns să conducă Securitatea județului Arad la o vîrstă incredibil de fragedă, 29 de ani, cu gradul de maior(?!!).
Pregătirea lui, conform propriilor mărturisiri pentru emisiunea Memorialul Durerii, era de muncitor la CFR, înainte de venirea comuniștilor la putere și acolo, zice el ”erau muncitori care luptau în ilegalitate pentru așa-zisele drepturi muncitorești… ”Că suntem oprimați, că suntem exploatați șamd…””.
E felul lui de a admite că fusese informator al Siguranței, cu menirea de a supraveghea agitatorii.

De acolo e racolat ca element promițător și cu dosar de excepție în care apărea formula magică ”URSS”.
E angajat în Poliție/Siguranța statului cu grad de comisar-șef, apoi trece la Siguranță, după separarea, în 1947, a celor două structuri.
Interesant de remarcat, parcursul său e aproape identic cu al celebrului Eugen Alimănescu, fost muncitor interbelic, racolat ca informator de către poliție, apoi promovat comisar șef și, ulterior, făcut de comuniști maior de Miliție și utilizat pe scară largă de Securitate

Securitatea, reamintim, se naște în 28 august 1948, luînd locul Siguranței interbelice, iar Rafila, cum spuneam, ajunge peste noapte șeful Securității Arad, județ greu, aflat la granița de Vest.
În mod foarte bizar, după doar 9 luni, în iunie 1949, Rafila e trecut în rezervă cu gradul de maior, după ce abia împlinise 29 de ani.

De ce s-a frînt brusc o carieră atît de promițătoare și de înfloritoare?
Răspunsuri pot fi multe.
Poate Rafila se dovedise insuficient de performant pentru obiectivele comuniste.
Poate, mai greu de crezut, se dovedise, dimpotrivă, prea zelos.
Ori poate primise, pur și simplu, sarcini de altă natură.

Ciudățeniile continuă, pentru că din perspectiva trecerii sale în rezervă în iunie, acuzația că a înăbușit în sînge rebeliunea anti-colectivistă de pe Valea Crișului devine greu de susținut, pentru că ea a avut loc în perioada iulie-august și la asta face referire Ciolacu în declarația de mai sus.
Doar că Rafila însuși recunoaște în interviul acordat Luciei Hossu Longin că el a reprimat revolta de pe Valea Crișului, atunci cînd țăranii s-au luptat cu forțele statului pe frontul colectivizării.

Există o frază-cheie a lui Rafila în interviu, care ar fi putut limpezi lucrurile dacă nu o lăsa în aer și dacă Longin ar fi insistat: ”În ’49 am plecat de acolo, și în ’50 am plecat de la….”

De unde ”De la…”?

Nu știm, deocamdată.

Un lucru e logic și de bun simț: e exclus ca Alexandru Rafila, după plecarea din Securitate, cu pregătirea de muncitor cu patru clase la CFR, să ajungă la facultatea de Medicină și să devină medic, conform spuselor fiului său. I-ar fi luat vreo 8 ani doar să își finalizeze liceul. Încă vreo 10 să ajungă medic, ajungînd pe la finalul anilor 60, cînd bătea spre 50 de ani.
Rămîne, deci, un mare mister de ce Rafila Sr., om cu mare pedigree – cetățenie sovietică prin naștere -, a părăsit Securitatea, probabil cel mai rîvnit loc de muncă în anii 50 și, mai ales, ce a făcut ulterior.

Sau poate nu a părăsit-o?
La vremea cînd Rafila activa la Arad, Securitatea, reamintim, era componentă a Ministerului de Interne.
În 1951, însă, este creat Ministerul de sine stătător al Securității Statului, care preia Direcţia Generală a Securităţii Poporului de la Interne și o transformă în Direcția Generală a Securității Statului.

O ipoteză plauzibilă ar fi cooptarea lui Rafila, din 1950, în echipa care avea menirea să pregătească lansarea noului Minister al Securității, astfel că trecerea lui în rezervă în iunie 1949 să fi reprezentat doar încheierea conturilor cu muribunda DGSP. Spunînd că ”În 50 am plecat de la…” e posibil să se fi referit la Ministerul de Interne, deci, și nu la Securitate în ansamblu, aflată în plin proces de transformare din temelii.
La fel de posibil e ca Rafila să fi trecut la nou apăruta Direcție de Informații Externe, precursoarea SIE de azi.
O interesantă paralelă: în 1949, omologul de la Constanța al lui Rafila era căpitanul Nicolae Doicaru, securistul analfabet căruia i se citeau rapoartele pentru că el nu o putea face. La fel de dur și de dedicat cauzei, la fel de grăbit în a frînge românii care se împotriveau colectivizării, Doicaru ajunge în 1950 maior, ca și Rafila, iar după scurtă vreme ajungea locțiitor în nou înființata DIE. Un alt locțiitor ajungea, concomitent, Aurel Moiș, șeful direct al lui Rafila în calitate de adjunct al comandatului Securității Regionale Timiș, care coordona și Aradul. În 1959, Doicaru ajungea șeful DIE, apoi ministru adjunct
Rafila și Doicaru, două biografii teribil de asemănătoare, pînă la un punct.
Poate și după acel punct.

Toate aceste semne de întrebare ar fi putut fi lămurite de fiul său, Alexandru Rafila, născut la vreun deceniu după evenimentele sus pomenite și care nu poate fi pus sub nicio formă în conexiune cu ele.

Sau poate Rafila ar fi putut să tacă pur și simplu vizavi de părintele său.
Doar că șeful societății de microbiologie a decis să îi cosmetizeze biografia tătînelui, vopsindu-l într-un pașnic și onorabil medic de familie.

”Tatăl meu era medic de familie, avea foarte mulți pacienți și era foarte dedicat activității lui, iar eu auzeam multe relatări despre problemele pe care oamenii le au legat de starea de sănătate și cum poți să-i ajuți ca medic. Acesta cred că a fost lucrul care m-a influențat mult în alegerea profesiunii” declara el mai demult revistei Galenus. Și relua în alt interviu, pentru DCNews: ”Când am intrat eu la Medicină, era o provocare să intri la facultatea asta. Nu din cauza asta am ales-o. Tatăl meu era medic. Eram familiarizat cu problemele de natură medicală şi mi se părea anormal să mă îndrept spre altceva pentru că era un interes constant asupra acestei profesii”.
Foarte important, în niciunul dintre interviuri nu fusese întrebat despre tatăl său, ci îl adusese singur în discuție.

Cum a ajuns ”medic de familie” fostul ceferist cu patru clase devenit securist de top?

Și ce semnal intern și extern va transmite PSD păstrînd pe listele parlamentare un personaj cu asemenea pete în biografie, același PSD care anul trecut făcea imens tamtam la adresa prigonitorului de deținuți politici Augustin Lazăr?
Rafila junior nu a prigonit victimele Securității, dar s-a plasat în poziția de complice la cosmetizarea voluntară a unuia dintre stîlpii instituției. Foarte probabil, pentru a nu-i fi afectată cariera politică din ultimul deceniu. Și pentru asta el trebuie eliminat rapid și fără drept de apel din cursa pentru parlament, în opinia noastră.