Preluare Inpolitics:
Actuala putere, cu PNL în frunte, pregătește revocarea Rentei Weber din funcția de Avocat al Poporului pe motiv de încălcare a legilor și a Constituției. La precedenta operațiune de revocare a Avocatului Poporului, în 2012, din aceleași motive, greii PNL de azi vorbeau de lovitură de stat și de manevre naziste menite să destabilizeze România.
„Actualul
Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu, a demonstrat prin acţiunile sale
că utilizează prerogativele sale constituţionale şi legale pentru a
servi intereselor forţelor politice care l-au promovat în această
funcţie, astfel acesta a atacat la Curtea Constituţională art. 5 din
Ordonanţa 15-2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul
asigurărilor sociale de sănătate”.
Cam așa sunau acuzațiile aduse de reprezentanții puterii, în 2012.
Identice, am spune, cu cele aduse azi Renatei Weber.
Și cum vedeau greii de azi ai PNL respectivele acuzații?
Europarlamentarul
PNL Daniel Buda declara, spre exemplu, în iulie 2012, că votul comisiei
Juridice pentru revocarea lui Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al
Poporului „se circumscrie unei lovituri de stat”. El mai avertiza că acest demers „nu va rămâne fără ecouri în spaţiul european”, susţinând că „desfiinţarea instituţiilor statului” afectează stabilitatea politică şi economică a României.
„Doar naziştii erau cei care desfiinţau instituţiile care îi încurcau” declara Buda, adăugînd că reprezentanții puterii sunt „tributari unor mentalităţi din Europa comunistă”.
„Să nu uitaţi că vine un moment al adevărului, un moment al judecăţii faptelor noastre de către electorat”, mai spunea el. După revocarea în parlament, același Buda declara: „Nu
există temei juridic la baza revocării din funcţie a Avocatului
Poporului. Aţi trecut precum tăvălugul şi tancurile sovietice peste
argumentele noastre, istoria va consemna acest lucru”,
O
poziție asemănătoare o avea și actualul europarlamentar PNL Vasile
Blaga, care anunța că va fi sesizată CCR în legătură cu revocarea AP:
„În
legea Avocatului Poporului există o prevedere că poate fi schimbat dacă
încalcă grav Constituţia, dar nu despre asta este vorba, ştim cu toţii.
USL nu guvernează, a avut aseară o şedinţă de Guvern în care nu a luat
nicio decizie. Scopul lor în continuare este acela de a acapara punct cu
punct toate instituţiile statului. Bineînţeles că hotărârea pe care o
va lua Parlamentul noi o vom ataca la Curtea Constituţională”.
Alt
greu actual al PNL, Emil Boc, spunea, la rîndul său „Avocatul Poporului
a atacat la CCR câteva acte legislative, iar CCR i-a dat dreptate.
Schimbarea Avocatului Poporului s-a făcut pur arbitrar, fără să existe o
încălcare a Constituţiei şi a legilor în vigoare. Numind un om din aria
de interes a PSD, acesta este un garant că nu va ataca la CCR
eventualele ordonanţe de urgenţă pe care Guvernul le va da, legate de
suspendarea preşedintelui sau legea uninominalului. Aceste lucruri se
văd de la mare distanţă. Fac un apel la cetăţeni la conştientizarea
pericolului pe care îl presupune transformarea funcţionării României
într-un stat totalitar”.
Dar Europa, ce părere avea ea despre toate astea, la acea vreme?
Păi,
spre exemplu, Gunther Krichbaum, preşedintele Comisiei de afaceri
europene a Bundestagului, îi cerea imperios preşedintelui Comisiei
Europene, Jose Manuel Barroso, declanşarea procedurii de infringement
împotriva României şi suspendarea votului său în Consiliul European în
urma subminării statului de drept şi democraţiei.
El enumera printre marile abuzuri „restrângerea
de către majoritatea PSD-PNL din Parlament a atribuţiilor Curţii
Constituţionale, instalarea unor noi directori pentru SRR şi TVR şi
schimbarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu”.
Aceleași
lucruri erau înfierate și de către eurodeputaţi precum Alain Lamassoure
şi Elmar Brok, preşedinţii unor comisii importante din P.E.
Actuala
putere, cu PNL în frunte, are pe agendă exact lucrurile înfierate
cîndva de proprii oameni ori de liderii de la Bruxelles: revocarea
Avocatului Poporului, demiterea șefilor Radio și TVR, ”reforma” profundă a CCR și eliminarea unor judecător incomozi.
Ironia
sorții face ca PNL tradițional să fie singurul partid care s-a aflat și
în 2012, și azi, la pupitrul ofensivei împotriva unor instituții ale
statului. O ofensivă căreia i se opuneau în 2012 membrii PDL – azi
liberali – iar în 2021 i se opun cei ai PSD.
Desigur, pariem de
pe acum că Bruxellesul nu va mai sufla un cuvînt. Pentru că între timp
PNL a sărit în barca dnei.Merkel, adică PPE, iar asta înseamnă, cum bine
se știe, protecție totală întru comiterea oricăror abuzuri. Cum nu vor
mai sufla nici greii liberali de azi care, ieri, înfierau ”lovitura de stat” și ”nazismul” PNL