(Preluare Inpolitics):

Constituția României este specifică în mod categoric unui stat modern și total separat de Biserică. Dar, chiar și așa, există un mic locșor în care limbajul experților juriști care au redactat-o, acum 30 de ani, a făcut o micuță concesie treburilor ținînd de cel de Sus, prin introducerea termenului de ”sacru”, adică sfînt. Una cu valoare strict de simbol și care, evident, nu a putut fi vreodată transpusă în legislație. Și exact de această concesie s-a găsit să se lege acum un parlamentar român, într-una dintre cele mai amuzante interpelări politice.

Mai precis, deputatul PSD Daniel Ghiță, fost campion de K1, are următoarea solicitare oficială către premierul Florin Cîțu și ministrul Justiției, Stelian Ion: să-i comunice cîți români au fost sancționați pentru că au încălcat fidelitatea sacră față de țară.

”Am în vedere îndatorirea prevăzută de articolul 54 din Constituția Românîei care proclamă că fidelitatea față de țară este sacră, iar cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin(…) De aceea, dle prim-ministru şi dle ministru, vă rog să explicați dacă fidelitatea față de România mai este sacră și cum este reglementată în legislație această îndatorire, precum și cîte cazuri de încălcare a acestei îndatoriri au fost cercetate și sancționate de autoritățile române de la admiterea în UE şí NATO și pînă azi” cere parlamentarul pesedist

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here