Apar noi date privind implicarea primarului criminal Cismaru din Branesti/Ilfov in omorarea unor revolutionari in timpul Revolutiei din 1989.
„În caz că unii dintre voi vreți să uitați. 47…patruzeci și șapte de prunci ,dintre care unul de doar o lună au fost uciși ca Iliescu criminalul și haita de necrofagi de lîngă el să se căpătuiască pe veci .
Să-ți stea în gît ,Iliescule și vouă , tuturor acelora care azi ne rîdeți disprețuitori în față, tot pămîntul de pe acești prunci .
Boțoc Luminița Florina (16.04.1976 – 17.12.1989). Avea 14 ani și era elevă. A fost împușcată în spate, pe Calea Lipovei din Timișoara, de ofițeri MApN (identificați) de la UM 01942 Timișoara. A fost găsită în 15 ianuarie 1990, în groapa comună din cimitirul eroilor.
Lungu Cristina (14.03.1987 – 17.12.1989). Avea 2 ani. A fost împușcată în inimă de unul din gloanțele trase de pe acoperișul Centrului de Cercetări (CCSITEH) de pe Calea Girocului, de la soldații în termen de la UM 01024 Timișoara. Fetița era pe stradă, cu ambii părinți, iar tatăl o ținea în brațe, atunci când a fost ucisă.
Tako Gabriela Monica (13.06.1979 – 19.12.1989). Gabi era elevă la Școala Generală nr. 7 din Timișoara. Pe 17 decembrie ’89, familia Tako se afla pe Calea Lipovei, când a fost lovită de o rafală de gloanțe. Mama a fost împușcată în picioare, Danka, fata cea mare, în umăr, iar Gabi, în coapsă. Internată la Spitalul de Copii, fetița de 10 ani a decedat, două zile mai târziu. Abia pe 25 decembrie familia a putut să o înmormânteze creștinește.
Vărcuș Claudiu Ioan (08.10.1974 – 17.12.1989). Avea 15 ani și era elev. Ȋn ziua de 17 decembrie 1989, a fost împușcat în torace, pe trecerea de pietoni dintre Catedrală și și cinema „Capitol” din Timișoara. Cu patru ani în urmă, Claudiu rămăsese orfan de tată. Mai avea încă trei frați.
Negruțiu Laura Andreea (08.08.1980 – 23.12.1989). Avea 10 ani și era elevă în clasa a IV-a. A fost împușcată în gât, în timp ce se afla în casă și se uita pe geam. Conform raportului medico-legal, „tragerea a fost executată de la distanță, dinainte înapoi, cu armă de foc cu glonț”. Fetița a fost găsită moartă lângă geam de bunica ei.
Corduneanu Gheorghe (17.06.1972 – 22.12.1989). Avea 17 ani și muncea, ca faianțar, la IACM Sibiu. Ȋn ziua de 22 decembrie 1989, se afla în zona Inspectoratului de Miliție din Sibiu. A fost împușcat în abdomen.
Chircă Paul Alin (11.06.1986 – 24.12.1989). Băiețelul de 3 ani se afla pe bancheta din spate a mașinii părinților și a fost împușcat, cu o rafală de gloanțe trasă de soldați în termen de la UM 01205 Sibiu. Soldații se aflau într-un filtru de trecere pe Calea Dumbrăveni din Sibiu.
Anghel Cătălina (25.09.1986 – 23.12.1989). Avea 3 ani și se afla în mașina condusă de mama ei, Anghel Mărioara. Pe b-dul Ghencea, în apropierea stadionului, asupra mașinii au deschis focul militarii din UM 02210 București și de la Clubul Steaua, care primiseră informația că autoturismul transportă „persoane ostile revoluției”. Cătălina și mama ei au murit pe loc. Prin rezoluția nr. 799/07.11.1991, Secția Parchetelor Militare a dispus neînceperea urmăririi penale în această cauză.
Andronic Vladimir Cătălin (23.11.1989- 23.12.1989). Ȋmplinise o lună de viață chiar în ziua în care a fost ucis. Ȋmpușcat în cap, în timp ce dormea în pătuțul lui, într-o casă de pe strada Frumoasă din București. Băiețelul a murit sub ochii părinților, după o oră și jumătate de agonie.
Bodo Marius (15.08.1974 – 22.12.1989). Avea 15 ani și era elev în clasa a X-a. Ȋn ziua de 22 decembrie 1989, a fost împușcat mortal în abdomen, claviculă și picior, în timp ce se afla în sediul C.C. al P.C.R. din București.
Burcioaica Octavian (19.03.1976 – 24.12.1989) Era elev în clasa a VII-a la Școala Generală nr. 113 din București. Ȋn ziua de 24 decembrie 1989, a fost împușcat mortal în timp ce se afla în apropierea Sălii Palatului.
Constantin Gh. Ioan Cristian (04.12.1972 – 01.01.1990). Era elev în clasa a XI-a la Liceul Industrial nr. 4 din București. Ȋn ziua de 21 decembrie 1989, a fost rănit prin împușcare în cap, în apropierea Hotelului Intercontinental. A fost operat și tratat la Spitalul Gheorghe Marinescu, însă medicii nu l-au mai putut salva. A murit la 1 ianuarie 1990.
Donea Diana Alexandra (20.06.1972 – 21.12.1898) Era elevă la Colegiul Sf. Sava din București. A fost împușcată în cap, la ora 17:30, în ziua de 21 decembrie 1989, în zona Intercontinental.
Ionescu Radu Alexandru (14.06.1972 – 21.12.1989). Avea 17 ani și era elev la Liceul „Dante Aligheri” din București. Ȋn ziua de 21 decembrie 1989 se afla în zona Intercontinental, printre manifestanți. La ora 16:30 a fost ucis, în condiții încă neelucidate. Ȋmpușcat în cap și lovit de un camion militar condus de soldatul Cismaru Nicolae. Procurorii l-au achitat pe Cismaru, susținând că a fost un „caz fortuit” (soldatul ar fi fost lovit cu o cărămidă în cap și ar fi scăpat camionul de sub control). Despre cine a împușcat acest copil în cap, niciun cuvânt, nicio anchetă…
Marin Liviu Iulian (23.11.1972 – 24.12.1989) Pe 21 decembrie 1989, a fost împușcat în cap în zona Intercontinental. Internat apoi în Spitalul Colțea, la ora 00:45, 22 decembrie 1989, a fost toturat de securiști și a decedat la 24 decembrie. A fost găsit de familie după 3 săptămâni de căutări. Fusese îngropat, ca persoană neidentificată, într-un coșgiuc cu numărul 55.
Mincă Siviu Ștefan (25.01.1975 – 23.12.1989) Era elev la Liceul Industrial Metaloglobus. Ȋn ziua de 23 decembrie 1989, a fost împușcat mortal în zona străzii Moș Adam din București, în apropiere de casa în care locuia sora lui Nicolae Ceaușescu. Ȋn acel schimb de focuri au fost implicați militari din cadrul U.M.02666, U.M. 01210 și U.M. 02652 București.
Mateescu Victor (16.05.1972 – 23.12.1989) Avea 17 ani și era elev. A fost împușțcat în torace și abdomen, dintr-un TAB, pe Calea Griviței din București. De pe tancul în care se afla lt. maj. Florea Sandu Lucian, avându-l mecanic-conductor pe sg. maj. Iordache Marcel, s-a executat foc în direcția unui baraj. Prin rezoluția din 16.11.1995 din dosarul 285/P/1992 al Secției Parchetelor Militare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Niculescu Marian (19.02.1976 – 24.12.1989) Avea 13 ani și era elev. A fost împușcat în zona inimii, în 23 decembrie 1989, orele 02:00 – 03:00, în clădirea fostului C.C. al P.C.R.. A fost internat la Spitalul de Urgență București, unde a murit la scurt timp, cauza decesului fiind „plagă prin împușcare penetrantă toraco-abdominală cu hemotorax stâng”, se arata in postarea de pe Facebook efectuata de Dan Petrescu !
Intereseante sunt si datele oferite de Cristina Emilia Stanciu, chiar daca acestea au fost sterse, probabil la anumite presiuni.


Problema grava este ca dosarul Revolutiei nu a fost finalizat si vom face demersurile legale atat prin Asociatile de Revolutionari, cat si la Parchetul Militar pentru ca toti cei care au omorat oameni in timpul revolutiei sa raspunda penal. Nu este posibil ca un criminal sa fie primar, in loc sa fie la beci pentru crimele comise.
Pacat ca cei din subordinea sa nu inteleg modul de „management” al primarului criminal si ii satisfac toate ordinele chiar daca sunt ilegale. El se va „spala pe maini” si raspunderea penala si pecuniara vor reveni unora ca Tanase Liess Liviu Mihai (care a efectuat si inregistrari ilegale ale unor subordonati, probabil crezand ca merge ca la SRI, etc) si/sau Vasile Mariana Liliana. Suntem curiosi (din fire), Curtea de Conturi impotriva caror persoane se va indrepta pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului local Branesti? Impotriva primarului criminal, in orice caz, NU! Vor ramane „ca fraierii” sa achite din buzunarul lor altii…
Oricum, situatia in loc sa fie calmata, cu o aroganta de „Dumnezeu pe Pamant”, edilul a reusit sa irite un sindicat mare din Romania, un sindicat bataios cu care orice autoritate evita sa se ia la „tranta”. Stam si asteptam actiunile sindicatului SNPR Decus sa auzim „cainii cum latra/schelalaie” in Branesti. Vom reveni. (Gabriela Munteanu).




































