Preluare Inpolitics:
Florin Cîțu, al treilea val. Azi a explodat o nouă dezvăluire în cazul premierului, tot de peste ocean. Conform datelor oficiale obținute de ziarul ”Libertatea”, premierul a mințit în acte oficiale, susținînd că a terminat masteratul cu trei ani mai devreme decît a făcut-o de fapt. Ceea ce ridică alte două semne de întrebare: de ce a avut nevoie Cîțu, la fel ca Vlad Voiculescu, de un deceniu bătut pe muchie ca să termine un ciclul universitar complet de 4-5 ani, în mod normal? Și care să fie adevărul despre controversatele sale studii doctorale, finalizate, dar nu prea, conform declarațiilor sale oficiale? Ori poate ele nici nu există?
Să reamintim.
Florin Cîțu a scris în diversele sale CV-uri oficiale,
de-a lungul anilor, că, între 1997-1999, a făcut un masterat la
Universitatea de Stat din Iowa, cu teza “Asymmetric Interest Rate
Responses: Bank of England”.
Conform lui, ulterior, pînă în 2002, a studiat la aceeași universitate un doctorat, însă „fără dizertație”.
Ceea ce înseamnă ceva foarte bizar: Cîțu a învățat și a muncit pe brînci
trei ani pentru titlul de doctor, a făcut studii doctorale complete,
dar nu a mai făcut ultimul pas, adică susținerea tezei. Total ieșit din
comun.





































