Profețeam într-un articol din 20 august 2019 că „Se anunță vremuri grele pentru polițiștii judiciaristi ai procurorului Negulescu Mircea de la DNA – ST Ploiești”.

Certitudinea o aveam (și persistă) uitându-ne în urmă la faptele lor abominabile de „oameni ai legii”, funcționari publici cu regim special, detașați pe lângă un organ judiciar specializat, care – culmea aroganței și cinismului – mai era caracterizat de Kovesi a fi „de elită”, adică Serviciul Teritorial Ploiești.

Curând se va dovedi că structura a fost o gașcă ordinară de infractori îmbrăcați în haina oficială a Statului Român, care a nenorocit mulți oameni.

Să nu pierdem spațiu redacțional și să trecem direct la subiect: spicuiri din plângerile penale numeroase strânse teanc la SIIJ împotriva acestui grup infractional organizat.

      Incepem cu vestitii frați “CIREAȘĂ”.

      De la inceput ni se pare curios ca despre toate faptele acestor fii de milițian s-au informat oficial, in mod repetat, organele competente (conducerea MAI, DGA şi Procurorul General al României), însă urmările au fost suportate tot de petenti, in clasica traditie romaneasca.

          Ilegalităţile ce au fost şi sunt săvârşite de foşti şi actuali poliţişti ce au făcut parte / sau au sprijinit grupul infracţional organizat mai sus menţionat,  nominal de foştii poliţiştii (în prezent pensionari MAI) Constantin Răzvan Anghel şi Constantin Sorin, cunoscuţi sub pseudonimul de “Fraţii Cireaşă”, au constat, in principal, în actiuni abuzive care au ajutat grupul infracţional cu informaţii şi investigaţii ce exced cardul legal, nu corespundeau realităţii, toate construcţiile fiind făcute, cu scopul de “a paradi” persoane cu funcţii din cadrul jud. Prahova (persoane cu funcţii de conducere din cadrul MAI, SRI, oameni de afaceri, magistraţi şi oameni politici). Pentru sprijinul acordat, aceştia s-au bucurat şi se bucură de “protecţie”, aşa cum veţi constata.

         1. Constantin Răzvan Anghel a lucrat în cadrul DGIPI / DGA / DGIPI atât ca lucrător operativ cât şi ocupând funcţii de conducere, cu sprijin politic al PDL şi respectiv al SRI.

          În mod concret, a fost admis în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, pe care a absolvit-o în mod ilegal. Acestă susţinere poate fi probată de faptul că acesta, din naştere, suferă de o boală oftalmologică, incompatibilă cu calitatea de ofiţer de poliţie, respectiv nu poate distinge culorile, afecţiune medicală care ar fi trebuit să stea la baza respingerii din faza probei medicale. De asemenea şi permisul de conducere a fost obţinut ilegal, vizele specialităţii “oftalmologie” fiind obţinute prin falsuri şi trafic de influenţă asupra medicilor specialişti.

          În perioada 2010-2011, i-a solicitat unui superior ierarhic să îl sprijine în obţinerea în mod ilegal a vizei oftalmologice pe fişa medicală, în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, deoarece cel vechi îi expirase. Cu acea ocazie, a recunoscut că, în mod legal, nu poate obţine viza, deoarece suferă din naştere de acea afecţiune oculară mai sus menţionată. Întrebat fiind cum a reuşit să intre în şcoala de ofiţeri şi să obţină în permanenţă vizele oftalmologice necesare, acesta a motivat că l-a ajutat tatăl său, care de asemenea a fost ofiţer MAI, şi prin fals şi trafic de influenţă asupra medicilor specialişti, s-a “descurcat” până în acel moment.

          Superiorul a refuzat să faca aceste demersuri, considerându-le ilegale (ar fi săvârşit cel puţin o infracţiune). Şi în prezent, Constantin Răzvan Anghel are permisul expirat din data de 28.10.2009, circulă şi în prezent, iar motivul pentru care nu a mai făcut demersuri pentru preschimbarea acestuia, a fost refuzul ofiterului ierarhic şi faptul că a aflat despre atitudinea legală a acestuia de a informa organele competente. În permanenţă, a reuşit să se sustragă răspunderii legale prin influenţă asupra lucrătorilor de Poliţie, în mod direct sau cu sprijinul şefilor săi din cadrul DGIPI (la scurt timp după ce s-a luat la cunoştinţă despre afecţiunile sale, acesta, cu sprijin politic, a trecut de la DGA la DGIPI ocupând funcţii de conducere. Din anul 2016 şi chiar în prezent. organele de Poliţie în cadrul cercetării penale s-au limitat la a constata că are permisul de conducere expirat din 28.10.2009 şi au propus o soluţie de clasare fără a dispune şi efectua un control / expertiză oftalmoligă, care să infirme sau să confirme acuzaţiile. De asemenea în tot acest interval de timp, Constantin Răzvan Anghel a fost oprit în trafic de către agenţii de circulaţie pentru abateri la regimul de circulaţie. Nici unul nu a luat măsura sanţionării cu amendă contravenţională, ba mai mai mult a aplicat doar avertisment fără a dispune măsura complementară de ridicare a permisului de conducere expirat, aşa cum se prevede în textul legal :

Şi recent conducerea IPJ Prahova a fost informată despre aceste ilegalităţi în mod oficial, însă nu s-a dispus nici o măsură legală, acesta conducând şi în prezent următoarele autoturisme

  • Maşină personală BMW X 3, gri metalizat, nr inmatriculare PH 02 TNT
  • Maşină de serviciu DACIA DUSTER, alb, nr înmatriculare B 62 ZPZ.

         2. Constantin Sorin (fratele lui Constantin Răzvan Anghel) este absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 1997. A lucrat în cadrul DGIPI, ocupând functii de execuţie, iar în „perioada de glorie” a DNA ST Ploieşti, a lucrat în cadrul acesteia ca poliţist de Poliţie Judiciară.

          A fost delegat de către fostul procurorul şef Onea Lucian zis „Lucică” şi fostul procuror Negulescu Mircea zis „Portocală / Zdreanţă” să efectueze acte de procedură în marea majoritate a dosarelor penale instrumentate de DNA ST Ploieşti, în care au fost falsificate /  ticluite probe.

          Pentru aceste fapte, acesta este cercetat împreună cu foştii magistraţi mai sus meţăionaţi în mai multe dosare instrumentate de către SIIJ. În momentul în care au apărut în mass-media ilegalităţile care se săvârşeau la DNA ST Ploieşti, iar Parchetul General şi, ulterior, SIIJ au început să efectueze cercetari în mai multe dosare penale (faţă şi de Constantin Sorin), acesta a fost mutat de la DNA la Instuţia Prefectului, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculari, în februarie / martie 2018 ca lucrător operativ. Pentru a-şi pierde urma şi a nu devoala despre ilegalităţile la care a participat sau avea cunostinta, a fost pensionat anticipat. În demersurile ce au fost efectuate pentru pensionarea anticipata a acestuia sau savarsit ilegalitati şi de către factori de conducere din cadrul DGIPI.

          Aceasta susţinere / acuzaţie se întemeieaza pe faptul că numitul Constantin Sorin, s-a pensionat anticipat în luna aprilie 2018, prevalându-se de reorganizarea DGIPI. Pe de o parte, reorganizarea DGIPI se definitivase în luna noiembrie 2016, iar pe de alta parte, lucratorul de politie era absolvent al promoţiei 1997.  Astfel, se poate constata că nu avea vechimie minimă legala de 25 de ani in cadrul MAI, aşa cum prevedeau normele legale în vigoare, la aceea dată. În sprijinul celor susţinute, invocam textul care reglementează situaţia prezentată :

Art. 26. – (1) Polițiștii din cadrul Departamentul de Informații și Protecție Internă, desființat potrivit prezentei ordonanțe de urgență, se pun la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne în condițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, în vederea numirii într-o funcție corespunzătoare.

(2) Polițiștii prevăzuți la alin. (1) au obligația de a-și preda funcția, precum și de a preda documentele și bunurile aflate în gestiune, în termen de maximum 30 de zile de la data punerii la dispoziție.

(3) Direcția Generală de Protecție Internă adoptă măsurile necesare în vederea preluării în condiții de securitate și confidențialitate a documentelor și bunurilor aflate în gestiunea personalului prevăzut la alin. (1).

(4) Personalul contractual din cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă, desființat potrivit prezentei ordonanțe de urgență, se preia în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă, în condițiile legii.

(5) Polițiștii prevăzuți la alin. (1) pot participa la procedurile de ocupare a posturilor vacante din Direcția Generală de Protecție Internă.

Art. 27. – (1) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâre a Guvernului, se modifică în mod corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se aprobă regulamentul prevăzute la art. 7 alin. (4).

(3) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâre a Guvernului, se stabilesc sigla Direcției Generale de Protecție Internă, ca semn de armă pentru individualizare și recunoaștere, uniforma cadrelor militare ale Direcției Generale de Protecție Internă, precum și forma și conținutul insignei și ale documentelor de legitimare a acestora. Modificări (1), Puneri în aplicare (1)

Art. 28. – În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:

a) art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare;

b) art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările și completările ulterioare. 

Despre toate aceste abuzuri, ilegalități/fraude, poate compărea în față oricărui organ judiciar competent din România, cu date, informații și probe, cms. șef de poliție ISPAS CONSTANTIN.

Dar, Constantin  Sorin, comisar șef de poliție, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară detașat la Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a mai fost acuzat și de o altă persoană vătămată, col. SRI (r) GULIANU FLORIN, pentru săvârșirea infracţiunilor de:

– Cercetare abuzivă, faptă prev. și ped. de art. 280, alin. (2) C. pen., constând în aceea că l-a audiat că martor (probabil în luna aprilie 2016), urmare unei percheziții abuzive din 27.01.2016, ds. nr. 150/P/2014, în care nu i s-a formulat, niciodată, vreo acuzaţie oficială de săvârșire a unei fapte penale și nu i s-a identificat nicio vinovăție penală (făptuitor, suspect sau inculpat), dosar în care a fost introdus forţat și abuziv la ordinele lui COLDEA MIHAIL FLORIAN și KOVESI LAURA CODRUȚA cu ”largul concurs” al securistului col. MARIN CONSTANTIN, precum și al unor procurori de la DNA Ploiești și, cu o a doua cauzalitate având sorgintea în articolele de presă prin care a devoalat corupția din SRI.  

Astfel, la 3 (trei luni) – perioada în care a fost internat în spital – după ce i se efectuase percheziția domiciliară (27.01.2016), după ce se realizase percheziția informatică (22.02.2016) și i se și restituise aparatură (09.03.2016), a fost citat la sediul ST Ploiești al DNA, unde s-a desfășurat un simulacru de procedură de audiere, la aceasta fiind prezentă doar fizic, pur formal și procuroarea de caz, RĂILEANU CERASELA, care nu i-a adresat nicio întrebare, de fapt nu a rostit nici măcar un cuvânt, stand ascunsă în față ecranului desktop-ului și simuland că redactează o lucrare.  Constantin  Sorin a efectuat o audiere complet atipică, neintreband martorul despre săvârșirea vreunei infracțiuni (res probandae), de către el sau alte persoane, întrega butaforie și tot scenariul fiind de intimidare. Chestiunile în discuție au fost în  legatură cu res probantes – „faptele probatorii” care, astfel cum se cunoaște, în domeniul probaţiunii judiciare sunt fapte ce nu constituie raportul juridic dedus judecăţii (permit, prin dovedirea lor, doar să se tragă anumite concluzii în legătură cu raportul litigios), care mai sunt numite şi facta probantia. Ce a declarat fostul ofițer SRI, nu a condus la nimic palpabil în anchetă, deoarece nu avea cunostintă decât despre chestiuni reziduale, periferice, dosarul penal având cu totul alt conținut decât aspectele care priveau persoană lui. Astfel, l-a audiat ”extra petitionem” (în afară celor cercetate/ urmărite în acel dosar penal, despre fapte care nu constituie infracțiuni), or definiția martorului tocmai această este: persoană care cunoaște și poate da relații despre săvarșirea unei fapte penale. „Martorul” se aștepta să fie întrebat despre mult speculată complicitate la șantaj, să afle și el cui i-a fost complice, în ce a constat ajutorul, care este latura penală a infracțiunii[1] și cine a fost subiectul pasiv al acesteia. De asemenea, trebuia să fie chestionat despre scopul șantajului. Declarația lui nici nu a fost inclusă în ds. nr. 150/P/2014 cu care a fost sesizat Tribunalul Prahova!!

Mai grav, prin întrebările formulate, a incălcat regulă imperativă Nemo testis idoneus în re sua – „Nimeni nu poate fi martor în propria să cauză”.

În concluzie: ”Frustra probatur quod non relevat” („Proba este fără rezultat dacă nu este pertinentă”).

Este ofițerul de poliție judiciară care a participat și la percheziția în sistem informatic din 22.02.2016.

Favorizarea făptuitorului, faptă prev. si ped. de art. 269 C. pen, in concurs formal de infractiuni cu Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, faptă prev. si ped. de art. 275 C. pen., constand in

       a) Ajutorul dat făptuitorului NEGULESCU MIRCEA în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală si al tragerii la răspundere penală, precum si in scopul de a impiedica aflarea adevarului intr-o procedura judiciara, in legatura cu reţinerea şi ascunderea  plangerii penale a numitului BUDUI RADU ADRIAN si a inscrisurilor probatorii. Astfel, comisarul sef de politie Constantin Sorin – in scopul ascunderii, creand doar o aparenta de legalitate impreuna cu procuroarea de caz, RĂILEANU CERASELA care a emis Ordonanta din 29.02.2016, la cererea lui NEGULESCU MIRCEA –, a sustras mai multe inscrisuri mijloace de probă privind unele fapte penale săvârșite de NEGULESCU, depuse in dosar, ridicate cu ocazia perchezitiilor efectuate la ofiterii de politie SAGHEL MIHAIL EMANUEL si ISPAS CONSTANTIN.

  În Procesul verbal din 29.02.2016 întocmit în ds. nr. 308/P/2015, Constantin  Sorin atestă că a ridicat de la ds. nr. 150/P/2014 al aceleiaşi unități de parchet: ”Plângerea numitului BUDUI RADU ADRIAN împotriva lui NEGULESCU – filă 25, Situațiile fiscale individuale ale contribuabilului NEGULESCU SONIA JANINA și NEGULESCU MIRCEA – filele 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45 și 46; Document ce conține date privind pe magistratul procuror NEGULESCU MIRCEA și pe ofițerul de poliție, cms. șef. IORDACHE MIHAI IULIANO – filele140, 142, 143, 144, 145, care au fost înlocuite cu copii.”

Scopul real a fost acela ca dosarul nr. 150/P/2014 să nu fie transmis instanței de judecată având în cuprinsul sau înscrisuri acuzatoare la adresa lui NEGULESCU, mijloace de probă ridicate de la doi polițiști care îl lucrau informativ-operativ potrivit competențelor lor pentru criminalitate organizată, respectiv fapte de corupție, astfel încât să nu fie văzute de judecători, grefiere, avocați etc.

    b) Pe de altă parte, dar în aceeași ordine de idei, era clar că ofițerii de poliție SAGHEL (BCCO) și ISPAS (DGA), care începuseră informativ și pe procedură judiciară cercetarea faptelor sesizate de BUDUI RADU ADRIAN împotriva lui procurorului NEGULESCU, nu mai aveau posibilitatea obiectivă să continue lucrările începute (aceștia fiind reținuți și arestați), astfel încât, în loc să ”plimbe” documentele dintr-un dosar în altul, echipa de la DNA-ST Ploiești – luând la cunoștință despre posibilă săvârșire a unei fapte prevăzute de legea penală – trebuia să continue verificările/ cercetările pentru aflarea adevărului și soluționarea cauzei.

În această modalitate de cercetare abuzivă, a fost determinat să dea două declaraţii de martor, interpretate forţat ca DENUNŢ, pe baza cărora s-au făcut percheziţii domiciliare la cei trei foşti ofiţeri SRI, care nu au avut vreodată vreo calitate procesuală în cauză şi nicio legătură de natură infracţională cu suspecţii / inculpaţii din dosar. La domiciliul acestora NU S-A GĂSIT ABSOLUT NIMIC, totul fiind o înscenare, o intimidare şi o compromitere a lor. Dosarul a fost lucrat în echipă mixtă de cercetare penală DNA-SRI, în baza unui Protocol secret şi nelegal, contrar Constituţiei şi codurilor penale. Trandafirescu Zinica, judecatoarea „de drepturi si libertati” (sic!) de la Tribunalul Prahova, care a emis mandatele de perchezitie este fost ofiter de securitate, dovedita de CNSAS ca a facut politie politica si a incalcat drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, confirmata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (Decizia nr. 955, dosar nr. 6506/2/2012, Şedinţa publică din 26 februarie 2014).

Ofiţerii NU AU FOST TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ (cauza se află la fond pe rolul Tribunalului Prahova, ds. nr. 7700/105/2016, neprimind termen de judecata nici in ziua de azi, 11.09.2019 şi nici o altă măsură nu s-a mai dispus faţă de ei.

   Alt caz de „martor” percheziționat este al mr. SRI (r.) FLOREA DANIEL care a și sesizat Inspecția Judiciară, acesta făcând ce face de la înființare: a mușamalizat cazul (a se vedea si ds. nr. 3497/2/2016 aflat la Înalta Curte).

  Din cuprinsul proceselor verbale de percheziție domiciliară rezultă că ei căutau „de toate și nimic”, întrucât e clar că sub pretextul infracțiunii de santaj nu poți cauta „documente clasificate, medii de stocare a datelor, plângeri, sesizări formulate împotriva unor judecători, procurori, ofițeri de poliție, agende și însemnări ce pot interesa cauza, obiecte, substanțe sau orice alte date materiale interzise la deținere, telefonele mobile folosite” – așa cum rezultă din cuprinsul respectivului document.

După desfășurarea percheziției la imobilele deținute de familiile celor doi ofiteri SRI, conform proceselor verbale, s-au ridicat mai multe inscrisuri care au fost îndosariate și sigilate, fără ca ele să conțină descrierea pe scurt a hârtiilor/documentelor ridicate.

Circumstanțele emiterii mandatului de percheziție, conținutul și scopul acestuia, toate neclare, ambigue, au lăsat la discreția nelimitată a polițiștilor judiciariști modul de efectuare a percheziției (a se vedea hot Van Rossem c/a Belgia, hot Ernst si altii c/a Belgia, hot Roeman si Schmit c/a Luxemburg, hot Niemietz c/a Germania).

La FLOREA DANIEL, deși calitatea de martor în acel dosar o deținea doar el, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare s-a percheziționat practic și domiciliul soției sale, fiind încălcat atât dreptul acesteia la domiciliu, cât și dreptul de proprietate al acesteia. În plus, s-a intenționat și percheziționarea autoturismului proprietate a soției cu nr. de înmatriculare PH 20 YLE, dar vajnicul Constantin Sorin, mare politist, a percheziționat altul, cu nr. PH 20 YGL (a se vedea procesul verbal).

Pe lângă acestea, odată cu percheziția, s-au ridicat și bunuri personale ale copiilor minori, respectiv tablete, stick, telefon personal, dar și telefoanele soției, – atentie! – ofițer activ la SRI, un foarte grav incident de procedura, pentru că ridicarea telefoanelor acesteia, trebuia urmată procedura specifică prevazută de lege, mai ales că pe aceste telefoane puteau fi și date și informații secrete legate de activitatea și serviciul acesteia, iar percheziția la un militar se face, în afara cazurilor flagrante, de către organele judiciare militare.

3. Alt obedient si neprofesionist a fost comisar șef de poliție HRISTEA GHEORGHE, la data faptelor ofițer de poliție judiciară detașat la Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în prezent având încetat raportul de serviciu cu M.A.I., care a încălcat, împreună cu NECULA SORINEL, comisar șef de poliție, la domiciliul lui GULIANU FLORIN, prevederea art. 159, alin. 8 C. pr. pen. ”Percheziţia nu se mai efectuează dacă persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate” constând în:

– Deoarece, în mandatul de percheziție, judecătorul securist nu indicase nimic (CREDETI-NE, NIMIC!!!) i-a cerut fostului procuror GULIANU să-i pun la dispoziție, de-a valma, ce a crezut el de cuviință: droguri, stupefiante, arme, muniție, explozibil, alte substanțe interzise la deținere, documente clasificate, memorii / sesizări / petiții împotriva unor magistrați și ofițeri de poliție și, culmea !, ”alte obiecte care interesează cauza”. Care ”cauză” nene milițian, pentru că în mandat nu era precizat nimic!?.

– A încercat și insistat să ridice telefonul și tableta iPad (iOS) ale fiicei lui GULIANU, minoră, elevă clasa a IX, care nu era nominalizată în mandat, nu existau date sau suspiciuni că le-ar fi utilizat martorul, determinând întârzierea copilului de la programul școlar din ziua de 27.01.2016.

– Deși le-a predat imediat tot ce au cerut (consemnate în procesul-verbal) – , făcând observația că ceea ce au cerut ar putea fi obiecte materiale ale unor infracțiuni de competența DIICOT, iar împrejurarea că a făcut memorii, petiții, sesizări, nu constituie nicio fapta prevăzută de legea penală – ,  aceștia au început, continuat și efectuat percheziția până la ora 12,20.

4. Colegul lui, cu care fostul procuror GULIANU si lucrase pe linie profesională, NECULA SORINEL, comisar șef de poliție, la data faptelor ofițer de poliție judiciară detașat la Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în prezent având încetat raportul de serviciu cu M.A.I. a încălcat, împreună cu colegul sau, HRISTEA GHEORGHE, aceeași prevedere din art. 159, alin. 8 C. pr. pen. ”Percheziţia nu se mai efectuează dacă persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate”. Considerațiile prezentate mai sus sunt valabile și la acest făptuitor.

Au mai găsit, firește, și alte înscrisuri despre care perchezitionatul nu-și putea închipui că-i interesează, atâta timp cât nu știa de care infracțiune ar fi suspectat și nici ce caută, concret, mandatul fiind neconform/neregulat.

Dacă aceste elemente au fost ofițeri ai Poliției Române, să ne fie de haram !!

   Le dorim, legal și procedural, conform probelor, soarta lui NEGULESCU, pentru că prea s-au crezut Dumnezei! Toți, împreună cu fauna Lucica, Gilu, Portocală, Cerasela, Alfred și alți lucrători ai DNA Ploiești. (Gabriela Muntean). 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here