(Preluare National – Catalin Tache):
A fost, de departe, unul dintre cei mai belicoși șefi pe care i-a avut structurile de informații de la Revoluție încoace. Mai ales că, odată ajuns în fruntea serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne, fosta Direcție Generală de Informații și Protecție Internă, Gelu Oltean nu s-a mulțumit doar să o conducă cu mână de fier, dar a declanșat ”Jihadul” și împotriva altor structuri contrainformative.


Ceea ce, într-adevăr, până la urmă i s-a dovedit fatal, sistemul neacceptând ca un ”milițian” să ajungă să impună regulile jocului la vârful său. Până atunci însă, chestorul Gelu Oltean a semănat teroarea în tot Ministerul de Interne, mai ales datorită exploatării la limita oricărei documentări informative a tuturor operațiunilor ilegale de filaj pe care le coordona personal. Din temutul separeu din restaurantul ”Bârlogul Lupilor”, acolo unde de fapt își avea adevăratul birou. Și unde ditamai șefii de structuri terorizați de șantajul informativ la care erau supuși veneau să pupe ghiulul lui Gelu, la propriu. Relevant în acest sens fiind ”ritualul mafiot” în care chiar șeful Corpului de control al Inspectoratului General de Poliție al Frontierei a căzut ca secerat în genunchi în fața sa, la propriu, în popota sediului de pe Răzoare. În timp ce Gelu Oltean își sorbea șprițul cu detașarea unui adevărat ”Naș”. Scena prezentată în exclusivitate de ”NAȚIONAL” declanșând la acea dată un adevărat cutremur în sistem și provocând declanșarea unui ”contraatac nebun” al unui Gelu Oltean care, turbat de furie, a ordonat ”Jihadul”. Însă seria de ”lovituri” din ”NAȚIONAL” nu doar că nu a încetat, dar ea a culminat cu fotografiile privind locația de fițe de lângă Ambasada Chinei, cu apartamentul de lux trecut de chestorul Oltean pe numele soacrei sale. Ceea ce a și dus de altfel la ejectarea sa din fruntea ”Doi ș’ un sfert”.
A dat-o pe Ayahuasca!
Și uite cum ”forța vie” a sistemului a ajuns apoi pe propria piele să simtă ce înseamnă cu adevărat ”să fi mafiot”, mai ales pe arest… Totul după ce, pe data de 14 decembrie 2019, procurori și polițiști din județul Brașov au descins la o vilă din Răcari, județul Dâmbovița, unde au fost depistate ”în flagrant” mai multe persoane care consumau ayahuasca. Și astfel, din ”vânător”, Gelu Oltean a ajuns ”vânat” de procurorii care au instrumentat dosarul ”Ayahuasca”.


Iar în cele din urmă, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Gelu Oltean, partenera de viață a acestuia, Vanessa Youness și fostul agent secret britanic Thomas Lishman, ”pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat; punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local pentru consumul ilicit de droguri; desfășurarea de operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc fără drept; trafic de droguri de mare risc fără drept; introducerea în țară de droguri de mare risc fără drept; trafic de produse sau substanțe toxice; efectuarea fără drept de operațiuni cu produse despre care trebuie să se prevadă că sunt susceptibile a avea efecte psihoactive”.
”Lotul Generalilor”
Numai că anchetatorii au mai păstrat la ”dospit”, după cum dezvăluiam în ”lovitura” din 9 martie anul trecut, și ”Dosarul Ayahuasca 2 – Brașov, Lotul generalilor”. Cel care i-ar viza pe mai mulți generali din sistem care astfel nu aveau cum să respire definitiv neliniștiți, chiar dacă nu au intrat în primul lot, alături de fostul adjunct al Serviciului de Protecție și Pază, generalul Gabi Crețu. Astfel că până și procurorul șef al Secției Parchetelor Militare a trebuit să se pensioneze de urgență, lui ”nea Gigi” Coșneanu tremurându-i multă vreme mustața de frica unei eventuale ”spovedanii” a lui Gelu Oltean. Mai ales că acesta a continuat – și încă o face! – să dea semne că nu a renunțat la consumul de ceai Ayahuasca nici măcar după trimiterea sa în judecată.

Cea mai bună dovadă în acest sens fiind ieșirea sa din urmă cu doar câteva luni : ” Totul în jurul nostru este o împletire de energii care pot fi stabilite și calculate. Adică se poate măsura frecvența energetică la absolut tot, inclusiv gânduri, emoții, covid sau ayahuasca. S-a stabilit că frecvența covidului este de 5,5 hertzi și că moare la 25 de hertzi. Este ștințific dovedit că frecvența Pământului, cum ziceau și mayașii, a început să crească, ajungând acum la 27, fără să se oprească. Omul are o frecvență energetică pe care și-o poate modifica sau nu, fiind decizia și alegerea personală a fiecăruia. Există doar riscul ca, rămânând blocat în vechea frecvență a Pămânului, pentru că „ăsta sunt eu și nu vreau să mă schimb”, la un moment dat să nu te mai rabde Pământul, cum zic bătrânii noștri și e fizică pură. Datorită diferenței mult prea mari dintre tine și Pământ, există riscul să pleci, să mori. Pământul dă tonul frecvenței generale, nu omul. Și nici măcar el, ci traseul său galactic”!
A sărit din ”Bârlog” la Zaitoone!
Acum, după arest și anchetă, citind noua fiolosofie de viață a lui Gelu Oltean, chiar că generalii din ”Lotul Brașov 2” s-ar putea culca pe urechea că fostul șef al serviciului secret al MAI este oricum ”dus”… Numai că informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arată o cu totul altă realitate. Cea în care Lishman Thomas Ivor Mowbray, fost ofițer, timp de 13 ani, al serviciilor de informații ale Armatei britanice a fost lăsat să plece acasă… Și în care Vanessa Youness a fost condamnată de Tribunal la 3 ani de închisoare cu executare. Dar nu în Dosarul ”Ayahuasca”…

Ci pentru trafic de influență, într-un dosar în care este acuzată că a primit 1 milion de euro de la un om de afaceri pentru a interveni al un demnitar al statului român în legătură cu atribuirea licențelor IT Microsoft pentru produse utiliate în școli. De asemenea, instanța a mai decis confiscarea de la Vanessa Youness a sumei de 1 milion de euro, judecătorii menținând și sechestrul pus de procurori pe mai multe bunuri ale acesteia, printre care terenuri, construcții și o clinică. Iar dacă pentru Vanessa Youness se spune că ”micul Boc” ar da orice ca să o scape de năpastă, în amintirea vremurilor de demult și nu doar, Gelu Oltean pare a recurge la o cu totul altă strategie. Pentru că, în timp ce continuă să facă apologia Ayahuasca parcă special pentru a părea ”iresponsabil”, acesta se simte ca în vremurile sale bune.

Atunci când își convoca oamenii de încredere din sistem la ”Bârlogul Lupilor”. Numai că acum o face la alt restaurant, Zaitoone, de pe strada Nicolae Caramfil. Acolo unde ofițeri activi, unii cu funcții de comandă la diverse structuri ale Ministerului Afacerilor Interne vin să prezinte raportul la șprițurile lui Gelu Oltean. Uitând, pe propria răspundere, că Gelu Oltean nu doar că nu mai este șeful Direcției de Informații și Protecție Internă din MAI, dar actualul său statut este cel de inculpat într-un dosar trimis în judecată pentru trafic de droguri! Iar dacă rezerviștii și alți cârciumari au libertatea de a rămâne loiali fostului lor șef, cu totul altfel stau lucrurile cu ofițerii activi. Care dacă au ceva de semnalat, o pot face doar structurii competente! Mai recomandat fiind chiar să ”sifoneze” la GRU, decât pe persoană fizică la Gelu Oltean! La Zaitoone! Sau la celelalte restaurante care, ghinion, uite că sunt documentate suficient încât să revenim cu amănunte incendiare despre ”cârtițele” lui Gelu Oltean din sistem, dacă ”dinamica operativă” o va impune…




































