„În dimineața zilei de 10.02.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat intervenția Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) pentru a efectua o misiune de căutare și salvare, la aproximativ o milă marină de Sfântul Gheorghe”, a spus Agenția într-o postare pe Facebook.

Echipajul navei NAFTERUDOVOZ-45M, sub pavilion Ucraina, a anunțat că a avut loc un incident MOB (Man Over Board), o persoană a căzut peste bord.

În locul indicat de MRCC s-a deplasat nava SAR APOLLO, din cadrul ARSVOM, fiind declarată coordonator operațiuni de căutare la fața locului, dar și o ambarcațiune MAI.

„Acestea au început operațiunea de căutare”, a spus sursa citată.

Potrivit site-ului de specialitatea Marinetraffic, nava a plecat din portul turcesc Eregli joi dimineață și se estima că o să ajungă la Sulina sâmbătă seară.

NAFTERUDOVOZ-45M este o navă mare, de 120 metri lungime și poate transporta atât țiței, cât și minereu sau alte mărfuri uscate.

foto articol: © Natalya Serenko | Dreamstime.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here