O tragedie necomentata. Sau de ce Bucurestiul nu e Woodstock

(Preluare Inpolitics):

Legendarul concert de la Woodstock nu a avut loc la Woodstock, cum nu va mai avea loc la București nici mitingul aviatic de pe 20 iulie, de Ziua Aviației, după prăbușirea, azi, a elicopterului american Black Hawk. Între cele două evenimente nu e nicio legătură. Dar poate nu ar fi fost rău să fie.

În august 1969 avea loc un eveniment considerat printre cele mai importante din istoria muzicii: festivalul de la Woodstock, oraș american din statul New York.

Doar că mai puțini știu că festivalul de la Woodstock nu a avut loc la Woodstock, ci la Bethel. Și nici nu a mai avut vreo altă ediție, în pofida succesului imens.
Motivul a fost unul și același: pentru edilii orașului Woodstock, la fel ca și pentru cei ai orașului Bethel, festivalul a fost considerat mai degrabă o calamitate decît o binecuvîntare. Ei știau ce înseamnă pentru o comunitate pașnică o invazie peste noapte a cîteva sute de mii de oameni plini de alcool, droguri, chef de sex în aer liber și excitați de muzică pop-rock.
În urma unei asemenea invazii se muncește și se cheltuie din greu pentru repararea pagubelor.
Așa se face că edilii Woodstockului au refuzat din start ideea organizatorilor festivalului, care s-au reorientat spre alte variante, și ele întîmpinate cu refuzuri, spre a ajunge, finalmente, la orașul Bethel, la vreo 65 de km de Woodstock.

În ciuda imensului succes, dezastrul lăsat în urmă de jumătatea de milion de spectatori a lichidat pofta autorităților de a repeta figura și în anii următori, iar Woodstockul din 1969 a rămas unic.

Este, dacă vreți, o mostră de ceea ce înseamnă responsabilitatea unor edili față de orașul pe care îl administrează și față de cetățenii care i-au ales.

O responsabilitate pe care nu am văzut-o în ultimele zile la noi, cînd zeci și zeci de avioane și elicoptere au brăzdat cerul Capitalei în lung și în lat pentru un miting aviatic de ziua Sf.Ilie.
O repetiție care putea îmbrăca azi forme tragice, după căderea unui elicopter în plin centrul Bucureștiului, ceea ce ar fi putut produce un carnagiu.

Problema nu e că cineva ar fi putut anticipa accidentul, desigur.
Ci că într-un oraș grav calamitat de poluare și praf, precum Bucureștiul, aprobarea unor manevre aviatice ale unor aparate care produc imense cantități de carbon atmosferic, și nu numai, nu ar fi trebuit să vină niciodată.

Nu e ironic să ai un primar general preocupat de calitatea aerului, motiv pentru a comanda în luna mai un amplu studiu despre poluarea bucureșteană, cu sprijinul Comisiei Europene, dar care nu a făcut vreun demers împotriva poluării cu superaeronave militare?
Să reamintim că, încă din 2009, România a fost avertizată că în multe orașe, cu București în frunte, poluarea aerului e catastrofală și i s-a fluturat perspectiva procedurii de infrigement.

În 2018, după 9 ani de reforme lipsă, Comisia Europeană a chemat România în judecată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru eșecul sistematic de a reduce poluarea. În luna mai a anului trecut a venit și condamnarea la CJUE, strict pentru poluarea din București (praf, oxizi de azot, CO2 etc), dar măsurile necesare tot nu au venit.

În toamnă, bucureștenii au ales un nou primar general care se revendica din partea verde a spectrului politic, iar combaterea poluării a fost un punct major pe agenda sa electorală.

În decembrie, acesta notifica cetățenii, pe Facebook: „Am răspuns Comisiei Europene pe două proceduri de infringement împotriva României cu privire la calitatea aerului din Bucureşti – una legată de problema prafului (PM10), alta legată de poluarea cu oxizi de azot (NO2). În esenţă, am solicitat un răgaz pentru a fi judecaţi pe baza rezultatelor acestui mandat, am arătat voinţa noii administraţii municipale de a aborda tranşant problema poluării aerului şi am informat despre măsuri concrete, deja luate sau pe care le vom lua, pentru a reduce poluarea”.

Din ianuarie încoace, veștile despre poluarea aerului Capitalei sunt tot mai îngrijorătoare; deși pandemia ar fi trebuit să mai repare lucrurile, cifrele cresc, iar activiștii de mediu dau vina pe traficul infernal, arderile de deșeuri ori pe condițiile climatice care nu permit dispersia poluanților care se acumulează. La jumătatea lunii martie se atinge un nivel record al poluării aerului, depășirile parametrilor fiind de peste 1000% față de cele obișnuite. S-a ajuns, atunci, ca unele ONG-uri de mediu să ceară bucureștenilor limitarea plimărilor în aer liber.

Autoritățile române s-au obișnuit să nu facă mai mult decît să identifice sursele poluării: activitățile industriale, traficul rutier, încălzirea rezidențială, șantierele de construcții, salubrizarea ineficientă, arderile necontrolate de deșeuri, fondul de poluare regional, precum și de condițiile meteorologice.
Și cam atît!

Desigur, pe respectiva listă nu va apărea imensa poluare produsă de flotila aeriană militară româno-americană care se antrenează de zile bune, la 40 de grade, deasupra Bucureștiului, în vederea participării la festivitățile organizate pe 20 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Forțelor Aeriene, respectiv pe 21 iulie, la Arcul de Triumf, cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan.

Nici primarului general, nici ministrului Apărării, nici premierului și cu atît mai puțin președintelui nu le-ar fi putut trece prin cap că o săptămînă de zboruri militare peste capitală echivalează cu poluarea produsă de mii de autoturisme.
Cum să spui ”nu” avioanelor și elicopterelor marelui prieten de peste ocean? Probabil dacă NATO ne-ar cere-o, am face exerciții cu submarine în lacul Herăstrău.

Finalmente, rămînem și poluați și fără miting, anulat, sec, după aproape tragedia de azi.
Și cu o lecție, pe mai departe, neînvățată.