Lumea Justitiei va recomanda principalele doua tribune conservatoare ale Internetului romanesc: site-ul Activenews.ro si portalul R3Media.ro, fondat de Mihai Somanescu, fostul redactor-sef de la Active News. Fara prea multe comentarii, va prezentam un fragment din emotionantul editorial al lui Somanescu referitor la oamenii pe care i-a vazut participand la protestul din Targu-Jiu – unul dintre cele 71 de orase unde lumea a iesit in strada impotriva tiraniei pandemice:

Am recunoscut cateva fete: era patronul unui mic magazin alimentar de cartier, doua doamne care au niste standuri intr-un centru comercial, florari si florarese, pietari si foarte, foarte, foarte multi tineri!

Oare nu e clar ca acesti oameni – micii intreprinzatori romani si copiii, au fost si sunt cei mai afectati de masurile din ultimul an?

De-aia s-a scandat de foarte multe ori: ‘Nu stati la balcoane, ca muriti de foame!’ Pentru aceste zeci de mii de oameni de la nivelul intregii tari, care la randul lor vorbesc pentru milioane, pericolul foamei, al lipsurilor, este mult mai mare decat al acestei boli. Considera ca au mai multe sanse de a supravietui bolii decat saraciei.

De-aceea n-o sa va intalniti in strada cu ‘elitele’. Cu cei care au bani, cu cei care lucreaza in corporatii sau la stat. Ei nu au pierdut, dimpotriva: studiile arata ca bogatii s-au imbogatit.

Cu cine nu m-am intalnit la proteste? Cu steagul Uniunii Europene. De fapt, cu niciun alt steag in afara de tricolorul romanesc. Si asta ii doare pe papusari: au fost protestele romanilor, pentru romani”.

Click aici pentru textul complet semnat de Mihai Somanescu, mai precizeaza sursa citata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here