„Evaluarea probelor disponibile (…) și audierea martorilor nu a permis stabilirea faptului că acuzatul a întreținut relații sexuale neconsensuale cu femei”, scrie procuratura din Berlin, despre solistul trupei.
Cazul a început la sfârșitul lunii mai cu mărturia unei irlandeze în vârstă de 24 de ani care îl acuza pe cântăreața și textierul grupului că a drogat-o și agresat-o sexual după un concert în aceeași lună în Lituania.
Alte tinere au depus apoi mărturie, toate descriind mai mult sau mai puțin același scenariu.
Aceste tinere ar fi fost văzute în primele rânduri la concerte, filmate sau fotografiate pentru ca Lindemann să-şi poată alege, înainte ca unele dintre ele să fie invitate în culise la petreceri.
Unele ar fi fost apoi drogate înainte de a fi agresate de cântăreț, în vârstă de 60 de ani, care a negat faptele prin avocații săi.
Scandalul a dus la proteste înaintea concertelor trupei în mai multe țări, precum și la anularea petrecerilor de după concertele din Germania.




































