Discursul rostit de liderul PNL, fostul premier Ludovic Orban, la Focșani, cu prilejul aniversării Unirii Principatelor Române, marchează o premieră: nu au mai fost pomeniți unioniștii care s-au luptat pentru nașterea României, ci s-a sărit direct la cancelariile europene și la Napoleon al treilea.
”Acest gest istoric
spectaculos şi puţin aşteptat în cancelariile europene până la urmă a
fost desăvârşit cu sprijinul unei părţi din marile puteri, în special cu
sprijinul Împăratului Franţei, Napoleon al treilea. În mod evident,
acest sprijin a fost necesar şi în general acest sprijin continuă să fie
necesar pentru România, pentru obiectivele fundamentale pe care le are
de atins” a declamat Ludovic Orban.
Nimeni nu contestă rolul imens jucat de marile puteri ori de Napoleon al treilea în nașterea României moderne.
E trist, totuși, că excepție făcînd norocosul Cuza, liderul Partidului NAȚIONAL
Liberal (s.n.) a uitat să pomenească măcar un singur nume de patriot
român dintre cei care au luptat ani buni pentru Unire, de la
Kogălniceanu și Costache Negri la Vasile Alecsandri, Vasile Mălinescu,
Anastase Panu, Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti, Titu Maiorescu,
Alexandru Hurmuzachi, fraţii Golescu, Ion şi Dimitrie Brătianu,
Christian Tell, Gheorghe Magheru ori legendarul Moș Ion Roată.
Anul
trecut, în mesajul de pe 24 ianuarie, Orban a omis, la fel, pomenirea
vreunui nume de artizan român al Unirii, vorbind, în schimb de NATO și
de ”marea familie europeană”.