(Preluare Inpolitics):
În România există mai multe rețete speciale pentru parvenirea în politică, ba chiar la vîrful statului, dezvăluie fostul senator PSD Șerban Nicolae într-o postare spumoasă pe Facebook. Rețete care nu sunt la îndemîna oricui, e drept, dar asta nu le face mai puțin interesante. Rămîne ca cititorii să identifice pe cont propriu personajele.
”REȚETE DE SUCCES!
1.
De la școală de provincie, te transferi fără concurs la cel mai bun
liceu din județ. Ajungi inspector școlar general chiar dacă n-ai condus
niciodată o unitate de învățământ. În mare secret, dai elevilor de
gimnaziu meditații la fizică. Elevi nu-ți trebuie! Justificarea averii,
da! Se obțin suficienți bani pentru a cumpăra case. Când nu ajung banii,
se falsifică documente. Apoi se încasează chirii de la bicicliștii mai
împiedicați.
2. Ca inginer, te angajezi la o firmă
de avocatură. Sau la o firmă dintr-un oraș în care oricum n-ai de gând
să mergi. Dar poți câștiga chiar și 3.000 de lei pe lună. Se caută
oameni ca tine pentru a conduce guvernul și Parlamentul!
3.
Studiezi limba rusă pentru afaceri! Veche tradiție capitalistă. Îți
găsești un bolnav în fază terminală care nu mai poate candida la
președinția României și îl consiliezi! Te umpli de ridicol la fiecare
rostire publică. Bravo, acum poți ocupa orice funcție vrei, pentru că
deja ești foarte bogată!
4. Ratezi treapta a doua
la un liceu industrial. Intri cu pile și pleci să studiezi în Statele
Unite. Pe bani mulți, specific copiilor săraci, căteva zeci de mii de
dolari anual. Speli vase și scrii „esee”. Se știe că ambele ocupații
sunt plătite foarte bine, astfel că nu mai trebuie să spui cine a plătit
studiile tale timp de vreo 6-7 ani. Când primești ordinul de
încorporare ca prim-ministru, întâi fugi, apoi te faci că te-mpiedici.
5.
La 18 ani te consideri încă adolescent și împletești baloane. Din asta
câștigi foarte mulți bani. Poți să-ți cumperi foarte multe cărți (52
plus joker), să faci excursii în toată Europa, să-ți ajuți părinții și
să te duci în Norvegia să joci rolul unor statui stradale. Ca om de
cultură, ai păreri pseudo-medicale despre evenimentele biblice
6.
Fiind dictatură, intri cu greu la un liceu agricol. Ești încorporat la
trupele de Securitate și faci de strajă ca Doina Cornea să nu intre în
contact cu „agenturilii”. Nu lucrezi pământul, nu mergi pe câmp, în
schimb ai o fulminantă carieră de birocrat al agriculturii, ceea ce te
face specialist în recolte de hârtii și producții de dosare.
7.
Ai un tată „ciripitor” la Securitate. Asta îl va face revoluționar cu
certificat și beneficii, iar ție îți dă posibilitatea studiilor la
Viena. Studii economice „cu de toate”! Studiezi 11 ani, dar nu ai încă o
diplomă, pentru că nu a fost suficient timp să o tipărească. Ți-o
echivalează un coleg de guvern în timpul în care ai ajuns ministru al
sănătății. Semnalezi public lipsa „imunoglobinei” și pui bazele
specializării medicale de „oftalmologie-obstetrică”.
Sunt
doar câteva rețete ale succsesului garantat în lumea imposturii și
ipocriziei. Știu, nu sunt pentru oricine… dar sunt sigure!” scrie fostul greu pesedist.